Dumitru Darian s-a nascut pe 19 august 1896, la Odobesti, judetul Vrancea si a murit in anul 1933. Acesta a fost unul dintre eroii aerului romanesc, precum si un ofiter de elita al Marinei Romane.
- Educația
A absolvit clasa I la Şcoala primară de băieţi nr. 2, cu medalia de argint, înmânată de însuşi primarul bucureștean Constantin F. Robescu (anul şcolar 1903-1904), gimnaziul și liceul, în 1914.
Elev eminent, pasionat de geografie, istorie şi matematici, dovedind o minte iscoditoare şi o simţire caldă, care pătrundea înaintea altor copii de seama lui rosturi încă nelămurite, tainice, cunoştinţele sale profunde i-au determinat pe superiorii săi să-l trimită să urmeze Şcoala Navală a Marinei Austro-Ungare din Fiume.
Izbucnirea Primului Război Mondial, tensiunea şi răcirea relaţiilor cu Austro-Ungaria l-au readus în ţară, unde şi-a continuat pregătirea la Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1916, cu media 7,57 (al treilea dintr-o serie de 12 cadeți).
Pe timpul stagiului de practică pe monitorul ,,I.C. Brătianu”, a urmat cu succes cursurile de marină predate la bordul navei pe timpul iernii. Comandantul unităţii, căpitan-comandorul Dumitru Lupaşcu a apreciat că merită să fie înaintat la gradul de sublocotenent.
- Activitatea
Și-a început cariera la Divizia de Dunăre, unde timp de şase luni a servit ca secund al comandantului vedetei fluviale „Nicolae Lascăr Bogdan“.S-a bucurat de preţuirea comandantul monitorului „I.C. Brătianu“, în subordinea căruia se afla vedeta şi a comandantului Escadrei de Dunăre, comandorul Nicolae Negru. „Arată multă dragoste pentru completarea instrucţiei profesionale şi instruirea personalului – se nota în Foaia Calificativă următoare.
La 31 decembrie 1916 s-a oferit voluntar să treacă în Corpul Aviaţiei, intrând în Şcoala de Observatori Aerieni de la Bârlad. Sârguincios, disciplinat şi foarte ordonat, serios în tot ceea ce întreprindea, şi-a atras aprecierea instructorilor. Astfel, într-un raport către Marele Cartier General din 23 martie 1917, căpitanul aviator Constantin Beroniade, comandantul şcolii, arăta că:
„…posedă cunoştinţe temeinice, ştie să se orienteze după stele… Acest ofiţer de marină va cuceri în curând văzduhul…”.
După obţinerea brevetului de observator aerian cu nr. 54, a fost repartizat la Escadrila de recunoaştere şi bombardament uşor F6 din Grupul I Aeronautic, comandat de maiorul aviator Alexandru Sturza, dislocată pe frontul Armatei a II-a, la Răcăciuni şi apoi în localitatea Gârbovanul. La şase zile după prezentarea la Escadrilă, a plecat într-o misiune de recunoaştere în zona Târgu Secuiesc – Zăbala – calea ferată Sf. Gheorghe – Tuşnad, care reprezenta sectorul principal de luptă al Escadrilei F.6. În timp ce se întorcea din această misiune, avionul său F40 nr. 3, pilotat de locotenentul Petre Ioanin, a fost atacat de un avion de recunoaştere austro-ungar. Rafalele s-au încrucişat în aer, dar tânărul observator nu s-a lăsat impresionat de adversar. Calm, cu multă stăpânire de sine, a deschis focul.
În ziua de 22 mai 1917, împreună cu pilotul locotenent Petre Ioanin a doborât un avion german în liniile noastre, în pădurea Coţofeneşti. A fost primul avion inamic doborât de aviatorii români în Războiul pentru Întregirea României, motiv pentru care este rasplatit cu Ordinele „Mihai Viteazul“. Fapta sa de arme, săvârşită cu mult sânge rece şi curaj desăvârşit, a fost cu atât mai înălţătoare şi mai frumoasă cu cât avionul era de recunoaştere nu de atac, avion inferior ca valoare tehnică faţă de aparatul german.
La 28 iulie 1917 a executat o misiune de fotografiere a localităţii Mărăşeşti şi de supraveghere a mişcărilor inamicului de la sud de satul Gogoi. Datele obţinute urmau să fie comunicate prin mesaje lestate Brigăzii 5 Infanterie şi Regimentului 2 Vânători. Tirul terestru a fost atât de puternic încât avionul a fost lovit de mai multe gloanţe.
Ajuns deasupra poziţiilor inamice, sublocotenentul „a deschis focul cu mitraliera de bord de la 600 metri, trăgând asupra trupelor inamice care atacau.”. Activitatea sa a fost deosebit de intensă, zburând câte 6-7 ore pe zi.
Greutăţile războiului, misiunile executate în iarna, primăvara şi vara anului 1917 în condiţii deosebit de aspre, oboseala acumulată în timpul celor 180 de ore de zbor i-au şubrezit sănătatea. Nevoit să revină în cadrul Marinei, la 17 noiembrie 1917 a fost repartizat la Flota de Operaţii, în echipajul monitorului ,,I.C. Brătianu”. Detaşat la Batalionul de recruţi marinari de la Huşi, în calitate de comandant de pluton și ulterior de casier al unităţii, comandantul monitorului, căpitan-comandorul Eugeniu Săvulescu a precizat:
„Trebuie încurajat pentru a-şi menţine dorul de Marină cu care şi-a început cariera militară.“.
Începând cu 1 iulie 1918 a fost trimis pe crucişătorul ,,Elisabeta” din compunerea Diviziei de Mare iar de la 16 noiembrie 1918 pe torpilorul ,,Alexandru cel Bun”. Înaintat în gradul de căpitan, de la 15 noiembrie 1920 a fost trimis la studii la Şcoala Specială a Marinei, pe care o va absolvi al doilea din 12 promovaţi, cu media generală 8,19.
Revenit, la 1 ianuarie 1921, la bordul distrugătorului ,,Mărăști”, ca ofiţer cu navigaţia, T.F.F. şi timonerie, căpitanul Dumitru Darian a participat la voiajul Constanţa-Pireu şi retur. Deși în Foaia calificativă i-a apreciat priceperea dovedită în navigaţia estimată, cunoştinţele teoretice în navigaţia astronomică şi înclinaţia în manevre, acordându-i note bune la matelotaj, T.F.F. şi cunoaşterea navei, la practică comandantul navei i-a acordat un calificativ mai mic.
Din nefericire, locotenent-comandorul Dumitru Darian a decedat prematur, sâmbătă, 22 iulie 1933, la ora 21, în Bucureşti, fiind regretat de toţi cei cu care a lucrat în Marina Militară, Aeronautică şi la Serviciul Geografic al Armatei.
„Prin moartea sa Institutul Geografic pierde pe unul din elementele de mare valoare şi foarte bun camarad“.