Societatea românească, din punct de vedere al muzicii, se scaldă într-o dramă totală. Peste tot auzim versuri despre cât de mult suferă toți din dragoste, cât de năpăstuiți suntem și cât de multe ne lipsesc, încât a devenit un adevărat trend să-ți speli rufele-n public, prin versuri.
Așa se face că, atunci când în industria muzicală de pe la noi mai apare o melodie cu versuri pozitive, care te ridică de la masă și îți schimbă starea de spirit, automat ajunge în topuri și rămâne mult timp acolo și în mintea oamenilor.
Printre acei compozitori de melodii vesele, pozitive, eu l-am descoperit pe Ignat Costin Ștefan a.k.a. Domnul ICS, care nu doar că m-a fascinat prin pozitivismul lui, dar m-a făcut să realizez cât de mult îți poate schimba un om viața atunci când are el o filosofie sănătoasă de viață.
Pe Domnul ICS l-am cunoscut cu ani în urmă, la Kennedy Academy for students, atunci când, într-o seară, ne-a arătat tuturor talentul său. A scos chitara din husă și câteva ore ne-a bucurat sufletul cu compozițiile personale. Toți din cameră, stăteam cu un pahar de vin în mână și cu sufletul vrăjit de cel pe care aveam să-l consider un adevărat îmblânzitor de note.
Din acea seară aveam să urmăresc atent activitatea Domnului ICS, care nu a fost deloc una ușor de trecut cu vederea. Așa că m-am hotărât să-l prezint lumii și să fac pe toată lumea să înțeleagă că România are niște oameni frumoși, talentați și iubitori de patrie.
Așa că am început…
- Cine este Zamfir Ignat (Domnul ICS) și de unde a început pasiunea pentru cântat la chitară pe strada?
Domnul ICS este un construct social și cultural impotriva oricărei categorisiri – un cetățean visător și turmentat, implicat și creativ.
Am fost mereu pasionat de muzică, iar in unele perioade aceasta a fost/este principala mea activitate. Când eram copil tatăl meu cânta la chitară, de la el am invățat primele acorduri – apoi am studiat chitară clasică și percuție. În adolescență am avut o perioadă de rapper, producând muzică hip hop sub numele de Spoke. Mai târziu, am folosit chitara ca pe un hobby – transformându-l într-o pasiune folosită ca și instrument de schimbare socială. Am participat la multe proteste acolo unde am inlocuit gâlceava cu o doză sănătoasă de cultură – ceea ce a rezonat puternic cu publicul și mi-a permis să îmi construiesc viziunea în jurul acestui concept de politică non formală prin artă. Muzică, cu sens.
De aici, discordia dintre suflet și minte – lucram ca și Corporate Trainer pentru Samsung când, într-o dimineață frenetică între cursurile de la facultate și muncă, am trecut pe lângă un artist stradal ce cântând la Saxofon, m-a făcut să plâng.
Am avut simțirea că nu fac ce trebuie, m-am oprit să îl ascult – în spatele meu o bătrânică cu o insignă în piept “Ai curaj să faci ce iți spune inima”, astfel mi-am dat demisia și m-am apucat de muzică. Nu a ținut foarte mult, presupun un an – apoi, din nou m-am angrenat în multe activități. Când, fosta mea parteneră mi-a menționat : “ X, tu nu mai cânți ” – iar astfel mi-am dat seama din nou că e groasă și direcția greșită. Astfel am divorțat și am plecat să îmi caut sufletul – ajungând la Brașov, unde mi-am deschis o nouă firmă și mă ocup cu activități performative, multă muzică & traininguri. Când am ajuns aici aveam doar un ghiozdan și o chitară – dar mi-am promis că aș fi făcut muzică. Astfel, am început să cânt pe stradă – țin minte și acum, prima dată am făcut 180 lei. Mi-am zis că 70 lei costă hostelul, 50 lei mâncarea, și mai îmi rămân 60 lei. Eram mândru – m-aș putea întreține din muzică. Atât că prestațiile mele modeste erau adesea intrerupte de polițiști, care mă anunțau că am nevoie de autorizație – mi-a luat vreo 3 luni să reușesc să obțin autorizația (proces birocratic lung și dificil) dar până la urmă am obținut-o. La un an distanță, deși încă avem dificultăți cu autorizațiile – performăm în mare stil cu percuție, vioară, bass, chitări, sonorizare – întru deliciul trecătorilor.
- Îmbraci cea mai frumoasă ,,haină’’ a patriotismului – cânți cântece prin care promovezi valorile României, într-un mod captivant. Cum recunoaștem patriotismul real, de patriotismul fals (forțat)?
Am aici două fraze, scrise pe pancartele pe care le-am folosit în timpul performanceului stradal de 1 Decembrie și cred că oglindesc foarte frumos răspunsul:
Degeaba porți IA dacă arunci chiștoace pe jos.
-Degeaba fluturi tricolorul dacă nu ieși la vot.
- Cântecul este o formă a artei, iar arta aparține patrimoniului. Cum ai descrie tu situația patrimoniului din România?
Valorile societăților se schimbă constant, este firesc, dar frumos ar fi ca unele să rămână veșnic întipărite întru inspirația generațiilor următoare. Din arealul muzical l-aș pune în evidență pe Florian Pittiș:
Vreau să înalț castele de gândire, vreau să fiu lăsat să simt cum cresc, nu contează cât de lung am părul, mai presus e cât și cum gândesc!
Câți dintre tineri au ocazia să fi auzit de emerita personalitate artistică de mai sus sau să recunaoscă versurile? Să le înțeleagă? Ei, cam asta e situația cu patrimoniul în România – este valoros, inspirațional – dar încă prea puțini știu de el și îi oferă considerația și grija pe care o merită.
- Ești părinte full time și, în același timp, pui o cărămidă solidă în arta stradală. Cum se îmbină statutul de familist cu cel de artist?
Am divorțat ca să îmi urmez în continuare calea sufletului. Am renunțat la conceptul tradițional de familie pentru a îmi urmări pasiunile – viziunea mea nu urmărește arta stradală ca și scop, ci ca instrument de coeziune socială, de interacțiune onestă cu oamenii la același nivel. Arta stradală este ceea ce m-a scos în evidență în acest ultim an – totuși locațiile de performance sunt variate și adesea performez în diferite locuri din țară, ceea ce clar – mă ține departe de casă. Dar fiind lucrător independent, îmi pot organiza timpul în cea mai bună dintre forme – iar una dintre acestea urmărește să îmi iau lunar o săptămână pe care să o petrec alături de puștiul meu. E o oportunitate enormă, să nu am un job 9 – 5 ci să mă pot gestiona prielnic pentru avea o perioadă pe care să o dedic lui – să mergem la escaladă, la ski și câte mai câte activități năstrușnice care ne pasionează.
- Iei pulsul străzii ori de câte ori poți, într-o formă plăcută. Cum percepi oamenii care se opresc să te asculte și cum ai dezvolta tu proiectele de artă stradală?
Ei bine, am o fire revoluționară care evită să se complacă – astfel, odată întâlnite dificultățile cu care m-am confruntat pentru a performa pe stradă – am decis să mă implic pentru a schimba situația. Astfel am început o campanie de advocacy care urmărește crearea unui context legislativ prielnic pentru artele stradale: Întâlniri între artiști, întâlniri cu primăria, organizarea de adunări publice, manifestații, chestionar de cercetare (3.000 răspunsuri) și curând urmează să venim cu o propunere către Primărie.
La mine a fost plăcut să văd cum oamenii care rezonează se alătură, atât ca și artiști – unde, plecând la drum singur, suntem astăzi un colectiv de 7 persoane. Cât și ca public – unde anul trecut cântam în momentele de glorie pentru 20/30 persoane iar astăzi, către sute. Deși am câteva locații deosebite unde cânt lună de lună, performance-urile stradale sunt uneori mult mai pline de viață. Oamenii care se opresc cântă cu noi cât îi țin plămânii, dansează și se bucură de fiecare moment. Este o experiență extrem de îmbucurătoare.
Pe Domnul ICS îl găsiți în Municipiul Brașov, în centrul vechi. Tot ce trebuie să faceți este să vă ghidați după grupurile mari de oameni care ascultă melodii care te fac mândru că ești român, că te-ai născut în România și că ai posibilitatea să trăiești într-o țară cu asemenea oameni frumoși. În centrul lor este Domnul ICS care, fără îndoială, îmblănzește notele muzicale și oferă sufletului fiecăruia medicamentul de care are nevoie!