Constantin Moroiu s-a nascut in anul 1837 si a decedat in anul 1918.
- Activitate
Implicarea lui Moroiu în masonerie a început în 1859, ca membru fondator al Marii Loji Steaua Dunării din București, care funcționa sub obediența Marelui Orient al Franței. Ascensiunea sa în ierarhia masonică a fost constantă, obținând gradul 3 și diploma de Maestru Mason de la Marele Orient al Franței în 1875.
În 1878, Moroiu a reactivat Loja Steaua Dunării din București sub obediența Marelui Orient Unit Lusitan al Portugaliei. A ocupat funcția de Maestru Venerabil al lojii până în 1880, perioadă în care a obținut gradul 31 și a căutat activ să rezolve conflictele din peisajul masonic mai larg. Notabil, în 1880, a adresat o scrisoare Marii Loji Elvețiene Alpina pentru a protesta împotriva acțiunilor unor membri ai Lojii Înțelepții din Heliopolis și ulterior a semnalat Marelui Orient al Franței problemele din cadrul masoneriei românești. În același an, acesta a deschis canalele de corespondență masonică românobritanice, cu Marea Lojă Unită a Angliei.
Fondarea Marii Loji Naționale din România, pe 8/20 septembrie 1880, sub conducerea lui Moroiu, a marcat un punct de cotitură în francmasoneria românească. În calitate de Mare Maestru și Suveran Mare Comandor între 1880 și 1911, Moroiu a coordonat masoneria românească, contribuind inclusiv la înființarea Consiliului Suprem al Ritului Antic Primitiv de Memphis în 1881 și a Consiliului Suprem al Gradului 33 și Ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat în același an. În 1882, Moroiu a fost ales Maestru Venerabil de Onoare al Lojii Farul din Constanța și Maestru Venerabil de Onoare ad-Vitam al Lojii Steaua Dunării. În 1883, a călătorit în Franța și Belgia, interacționând cu Consilii Supreme și extinzând legăturile diplomatice. Tot în acel an, în luna martie, a fost ales Suprem Mare Maestru General cu grad 7 și ultim, al Supremei Mari Loji și Templu Swedenborgian din România.
Eforturile lui Moroiu de a obține recunoaștere internațională s-au concretizat prin rolul său de garant de amiciție cu numeroase corpuri masonice străine. Numai în 1883, el a stabilit relații cu Suveranul Sanctuar al Marii Britanii și Irlandei, Consiliile Supreme ale Jurisdicției de Nord a Statelor Unite ale Americii și Mexic, precum și cu Marele Orient al Spaniei, printre altele. Apartenența sa onorifică la Loja La Verita din Italia i-a consolidat și mai mult statutul în comunitatea masonică internațională. În 1886, o lojă din Cairo a fost numită în onoarea sa, reflectând reputația internațională în creștere. Masoneria italiană l-a decorat cu medalia Marea Stea Sirius în 1892. În calitate de Mare Maestru, Moroiu a semnat în 1899 Declarația de Principii și decretul de promulgare al unei noi constituții a Marii Loji Naționale, înlocuind cadrul anterior din 1880.
Dincolo de contribuțiile sale masonice și diplomatice, Moroiu a jucat un rol activ în societatea românească. În 1883, a susținut financiar construcția unei biserici în Ilanlâc, Dobrogea. În 1916, la vârsta de 77 de ani, a oferit ajutor soldaților români în timpul Primului Război Mondial, distribuind haine și alimente la Gara Filaret și în alte locuri din București.
Ultimii ani ai carierei lui Moroiu au fost caracterizați de o retragere treptată din conducerea activă, din cauza vârstei înaintate, împărțind puterea cu Gheorghe Bibescu și colonelul I.T. Ulic, asigurând astfel continuitatea conducerii Marii Loji Naționale. Numele său a rămas sinonim cu francmasoneria românească, fiind onorat chiar în timpul vieții prin denumirea unei străzi din București în cinstea sa.
Moștenirea lui Constantin Moroiu rămâne o parte fundamentală a istoriei francmasoneriei din România. Prin viziunea sa, el a reușit să transforme francmasoneria românească într-o forță masonică și diplomatică semnificativă, punând bazele recunoașterii și respectului său internațional.