- Familie
Trandafir G. Djuvara s-a născut la 6 noiembrie 1856 în Brăila, într-o familie de aromâni, al cărei arbore genealogic coboară până spre sfârşitul veaculuial XVIII-lea. În strânsă legătură cu filiaţia familiei Djuvara este numele „Trandafir” care apare în fiecare generaţie a familiei, ultimul membru al familiei care poartă acest nume fiind diplomatul.Această practică, devenită tradiţie în familia Djuvara, se explică prin faptul că membrii familiei îl considerau pe un anume Ion (Iane) Trandafir Giuvara, ca fiind cel care a pus bazele ramurii muntene a „Giuvăreştilor”.
Trandafir G. Djuvara a avut două soţii: Elena Gheorghiu, fiica lui Cosma Gheorghiu şi a Ecaterinei Tullea, şi Bălaşa Pangal. Din prima căsătorie s-au născut doi copii: Marcel şi Radu, care după divorţul părinţilor, vor fi încredinţaţi tatălui. Aşa cum se va vedea, Trandafir G. Djuvara, care „îi ura pe nemţi”, îşi trimite cei doi fii la vârsta de 11, respectiv 10 ani, la şcoală în Germania, asta numai pentru a fi pe placul regelui Carol. Cei doi vor învăţa la Liceul francez din Berlin, înfiinţat de Frederic al II-lea.
- Studii
Trandafir G. Djuvara a urmat în timpul studiilor preuniversitare, succesiv, cursurile unor instituţii de învăţământ din Brăila, Bucureşti (liceul Sf. Sava) şi Paris, unde îşi susţine examenul de bacalaureat la liceul Henri IV, unul dintre cele mai renumite licee din Franţa, denumit anterior Napoleon, respectiv Corneille. În ceea ce priveşte studiile universitare şi post universitare, din unele scrisori de arhivă ale mamei Maria Chabudianu, către fiul Trandafir, din perioada1876-1877, reiese că acesta se afla la facultate la Paris, împreună cu fratele mai mic, Alexandru. Într-una din scrisorile mamei, datată la 27 mai 1877, rezultă că în timpul Războiului pentru Independenţă, dorinţa lui Trandafir ar fi fost să se înroleze în armată, fapt care o îngrijorează pe mamă care îl sfătuieşte să îşi termine studiile „pentru a te întoarce când ţara noastră va avea nevoie de voi mai târziu”.
- Activitate
Diplomat și om politic român, bunic patern al istoricului Neagu Djuvara. A fost parlamentar în mai multe legislaturi, iar, pe plan diplomatic, atașat de legație pe lângă Agenția Diplomatică a României de la Paris (martie 1879- aprilie 1880), secretar de legație clasa a II-a la Bruxelles (aprilie 1880 – 1883), șef de legație la Belgrad (august 1887 – iulie 1888), agent diplomatic și consul general la Sofia (iulie 1888 – 1891), trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Constantinopol (1896-1900), Bruxelles, Le Hâvre și Luxemburg (1909-1920), Atena (1920-1924).
A scris una dintre lucrările importante de istorie a Turciei – „Cent projets de partage de la Turquie (1281-1913)“ (n.r. – O sută de proiecte de partaj al Turciei). A fost cel care l-a proclamat pe mitropolitul Antim drept şef al Bisericii Române din Macedonia – primul mitropolit al românilor din Imperiul Otoman. A fost cel dintâi român care a discutat cu perseverenţă problema drepturilor de autor – a semnat primul tratat între Belgia şi România privind proprietatea literară şi artistică.