În România interbelică, într-o epocă în care scandalurile mondene rivalizau cu marile evenimente politice, nici povestea regelui Carol al II-lea și a Elenei Lupescu, nici ascensiunea legionarilor nu au aprins imaginația publicului așa cum a făcut-o drama Titei Cristescu. Frumoasă, admirată, controversată și condamnată parcă de propriul destin, fiica primului lider comunist al României avea să devină protagonista unuia dintre cele mai răsunătoare mistere criminale ale perioadei.
Fiica lui Gheorghe Cristescu, Tita s-a născut într-o vreme în care mulți credeau că lumea veche se apropie de sfârșit și că o nouă ordine socială, inspirată de revoluția bolșevică din Rusia, avea să aducă dreptate și egalitate. Dar fiica revoluționarului nu era interesată de doctrină și politică. Visa la luminile scenei, la eleganță și la libertate.
A încercat să devină actriță. A urcat pe scenă, a repetat, a sperat, dar teatrul i-a oferit doar roluri mărunte, de figurantă. Ultima apariție cunoscută a fost în spectacolul „Omul care primește palmele”, jucat la Teatrul Regina Maria. Un titlu care, privit retrospectiv, pare aproape profetic. Viața avea să-i ofere mult mai multe lovituri decât orice personaj interpretat pe scenă.
În schimb, frumusețea i-a deschis alte uși. Fusese încoronată Miss România și devenise una dintre cele mai admirate femei ale Bucureștiului. Ziarele îi urmăreau aparițiile, iar bărbații îi căutau compania. Era elegantă, independentă și misterioasă. În jurul ei gravita o lume de industriași, diplomați și oameni influenți. Presa vremii o descria drept „frumoasă și anturată”, iar numele ei devenise sinonim cu farmecul și scandalul.
Între toți cei fascinați de ea se afla și Liviu Ciuley, unul dintre cei mai prosperi antreprenori ai Bucureștiului interbelic. Era un om bogat, respectat și căsătorit. Avea doi copii, dintre care unul era micul Liviu Ciulei, cel care avea să devină peste ani unul dintre cei mai mari regizori și actori ai României.
Întâlnirea dintre Tita și Liviu a aprins o pasiune care a depășit repede limitele unei aventuri. Pentru ea, relația reprezenta promisiunea unei vieți liniștite și respectabile. Pentru el, era poate ultima mare iubire a maturității. Liviu îi cumpără un apartament pe Bulevardul Brătianu, îi oferă bijuterii, o mașină luxoasă și îi construiește în jur o lume confortabilă și sigură. Familia Cristescu privea cu simpatie relația, iar apropiații spuneau că nunta era doar o chestiune de timp. Dar timpul trecea, iar promisiunile rămâneau promisiuni.
Tita își dorea căsătoria. Nu doar din dragoste, ci și ca o formă de protecție împotriva bârfelor care o urmăreau pretutindeni. În Bucureștiul interbelic, o femeie divorțată și celebră devenea rapid ținta speculațiilor. Era considerată prea liberă, prea independentă și prea greu de încadrat în normele morale ale epocii. Mulți îi atribuiau aventuri și intenții pe care poate nu le avusese niciodată.
Dezamăgită de amânările lui Liviu, Tita începe o nouă relație cu diplomatul Cuza Hutta. Încercase să închidă definitiv capitolul Ciuley și să înceapă o altă viață. Prietenii spuneau că părea împăcată cu această alegere. Poate chiar fericită. Apoi a venit Crăciunul anului 1935.
În ajunul sărbătorii, Tita se întorcea la București după o călătorie la Turnu Severin, unde îl însoțise pe Cuza Hutta înaintea unei misiuni diplomatice. Fusese o despărțire romantică, plină de promisiuni și speranțe. Obosită de drum și copleșită de gânduri, ajunge acasă și află de la servitoare că fostul iubit, Liviu Ciuley, îi trimisese o cutie de bomboane.
În apartamentul unde visase cândva la căsătorie și fericire, Tita rămâne singură. Afară era noaptea de Crăciun. Înăuntru, pe patefon, răsuna vocea lui Cristian Vasile:
„Cufundă-te-n uitare / Și lasă dorului cărare spre abis…”
Puțin după aceea, începe agonia. În următoarele ore, Tita Cristescu se stinge în chinuri cumplite, sub privirile îngrozite ale surorii sale. Medicii constată otrăvirea. Bucureștiul explodează. Principalul suspect devine imediat Liviu Ciuley. Este arestat, anchetat și judecat într-un proces care ține prima pagină a ziarelor luni întregi.
Opinia publică se împarte în tabere. Unii îl consideră vinovatul perfect: fostul amant gelos, umilit și abandonat. Alții susțin că nu există dovezi suficiente și că întreaga poveste este construită pe presupuneri și pasiuni. După un proces lung și spectaculos, Ciuley este achitat. Și totuși, întrebarea rămâne.
Cine a ucis-o pe Tita Cristescu?
Au trecut aproape nouă decenii, iar răspunsul nu a fost găsit niciodată. Istoricii, jurnaliștii și cercetătorii au formulat numeroase ipoteze, însă niciuna nu a putut fi demonstrată definitiv. Dosarul a rămas unul dintre cele mai celebre mistere criminale din istoria României interbelice.
Astăzi, Tita Cristescu este amintită mai ales prin această poveste tragică. Dar dincolo de senzaționalul cazului se află destinul unei femei care și-a dorit, poate, ceva foarte simplu: să fie iubită sincer și să trăiască liniștit într-o lume care o privea mai degrabă ca pe un personaj decât ca pe un om.