Dacă zidurile ar putea vorbi, multe dintre ele ar rosti numele lui Statie Ciortan. Născut la 12 octombrie 1876, în satul Roșiuța din județul Mehedinți, acesta avea să devină unul dintre acei arhitecți discreți, dar esențiali, care au modelat chipul orașelor românești în primele decenii ale secolului al XX-lea.
În martie 1933 își depune cererea de înscriere în Corpul Arhitecților, aprobată două luni mai târziu. Dosarul său vorbește despre un om riguros și atent la detalii: prezintă diploma definitivă obținută la Academia de Arhitectură din București în iulie 1904, certificatul de naționalitate română din 1898 și dovada participării la viața civică prin înscrierea pe listele electorale. În 1938, asemenea multor profesioniști ai vremii, depune jurământul pe noua Constituție. Locuia și își avea biroul pe strada Schitu Măgureanu nr. 7 din București, într-un oraș aflat atunci în plină transformare.
Opera sa arhitecturală ilustrează gustul unei burghezii românești aflate în ascensiune. A proiectat case elegante și vile generoase, multe dintre ele îmbinând confortul modern cu rafinamentul stilului neoromânesc. Pe strada Schitu Măgureanu a ridicat o casă acoperită cu țiglă, având parter, etaj mansardat și garaj, locuință care adăpostea familia proprietarului la parter, iar la etaj două apartamente destinate închirierii. În curte se afla și un automobil Mercedes-Benz de 55 de cai-putere, simbol al prosperității unei epoci optimiste.
La Câmpina, pe strada Dr. Câmpineanu, a proiectat o locuință cu două niveluri și pivniță, în timp ce la Cazarmii a realizat o altă casă cu prăvălie și apartament pentru închiriere, ilustrând modul în care comerțul și locuirea coexistau în arhitectura urbană a vremii. La Sinaia, stațiunea preferată a elitelor românești, semnătura sa apare pe mai multe proprietăți: case elegante, garaje și vile de vacanță ridicate pentru familii înstărite care căutau aerul curat al muntelui și prestigiul unei reședințe de sezon.
Drumul său profesional începe la Școala de Arhitectură din București, unde studiază sub îndrumarea unor personalități precum Ion Mincu și Emil Prager, figuri care aveau să definească arhitectura românească modernă. Influența acestora se va regăsi în întreaga sa creație, marcată de echilibru, funcționalitate și respect pentru identitatea națională.
După absolvire, Statie Ciortan devine arhitect-șef și director al secției tehnice din Ministerul de Finanțe, poziție din care coordonează un amplu program de construcții fiscale și administrative. În București, dar și în Iași, lasă în urmă clădiri publice solide și elegante, multe realizate în stil neoromânesc. Între 1929 și 1932 conduce Societatea Arhitecților Români, iar între 1932 și 1940 ocupă funcția de decan al Corpului Arhitecților din România, fiind una dintre cele mai respectate voci ale profesiei.
Contribuția sa la dezvoltarea infrastructurii publice a fost remarcabilă. A proiectat și coordonat construcția unor sedii pentru Ministerul de Finanțe, a realizat imobile pentru funcționarii statului și a avut un rol important în ridicarea unor edificii administrative reprezentative. Printre acestea se numără actualele sedii ale Vămii Poștei, Monitorului Oficial, Arhivelor Naționale ale României și antrepozitelor din Botoșani.
Dincolo de orașe, a lăsat urme și în comunitățile rurale. A contribuit la ridicarea bisericii monumentale din localitatea natală, Roșiuța, un gest care vorbește despre atașamentul său față de locurile de unde a plecat. În perioada comunistă, multe dintre clădirile fiscale și administrative proiectate de el au continuat să fie folosite, dovadă a calității și durabilității muncii sale. Unele dintre acestea există și astăzi în Turnu Severin, Târgu Jiu și Balotești.
Cu puțin timp înainte ca instituția pe care o conducea să fie desființată, activitatea sa a fost inclusă într-un album dedicat marilor arhitecți ai României. Alături de nume precum Ion Enescu, Florea Stănculescu, State Balosin, Constantin Nănescu sau Ștefan Patmelli, Statie Ciortan era recunoscut ca unul dintre oamenii care au construit, la propriu, România modernă.
Astăzi, numele său nu mai este la fel de cunoscut precum al altor arhitecți celebri ai epocii. Cu toate acestea, fiecare casă, fiecare clădire administrativă și fiecare detaliu de inspirație neoromânească păstrat peste decenii reprezintă o mărturie tăcută a talentului său. Statie Ciortan nu a căutat gloria. A preferat să lase piatra, cărămida și acoperișurile să vorbească în locul său. Iar ele încă o fac.