Familia Hașdeu – Mărire și decădere

M-am gândit mult în ultima perioadă cum să scriu despre această familie. Greutatea nu derivă din faptul că nu îmi vin cuvintele potrivite. În fapt, oricine poate să scrie, însă atunci când vine vorba despre o familie, despre niște oameni care au făcut ceva notabil, este necesar să îți alegi bine cuvintele pentru a nu pângări numele lor.

De fiecare dată când m-am pus să scriu despre Familia Hașdeu, mai aflam informații despre cum și ce mai furau anumiți oameni din patrimoniul (și așa sărăcit) al familiei și despre cum dezonorează anumiți oameni fiecare membru al familiei în toate mediile în care sunt prezenți. La toate acestea se mai adăuga câte un filmuleț pe TIKTOK în care diverși indivizi dubioși vorbesc despre spiritism și Iulia Hașdeu, despre strigoi și alte astfel de aberații lipsite de esență, fără pic de rușine. Ei bine, în liniștea finalului de zi voi scrie cum și ce am descoperit eu despre această familie, un adevăr al meu, bazat pe tot ceea ce am întâlnit în calea mea, ce am aflat din documente și ceea ce am citit din nenumăratele cărți despre această familie. Oamenii în domeniu mi-ar spune că m-am transformat într-un ,,hașdeolog”, însă eu prefer să mă numesc pasionat de adevăr.

BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU

S-a întipărit în opinia colectivă, de zeci de ani, acest nume și, de cele mai multe ori, este așezat lângă cuvântul ,,spiritism” sau ,,nebun”. Nu, Tadeu Hîjdeu, așa cum îl chema pe acest respectabil domn, nu era nebun, era un geniu, iar geniile sunt luate mereu peste picior de nulități.

Tadeu Hîjdeu s-a născut pe 14/26 februarie 1838 (da, sunt două date pentru că ne raportăm și la stilul vechi și la cel nou), la Cristinești, în Hotin, Ucraina, din iubirea dintre Alexandru Hâjdeu și Elisabeta Daucș. Familia Hâjdeu avea origini încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Rude îndepărtate ale lui Tadeu Hîjdeu au fost pârcălabi (Efrem Hâjdeu), paharnic (G. Dumitrașco Hâjdeu) sau vodă (Vodă Ștefan Petriceicu). Ce aveau acești oameni în comun excluzând relația de sânge? Mintea și dragostea de țară, caracteristici pe care o să le moștenească și Tadeu Hîjdeu și fiica acestuia, Iulia (Julia) Hașdeu.

O altă caracteristică a celor din Familia Hâjdeu era legată de înflorirea adevărului. Astfel, din analizele lui Tadeu Hâjdeu aflăm că tatăl său a urmat cursurile a patru facultăți: Harkov, Lemberg (Liov), Heidelberg și Muchen, însă din corespondența tatălui cu erudiții ruși reiese, fie că ar fi urmat două facultăți și alte două frecventate rar, fie că ar fi terminat o universitate rusă ,,după vechiul obicei rus”.

Având un caracter enciclopedic, Tadeu Hâjdeu ,,devorează” biblioteca din casa de la Cristinești și descoperă dragostea de carte, de studiu și de știință. Acesta este și motivul pentru care urmează studiile Facultății de Drept din Harkov, o facultate dificil de urmat. Finalul facultății surprinde un tânăr cu un caracter libertin, greu de stăpânit și care, din avânt tineresc ia decizii proaste. O astfel de decizie este și plecarea în armata rusă, ca urmare a unui eșec în dragoste.

Perioada în care este soldat este una tumultoasă pentru Tadeu Hâjdeu care petrece timp cu multe doamne, neglijează educația și crede că este nemuritor. Două evenimente îi vor schimba însă percepția despre viață și produc o schimbare radicală de comportament. Fiind împins de la spate de nebunia tinereții, prin împrejurări puțin documentate, provoacă la duel un superior în vârstă, maestru al armelor de foc. Bătrânul știe că are de-a face cu nebunia tinereții, acceptă provocarea (altminteri ar fi însemnat că este un laș, iar codul de onoare nu i-o permitea) și iese cu Tadeu Hâjdeu pe terenul care avea să le hotărască soarta. Lupta se termină repede deoarece Hâjdeu, înfricoșat de ce a făcut și realizând pericolul, îl împușcă pe superior, primul, în braț. Bătrânul se prăbușește la pământ iar Hâjdeu sare spre el să îi vadă starea. Superiorul, oarecum fericit că a scăpat cu viață, i se adresează lui Hâjdeu:

,,Acum ești mulțumit?!”

Evenimentul nu o să-i atragă decât o mustrare, însă situația îl face pe Hâjdeu să se găndească la viață și la cât de mult a greșit. Acest eveniment este completat de un altul, cel care avea să îl schimbe definitiv pe tânăr și să-l aducă cu picioarele pe pământ. Într-o dimineață, pe o plajă în apropierea locului unde a fost cantonat, este martor la ultimele momente din viața unui soldat. Îl aude pe muribund cum horcăie, iar aceste momente îl marchează serios.

Ura față de ruși se adună încet, încet în sufletul tânărului Hâjdeu. În anul 1856, an în care sudul Basarabiei reintră în componența Moldovei, tânărul știe că este momentul să acționeze. Trece granița pentru a scăpa de ruși, iar aceștia din urmă îi cer extrădarea. Românii nu vor să-l lase știind ce soartă crudă ar avea un om care promite atât de multe. La toate acestea se adaugă și momentul în care Hâjdeu își rupe pașaportul rusesc. Toate acestea sunt suficiente ca rușii să îi anuleze dreptul asupra moștenirii unor moșii din partea rusească a Basarabiei și să-i îngrădească orice cale de a se mai întoarce pe teritoriile de baștină. Tot în această perioadă are loc și schimbarea de nume. Tadeu o să devină Bogdan, iar după pașaportul său moldovenesc o să fie cunoscut ca și ,,comisul Bogdan Petriceicu-Hasdeu”.

În timpul în care stă în țară este membru al tribunalului din Cahul, dar este dat afară după 7 luni pe motiv că nu vrea să fie ,,unealtă politică” și se mută la Iași, ca profesor de istorie, georgrafie și statistică la Școala Reală și bibliotecar al Universității. Ba mai mult, datorită caracterului său enciclopedic și al dragostei pe care o avea pentru studiu, este numit în mai multe funcții importante, însă nu rezistă mult deoarece își face dușmani având un caracter belicos ori de câte ori se simte neîndreptățit.

În vara anului 1863 se mută în București acolo unde este numit la Comisia Moșiilor Mănăstirești și în Comisia Istorică de către Alexandru Ioan Cuza. Tot de domn este trimis în diferite părți ale țării pentru a căuta originile străbune ale neamului. Așa are să o întâlnească pe cea care avea să-i fie jumătate – Iulia Faliciu Hașdeu.

IULIA FALICIU HAȘDEU

Bogdan Petriceicu Hașdeu ajunge în Roșia Montană într-o duminică dimineață, împreună cu 50 de studenți din București. După slujba de la biserică se ține o serbare la școala primară confesională greco-catolică în cinstea oaspeților, iar apoi tot alaiul este invitat în casa lui Balint, unde s-a ținut o masă mare și unde mesenii au fost serviți de fetele din sat. Printre acestea era și o fată frumoasă – Iulia Faliciu – nepoata Carolinei, soția lui Balint. Când Bogdan Petriceicu Hașdeu a văzut-o s-a îndrăgostit pe loc de ea.

Dar cine este această Iulia Faliciu? Ei bine, se trăgea dintr-o familie de revoluționari, care a luptat sub steagurile lui Avram Iancu. Unul dintre frații Iuliei a făcut jertfa supremă, murind pentru cauza națională. Aceeași jertfă era să o facă și tatăl ei care, dacă nu ar fi fost salvat de către fiica sa, ar fi fost ucis. Ei bine, la vârsta de 8 ani, Iulia Faliciu avea să omoare un om, un inamic, pentru a-și salva tatăl. Multe guri spun că uciderea unui om de către om reprezintă un blestem pentru criminal, motiv pentru care și soarta tragică a copilului lor.

Derulând puțin viitoarea lor poveste de iubire, Iulia și Bogdan, viitorii părinți ai Iuliei Hașdeu, au purtat corespondență 2 ani, timp în care toată lumea a încercat să-i convingă pe părinții fetei să o lase pe aceasta lui Hașdeu. Ei s-au învoit în cele din urmă după ce Balint, unchiul fetei, le-a povestit ce om mare era viitorul ginere.  Căsătoria a avut loc pe 10 iunie 1865 la biserica Sf. Ilie din Gorgani Nu era o căsătorie așa cum ne-am închipui, luând în considerare statutul social al ginerelui. Ei bine, a fost o nuntă prin care ei își uneau destinul în fața Domnului, în prezența nașilor (soții Gârleanu și Laurian) și atât. Hașdeu avea să declare:

,,Când m-am dus la cununie Iulia mea nu avea nimic, iar eu aveam în pungă doi poli din care am plătit şi popei”

VIAȚA LA BUCUREȘTI ȘI NAȘTEREA IULIEI HAȘDEU

La București cuplul locuiește într-o casă cu două camere, pe strada Popa Rusu, într-o sărăcie lucie. Singura mobilă din casă era doar un raft cu cărți care îi aparțineau lui Bogdan Petriceicu Hașdeu. Avea să declare:

,,Până la căsătoria mea din anul 1865 eu am scris câteva articole de ziare, vreo câteva broşure şi o colecţiune de documente, iată tot. Eram o noapte despre zori de zi, nu însă dimineaţă. Eram o mică parte din eu al meu, o parte obosită şi desgustată. De atunci încoace, prin nevasta mea, eu m-am simţit întreg şi luminos”

În nenumărate rânduri B.P. Hașdeu avea să-și declare dragostea pentru soție, însă acțiunile lui spuneau altceva. Nu de puține ori îi este infidel soției, lucru care o rănește profund pe aceasta. Chiar și așa nu îl părăsește pe soț, declarând:

,,Eu pot să iert, pentru că tu ai o misiune de a descoperi neamul ăsta minunat, însă nu am să uit”.

Viața celor doi nu este una de lux. Iulia Faliciu-Hașdeu se ocupă de nevoile cotidiene ale familiei în timp ce B.P. Hașdeu lucrează de zor la diferite studii. Dragostea lor atinge apogeul în momentul în care se va naște lumina ochilor lor – Iulia Hașdeu.

IULIA HAȘDEU

Despre Iulia Hașdeu s-au scris foarte multe, în general din sfera paranormalului și mai puțin din punct de vedere al Iuliei – omul. Asta s-a întâmplat deoarece aceste subiecte atrag mai bine decât cele legate de capacitățile intelectuale. Ei bine, Iulia – omul s-a născut în anul 1869, pe 14 noiembrie, într-o casă de pe strada Franceză, din Centrul Vechi al Bucureștiului, într-o familie care a iubit-o foarte mult. Iulia a fost un copil genial, cum rar se năștea în acea perioadă. Primește numele mamei din dorința tatălui care, printr-o tendință mistică, contopește singurele două ființe apropiate lui.

Mulți ,,specialiști” în studiul Familiei Hașdeu spun că aceasta nu era nici genială și nici bună la învățătură, ci doar omul potrivit, în momentul potrivit. Mulți contemporani pun geniul Iuliei Hașdeu pe seama tatălui și spun că fata a avut noroc ca tatăl să aibă o imagine extrem de bună în societate. Cam asta este mentalitatea oamenilor simpli care, atunci când văd geniul nu-l pot recunoaște. De ce spun asta?

Ei bine, Iulia Hașdeu scria nuvele la cinci ani, compunea adevărate piese de teatru la vârsta de 11 ani, iar la vârsta de 16 ani devenea prima româncă admisă la Universitatea Sorbona. La toate acestea se adaugă faptul că știa multe limbi (engleză, franceză, germană, latină, greacă, română și, după unele informații, și puțină rusă). Să mai adaug faptul că la vârsta de doi ani știa limba franceză? Categoric, nimic neobișnuit.

Urmează clasele primare ale Colegiului Sfântul Sava din București și, în paralel, cursurile Conservatorului. La finalizarea studiului se realizează o ruptură în relația părinților săi în urma primirii unei scrisori anonime de către Iulia Faliciu din care află de infidelitățile soțului. Astfel, hotărăște să-l abandoneze și să plece cu tânăra copilă la Paris, acolo unde avea să studieze până la finalizarea Doctoratului, chiar dacă fata nu dorea sub nicio formă să părăsească Bucureștiul și, cu atât mai mult, România. Una dintre primele scrisori trimise către tată cuprinde următorul mesaj:

,,Tată, eu nu vreau să părăsesc România, însă mama este foarte supărată. Te rog convinge-o să nu plecăm”.

Insistențele tatălui nu sunt suficiente pentru a îndupleca soția, iar aceasta din urmă părăsește România împreună cu copila. Timpul petrecut la Paris este greu de urmărit deoarece ne este redat prin corespondența dintre cei trei (cartea ,,O corespondență pentru eternitate’).  Aflăm că Iulia ajunge să studieze la College Sevigne, acolo unde este printre cele mai bune eleve. Este admirată de către profesori și colegi pentru istețimea sa.

Tot din cadrul scrisorilor aflăm că a fost și ambasadoarea portului nostru popular. Participă la o seară dansantă la colegiu și, pentru că hainele i-au rămas mici, este obligată să îmbrace ia mamei sale, costum popular cu care face furori în rândul tinerelor pariziene și a profesorilor. Adaptarea ușoară a copilei o face să considere Parisul, în cele din urmă, a doua casă.

Din păcate, din cauza faptului că este dezavantajată la examene, simte nevoia să se retragă de la colegiu și să studieze individual.  Astfel ia lecții de la cei mai buni profesori de pictură, științe, pian, canto, latină, greacă și multe altele și se pregătește pentru admiterea la Bacalaureat.  În tot acest timp, Bogdan Petriceicu Hașdeu luptă din răsputeri să facă rost de bani pentru a o ține pe tânără și pe mama ei la Paris. Acest lucru devine din ce în ce mai greu cu cât adversarii politici îi pun bețe în roate.

Tânăra își face tatăl fericit și mândru prin faptul că reușește să ia Bacalaureatul și să fie admisă la Sorbona, însă nu fără sacrificii. Are din ce în ce mai multe probleme cu ochii, răcește din ce în ce mai des, însă nu se oprește din a uimi. Ține la Sorbona două conferinţe, cu temele „Logica ipotezei” şi „A doua carte a lui Herodot”, demonstrând un remarcabil talent oratoric. Era efectiv îndrăgostită de limba şi cultura franceză, dar mai ales de trei mari personalităţi: Napoleon I, Ferdinand de Lesseps şi Victor Hugo.

Deoarece vrea să ia titlul de doctor, începe pregătirea tezei cu tema „Filosofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica şi teodiceea”. Fiind extrem de ocupată cu studiul, neglijează sănătatea. Îi este din ce în ce mai rău iar doctorii îi dau un grav verdict – tuberculoză. Vestea îl năucește pe Bogdan Petriceicu Hașdeu care o cheamă înapoi în România. În 1888 întrerupe studiile fiind într-o stare foarte avansată cu boala. Deși medicii afirmau că ea se va face bine, avea să se simtă din ce în ce mai rău.

Iulia avea să se stingă pe 29 septembrie 1888, după o lungă luptă cu Boala. După moartea fiicei sale, B.P. Hașdeu descoperă cugetări, poezii, schiţe de dramă şi comedii, materiale ale tezei de doctorat, o cantitate impresionantă de notiţe scrise de tânără, inclusiv pe patul în care şi-a trăit ultimele luni, tot pe strada Franceză.

SEDINȚELE DE SPIRITISM

Doar părinții care au pierdut un copil pe care îl iubeau enorm pot înțelege durerea lui B.P Hașdeu. Nu cunosc această durere însă te poate duce la nebunie. Chiar și așa, el nu era nebun.  La șase luni de la moartea Iuliei are parte de o întâmplare bizară. Simte mici bătăi telegrafice în tâmplă, intră într-un fel de transă și începe să scrie:

Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns)

Mintea omului este cel mai interesant mecanism existent. Modul în care ne focusăm atenția asupra unor lucruri, a unor informații, ne poate aduce serioase schimbări la nivelul creierului. Este la fel cum, dacă ne gândim toată ziua la un lucru avem șansa să visăm în noaptea următoare ceva legat de acel lucru. Toată viața lui B.P. Hașdeu după Iulia a fost goală. Zi și noapte acesta trăia doar pentru a se reîntâlni, la un moment dat, cu fiica sa. Această așteptare, acest dor au produs acele schimbări în mintea lui B.P. Hașdeu, însă tot ceea ce se întâmplă ulterior este puțin mai greu de explicat.

După acest ,,mesaj telegrafic” B.P. Hașdeu și-a găsit un nou țel în viață – acela de a înțelege cum pot comunica doi oameni, dacă unul dintre ei nu mai este în viață. Aceste mesaje nu au fost declanșate doar prin ședințe de spiritism, ci și pur și simplu. Ba mai mult, au existat discuții și între B.P. Hașdeu și alte rude precum fratele și soția sa.

Cu soția sa întâmplarea este, cel puțin bizară. Părăsește Castelul de la Câmpina, lăsându-și soția sănătoasă, pentru o ședință de spiritism la București. Avea să discute cu iubita lui fiică. Odată ședința începută primește un mesaj însă de această dată oral, nu telegrafic:

,,Te-am iubit mult deși nu ai meritat”

B.P. Hașdeu nu a putut înțelege cum putea fi posibil ca, îl locul iubitei sale copile să o audă pe soția sa pe care o lăsase bine la Câmpina. Dându-și seama că ceva nu este în regulă, se grăbește înapoi acasă unde o găsește pe mult-iubita sa soție moartă. Această întâmplare, deși îl rănește și mai mult pe bietul om, îi ridică o altă întrebare – cum poate să intervină un alt spirit într-o sedință de spiritism în care a fost chemat alt spirit. Studiile spiritiste se intensifică. B.P. Hașdeu documentează fiecare ședință. Toate informațiile sunt păstrate în cadrul caietelor de spiritism și în cadrul volumului SIC COGITO.

LĂSAȚI RÂNDUNICA SĂ-ȘI FACĂ CUIB! 

Unul dintre produsele finite ale ședințelor de spiritism este reprezentat de mormântul familiei din Cimitirul Șerban Vodă ,,Bellu”. Pentru mine acesta este un templu încărcat cu simboluri. Ochiul format ar putea spune că este un monument foarte frumos, iar acolo se termină toată cercetarea acestuia, însă trebuie să ne uităm la detalii.

Mormântul este caracterizat de cifra 3 și 4 și multiplul lor. În colțurile gardurilor există patru stâlpișori sculptați din piatră, de forma unor pergamente. Se spune că Iulia ar fi dictat 5 astfel de stâlpișori, lucru care l-a contrariat pe B.P. Hașdeu fiind doar patru colțuri. Ei bine, la montarea lor, unul dintre stâlpi s-a spart, rămânând doar patru astfel de elemente.

Pătrunzând în interiorul spațiului concesionat, ne atrage atenția tronul-bibliotecă. Încă de la început trebuie specificat faptul că tot tronul bibliotecă (mai puțin cei doi sfincși și globul pământesc) este realizat dintr-o singură bucată sculptată, realizată din piatră de Albești. Sfincșii și globul au fost realizați de către celebrul Storck. Globul pământesc are câteva găurele în diverse zone din lume, simbolizând locurile prin care a ajuns Iulia: Paris, București, Roma și un oraș din Elveția. În timpul marelui cutremur globul a căzut de pe soclu. O teorie, asemenea celor cu strigoi, nebuni și spiritism, afirmă că respectivul glob ar fi dat câteva ture de cimitir iar apoi s-ar fi urcat, singur, pe soclu înapoi. Îmi plac mult astfel de povești, însă unul dintre colegii mei – Marius Voicu – a demontat această teorie absurdă cu o poză în care se vede cum globul a fost urcat cu o macara.

Mergând mai jos cu privirea vedem trei elemente: un mesaj ,,Mai Sedi Putin”, un număr și acele trei mici simboluri (crucea, inima și ancora). Mesajul are o poveste interesantă. Cu ani în urmă, când am vizitat pentru prima dată Castelul de la Câmpina, ghidul ne-a spus că B.P. Hașdeu ar fi vrut să se sinucidă prin împușcare. Ca prin magie Iulia ar fi venit și i-ar fi spus să mai stea puțin. Adevărul este puțin (mai mult) diferit. Mesajul ar fi fost transmis de Iulia tatălui ei în cadrul unei ședințe de spiritism, atunci când acesta i-ar fi spus că vrea să vină la ea. Numărul indică numărul casei de pe str. Franceză, acolo unde s-a născut și murit Iulia. În ceea ce privește cele trei mici simboluri (foarte populare în rândul bijuteriilor) simbolizează credința (crucea), dragostea / iubirea (inima) și siguranța (ancora). Acesta este un simbol catolic.

Mai jos întâlnim un frumos ceas și acea iederă de-o parte și alta a monumentului. Ceasul, despre care se zicea că s-a oprit singur ca prin magie la ora decesului Iuliei, nu a scăpat de mâna hoților. Aceștia i-au furat limbile, iar un ,,stimabil” cercetător al cimitirului i-a trasat cu carioca limbile de altădată. Iedera de jur împrejurul monumentului simbolizează greutățile din viața omului, greutăți de care nu a fost însă scutită Iulia de-a lungul vieții sale.  Tot parcurgând cu privirea monumentul, în partea de jos vedem o bibliotecă. Aici, înainte, vizitatorii puteau vedea numele cărților, însă același documentarist a găsit oportun să le dea cu vopsea, motiv pentru care cei care citesc acest text trebuie să mă creadă pe cuvânt. Biblioteca include volumentele pe care fiecare om ar trebui să le aibă acasă: Scripturi, Biblia, Shakespeare, Hugo, Platon etc.

Monumentul ascunde și un alt element, puțin vizibil vizitatorilor, însă foarte interesant. Pe partea din față a monumentului, în interiorul său, aproape de cupolă, se află un craniu cu gura deschisă. Acesta este însoțit de mesajul:

,,Lăsați rândunica să-și facă cuib!”

SIC COGITO nu oferă foarte multe date despre acest craniu, însă știm că a fost dictat în cadrul ședințelor de spiritism, alături de celelalte elemente. Ce este interesant este că acesta are gura deschisă în așa fel încât să permită unei rândunici să-și facă un cuib acolo. Pentru a fi accesibil, vizitatorii trebuie să utilizeze un selfie-stick (în cazul în care sunt în laterale) sau să introducă telefonul, cu camera din față pornită, în interiorul tronului-bibliotecă.

Ar mai fi de adăugat prezența unor porumbei care stau cioc în cioc, ca parte din structura gardului. Din păcate, în acest moment, mai există 3 astfel de porumbei (1 în Castelul din Câmpina și 2 prinși pe gard). Același ,,documentarist” care a vopsit cărțile, a vopsit și acei porumbei care au rămas la locul lor, distrugându-i. Concomitent, este de analizat și gardul, care prezintă multe modificări față de cel original. Acest lucru mă trimite la ideea că a fost furat cu totul și înlocuit cu alt tip.

Tot în zona porumbeilor, observăm prezența unor pene care sunt așezate în forma literei X. La intersecția celor două se găsea câte o literă, așezată într-o succesiune logică. Din această succesiune rezulta cuvântul ,,H A S D E U”. Din păcate, o parte dintre ele au fost furate.

Părăsim partea de sus / de suprafață a monumentului și ne mutăm în partea de jos. Coborâm scările (care vedem că nu sunt cele originale) spre locul în care se găsesc locurile de veci ale celor trei membrii ai familiei – Iulia Faliciu, Iulia Hașdeu și al lui B.P. Hașdeu.

Încă din momentul în care vizitatorul coboară scările este întâmpinat cu un mesaj menit să-l introducă în lumea de apoi și să-l facă (într-un fel) conștient că moartea poate da, uneori, viață:

,,Trecători, priviți de asupra, Cugetători, căutați în lăuntru, Moartea dă vieața!”

Ajuns jos, vizitatorul are o imagine dezolantă, a unui mormânt prădat (nesimțit) de hoți, vandalizat și devalorizat. Voi lăsa acest aspect pentru faza de încheiere.

Aici începe frumusețea și tristețea mormântului-poemă. Toată structura de fier este realizată din șine de tren. Iulia Hașdeu a cerut șine curbate pentru structura de rezistență, iar B.P. Hașdeu s-a conformat. A apelat la acea vreme la A.O. Czipser, un fierar renumit, care îi putea face rost de acele șine de cale ferată, patru la număr, care împart tavanul în patru zone.

A.O. Czipser a onorat comanda, iar șinele au fost instalate la mormânt. Aici încep lucrurile interesante. B.P. Hașdeu, așa cum am mai spus, documenta absolut tot, indiferent cât era de mic și, probabil, neînsemnat, pentru a înțelege de ce Iulia cerea ceea ce cerea. Căutând atent pe sinele proaspăt instalate descoperă ceva ce ar putea să ne dea frisoane. Sinele aveau o ștanță de producător, care includeau anul în care au fost realizate și constructorul. Ei bine, primele 3 șine (numărătoarea începând din spatele mormântului) erau ștanțate ca an, cu anul de naștere al Iuliei Hașdeu. Ultima șină curbată avea să fie ștanțată cu anul de deces al Iuliei. Acest lucru avea să fie uimitor chiar și pentru B.P. Hașdeu, care a afirmat:

,,[…] Nu, nu eu i-am spus lui Czipser să aducă special aceste șine. În cazul în care aș fi făcut-o, prețul lor ar fi fost mult, mult mai mare”. 

Un alt lucru interesant despre șine este acela că, din punct de vedere al vechimii, acestea sunt printre primele șine de cale ferată de la noi din țară. Din păcate, trecerea timpului și-a pus serios amprenta asupra lor. În prezent sunt foarte ruginite și este un mare miracol că tot tavanul nu se prăbușește.

Privirea rămâne totuși pe tavanul camerei mortuare. Așa cum am spus, șinele împart tavanul în patru planuri egale. Începând de la scări, primele 3 astfel de planuri sunt curbate, iar ultimul, cel din capăt (de sub tronul-bibliotecă) este asemenea unei cărți deschise, îndreptate spre sarcofagul Iuliei Hașdeu. Fiecare parte a cărții are sculptat un cifru în care este menționat Dumnezeu în mai multe limbi, printre care: greacă, latină, franceză, engleză, siriană, asiriană și chineză.

Ne mutăm privirea de la aceste semne spre o altă deschizătură în tavan, locul pe unde pătrunde lumina în camera mortuară. Acel loc era folosit asemenea unui luminator. De-o parte și de alta a acestuia se găsesc câteva steluțe și niște nume poziționate dedesuptul lor. Vedem că, de această dată, nu există simetrie – într-o parte sunt patru, într-o parte cinci. Nimic nu este întâmplător și totul a fost dictat de Iulia Hașdeu.

Fiecare steluță era baza unui alt element – un hexagon – care era prins de stea printr-o balama mică. Acel Hexagon era confecționat dintr-o ramă de fier și umplut cu un material care seamănă foarte mult cu ceramica. Pe fața hexagonului erau pictați membrii familiei al căror nume erau menționate sub stea. Din păcate, hoții le-au furat pe toate. Inexplicabil și prin magie, două astfel de hexagoane au fost predate Asociației Culturale ,,Iulia Hașdeu” care ni le-a predat nouă. La rândul nostru, cele două hexagoane au fost predate la Castelul de la Câmpina, doamnei director Aura Dobre, singura în care avem încredere că se ocupă de protejarea și promovarea familiei așa cum trebuie. Primul medalion îl înfățișează pe B.P. Hașdeu, iar cel de-al doilea pe soția sa – Iulia Faliciu.

Diferența de steluțe dintre o parte și cealaltă este explicată printr-o ședință de spiritism. Iulia Hașdeu i-a cerut tatălui să mai facă o steluță pentru străbunica sa, stră-străbunica Iuliei. B.P Hașdeu nu o iubea pe această femeie pe motiv că era evreică, iar el nu avea o părere așa de bună despre ei. Totuși, el nu a înțeles de ce Iulia și-a dorit așa de mult să fie prezentă și acea femeie în rând cu persoane importante din familie, motiv pentru care începe să caute informații. Căutând, își reamintește că acea femeie a rămas necăsătorită toată viața după ce soțul îi murise de tânăr. Ba mai mult, niciodată nu auzise vorbe despre ea că ar fi avut aventuri cu alți bărbați.

O altă imagine a femeii este conturată atunci când B.P. Hașdeu își aduce aminte că aceasta era o femeie înstărită, care avea un domeniu pe care primea săraci cărora le dădea de mâncare. Era foarte apreciată în rândurile populației. Ori de câte ori hoții atacau satele, niciodată nu se atingeau de domeniul ei, cu atât mai mult cu cât niciodată nu a avut strajă domnească sau străjeri care să-i apere domeniul. Toate informațiile coroborate îl fac să-și aducă aminte cu drag de ea și să afirme:

,,Deși nu-i suport pe evrei, această femeie demonstrează că și evreii pot fi oameni”. 

Unul dintre ultimele lucruri supuse atenției este locul în care era sarcofagul Iuliei Hașdeu. Frumos ornat cu marmură albă de Carrara și gravat de către Storck cu diverse elemente, locul sarcofagului este acum gol. Voi explica imediat toată situația lui, însă un alt element ne atrage atenția, o melodie a cărui portative sunt gravate în partea din dreapta a acestuia și care au o poveste interesantă.

Lui B.P. Hașdeu i-au fost dictate două melodii, portativ cu portativ – Sursum și Requiem. Cel de-al doilea a fost gravat de Storck pe ansamblul sarcofagului, a fost copiat prin tehnica frotajului și a fost transmis spre doi tineri talentați, Toma Zarafiu și Răzvan Oana, pentru a-l compune.Prima melodie de care tot băieții s-au ocupat poate fi ascultată în continuare:

A doua melodie, recompusă de aceeași Toma Zarafiu și Răzvan Oana, poate fi ascultată în continuare:

B.P. Hașdeu nu avea cunoștințe despre muzică, iar în momentul în care notele muzicale i-au fost transmise de Iulia, el nu a putut scoate ceva care să fie utilizat mai departe. Astfel, V. Cosmovici, prieten al lui B.P. Hașdeu, medium și partener de ședințe de spiritism, cu cunoștințe solide de muzică, are și el o ședință de spiritism în care îi sunt dictate cele două melodii. Cu portativele realizate, cerința Iuliei este ca de melodii să se ocupe G. Stephănescu, el fiind considerat singurul care ar fi putut realiza așa ceva. La finalizarea melodiilor, Requiem este cântat la Bellu, în camera mortuară, pentru prima dată. Cei care asistă la scenă afirmă:

,,Aveai impresia că te aflai printre îngeri și că aceștia îți cântă”.

Deodată sunetul frumoasei melodii dispare și ne trezim în realitate. Ne uităm de-o parte și de alta a camerei mortuare și vedem niște mesaje încrustate în marmura de lângă scări, de-o parte și de alta. Sunt legile după care fiecare om ar trebui să se ghideze în viață: legea filosofică, legea socială, legea religioasă și cea morală. Povestea legilor este și ea foarte interesantă. Toate legile au fost dictate de Iulia Hașdeu în cadrul ședințelor de spiritism, spunându-le participanților la ședință într-un mod imperativ, că aceste texte trebuiau finalizate pe data de 18 decembrie. Argumentul său a fost:

,,În ziua de 18 decembrie s-a născut cea mai luminoasă dintre ființe”

Această frază avea să-l facă pe B.P. Hașdeu să studieze în profunzime acea dată, cu atât mai mult cu cât ,,cea mai luminoasă dintre ființe” nu era nimeni altul decât Iisus, care, așa cum știm toți, s-a născut pe 25 decembrie. Ei bine, cercetările realizate de către B.P. Hașdeu scot la iveală un adevăr trist – nimeni nu știe când anume s-a născut Iisus. Data de 25 a fost aleasă consensual de bisericile creștine, însă data exactă nu este cunoscută.

SĂ NU FURI! (Exod, 20:15)

Românii, popor credincios, și-au devalorizat și furat țara înaintea străinilor. De la industrie la cultură, nimic nu a scăpat de ,,patriotismul” și ,,iubirea de neam” a românilor. În această categorie intră și acest mormânt care, în practică și în teorie, nu făcea niciun rău nimănui. Pentru unii oameni, respectul pentru înaintași este discutabil, negociabil și necesar a produce profit. Altfel, nu prezintă interes.

Din frumosul sarcofag al Iuliei Hașdeu nu a mai rămas decât un mic cosciug de lemn. B.P. Hașdeu, fiind răpus de dorul de fiica sa, a avut proasta inspirație de a lăsa o gură de vizitare cu geam, prim care cosciugul fetei putea fi văzut, în interiorul sarcofagului de marmură. Mormântul a rămas neatins până la moartea lui B.P Hașdeu.

Asemenea altor mari oameni din istoria României, după decesul lor, gloata needucată, lipsită de respect, a tăbărât să fure și să distrugă. Spargerea mormântului a avut loc, probabil, în mai multe etape. În prima etapă s-au orientat să fure (poate sună oribil, însă ăsta este adevărul) din Iulia. Au spart gura de vizitare și cosciugul și s-au delectat în voie. Prima dată au găsit oportun să-i fure voalul de mireasă (Iulia Hașdeu a fost înmormântată în rochie de mireasă, după cutumă, deoarece era tânără necăsătorită). După ce au lăsat-o cu capul gol, s-au mulțumit să-i taie și să-i fure părul. După ce nu au mai rămas bucăți de păr de furat, i-au luat capul. Pare macabru? Ei bine, ar trebui să ne gândim că cineva, undeva în lumea asta nebună, doarme cu capul Iuliei Hașdeu în casă.

După aceea a început Olimpiada de furat, proba mormânt. Au furat elemente de feronerie, au furat trei busturi care se regăseau pe luminator (al lui Iisus, al lui Victor Hugo și Shakespeare), au furat portretele din hexagoane, au furat bucăți de marmură, au furat oase din trupul Iuliei, au furat porumbeii de sus de la gard și, credem noi, gardul cu totul.

Furtul apoi s-a mutat la Castelul Iulia Hașdeu de unde au fost sustrase, ani la rândul, documente, studii ale lui B.P. Hașdeu și cărți care, ulterior, au ajuns să fie publicate de diverși dubioși sau vândute la bucată pe OLX / Okazii. Fără rușine și remușcări, sub pretextul documentării au pătruns în mormânt și au încercat să mai fure câte ceva din micul cosciug al Iuliei. Mihai Cristian Ștefan, unul dintre reprezentanții Asociației Culturale ,,Iulia Hașdeu” a fost unul dintre cei care, în timp ce a venit la un control inopinant, a găsit o sacosă cu o vertebră a Iuliei Hașdeu, uitată de unul dintre hoții care s-au dat documentariști și care, în prezent, stă bine merci liniștit.

La Arhivele Naționale aceeași problemă. Fără rușine s-au infiltrat, au rupt și sustras scrisori ale Iuliei cu tatăl ei. Când au fost întrebați cei de la arhive de starea jalnică în care se află fondul și de furtul documentelor au spus simplu că ,,aia e”. Într-o țară iubitoare de patrimoniu oamenii din categoria ,,aia e” erau arestați de poliția patrimoniului. Într-o țară iubitoare de patrimoniu, oamenii care au furat cu nerușinare elemente din cavou și au scris cărți pentru a putea părea interesanți ar fi devenit experți în studiul familiei Hașdeu după gratii.

Noi, oamenii de rând, care iubim istoria, patrimoniul și cultura, trebuie să dăm dovadă de respect față de înaintași și să protejăm memoria lor fără să clintim. Dacă vom ezita în a proteja cu strictețe, hoții și parveniții vor câștiga, se vor îmbogăți fără merit, iar patrimoniul și așa sărăcit al familiei Hașdeu o să aibă și mai mult de suferit. Toate acestea în timp ce hoții și parveniții vor intra în istorie ca și cercetători, iar familia Hașdeu, fie o să fie prezentată publicului ca o familie de nebuni, de vârcolaci posedați de fantome, fie vor fi uitați definitiv. La câte au lăsat pentru țara noastră, cu siguranță nu merită așa ceva.

Lasă un comentariu