Constantin Motaș s-a născut pe 8 iulie 1891, la Vaslui și urma să fie unul dintre cei mai mari exploratori… nu ai uscatului, ci ai lumii nevăzute din adâncul apelor. Constantin Motaș, copil rămas orfan prea devreme, a crescut sub grija unchiului său, transformându-și curiozitatea într-o forță care avea să cucerească universități europene, laboratoare și muzee de științe naturale.
Primele studii le urmează la Iași, unde intră sub influența unor mari profesori ai vremii: Paul Bujor, Ion Borcea, Ion Simionescu sau Petru Bogdan. În 1915, după licență, tânărul Motaș intră în lumea universitară ca asistent la Laboratorul de Zoologie – începutul unui parcurs academic ce avea să se întindă pe mai bine de o jumătate de secol.
Talentul său îl poartă în Elveția și Franța, la Basel și Grenoble, unde studiază hidrobiologia și piscicultura – domenii care în acea vreme abia se conturau. În 1928 își susține doctoratul la Grenoble, cu o lucrare în limba franceză dedicată hidracarienilor, organisme misterioase ce populau apele dulci ale Europei. Acesta avea să fie punctul de pornire pentru o nouă știință: freatobiologia, creată împreună cu Stanko Karaman și P.A. Chappuis – o disciplină care explorează viața ascunsă în apele freatice.
Întors în țară, urcă treptat treptele carierei universitare la Iași: șef de lucrări, docent, conferențiar, profesor agregat, apoi profesor titular în 1937. În paralel, predă la Facultatea de Agronomie, unde inaugurează primul curs de hidrobiologie și piscicultură din România.
Conduce Muzeul de Istorie Naturală din Iași și Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea, pe care le transformă în adevărate centre de cercetare. Este editor al publicațiilor științifice ale universității și primul președinte al Comisiei Monumentelor Naturii din Moldova, luptând pentru crearea rezervațiilor naturale – o idee îndrăzneață pentru acea vreme.
În 1940 se mută la Universitatea din București, dar destinul său este curând lovit de istoria politică a țării. În 1949, după o remarcă ironică la adresa lui Stalin, profesorul Motaș este arestat. Urmează șapte ani de detenție grea – ani în care nu încetează să fie profesor: predă biologie colegilor de celulă, recită Eminescu și Baudelaire și își păstrează demnitatea intactă.
Eliberarea sa survine în urma presiunilor venite din partea comunității științifice internaționale, care îi recunoaște valoarea și îi cere reîntoarcerea la cercetare.
Constantin Motaș rămâne figura centrală a hidrobiologiei și limnologiei românești, pionier al studiului apelor de munte și promotor al protejării ecosistemelor acvatice. A lucrat intens pentru valorificarea științifică a apelor interioare, bazându-se pe factorii biotici și abiotici care le definesc.
Recunoașterea vine firesc: în 1946 devine membru titular al Academiei Române. Este membru în organizații științifice internaționale de prestigiu, de la Uniunea Internațională de Limnologie până la instituții franceze și secțiunea de pescuit a FAO.
Se stinge la București, pe 15 ianuarie 1980, lăsând în urmă o moștenire impresionantă – descoperiri, manuale, studii și o știință întreagă născută din pasiunea sa pentru miracolul apelor.