Szabolcs Imre Cseh

Szabolcs Imre Cseh s-a nascut pe 11 decembrie 1942, la Miercurea Ciuc si a murit pe 1 august 2014, la București . Acesta a fost un cascador și actor român de origine secuiască.

  • Studii

După absolvirea studiilor secundare la Liceul Andrei Șaguna și la liceul Unirea din Brașov, a urmat cursurile Institutului de Educație Fizică și Sport din București, pe care le-a finalizat în anul 1966.  Încă din timpul facultății a lucrat ca zburător la trapez la Circul de Stat din București în trupa Ganea. Aflat în anul trei de facultate, a colaborat în calitate de cascador în filmul “Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi în anul următor în filmele “Împușcături pe portativ” (regizat de Cezar Grigoriu), “Tom Sawyer și Huckleberry Finn” (producție franceză) și “Serbări galante” (în regia lui René Clair).

  • Activitatea

În anii 1967-1980, fiind primul metodist (maistru de lupte) angajat pe un astfel de post în România, în cadrul Studioului Cinematografic „București” și apoi în Centrala RomaniaFilm – Centrul de Producție Cinematografică, a colaborat la toate filmele românești ce conțineau secvențe de acțiune-lupte și a executat multiple cascade dificile și spectaculoase, unele fiind unicate pe plan mondial.  Tot din 1967 Cseh a alcătuit prima echipă de cascadori profesioniști din România, a cărei continuitate a asigurat-o, prin coordonare și instruire, până în 1987. Astfel, Szabi Cseh a contribuit substanțial la crearea unui domeniu practic inexistent în România până atunci și la „perioada de aur” a filmului românesc de acțiune în context mondial.

În 1975 a devenit coordonator al școlii de cascadori din Germania, unde a colaborat cu Peter Fogel, regizor de acțiune și cascador la 11 filme produse de studiourile DEFA din Berlinul de Est și Tele München (până în anul 1986).  De la debutul său Szabi Cseh a colaborat la realizarea a peste 150 de filme artistice de lungmetraj sau TV, dintre care 25 de producții străine și coproducții (Germania, Franța, SUA etc.), realizând concepția și regia secvențelor de acțiune-lupte, conceperea și/sau execuția cascadelor, coordonarea cascadorilor, interpretarea unor roluri memorabile de film.

La 8 ianuarie 1990 Szabi Cseh a înființat prima Asociație a Cascadorilor Profesioniști din România, pe care a condus-o mai mulți ani. Szabolcs Cseh a elaborat studii științifice și cursuri universitare teoretice și practice, despre mișcarea scenică a actorului și componentele sale psiho-motrice, lupte scenice, realizarea secvențelor de acțiune etc.

Din 1980, inițial în calitate de lector universitar și, ulterior, de conferențiar universitar, predă neîntrerupt astfel de cursuri interdisciplinare la UNATC „I. L. Caragiale” din București, secțiile actorie, imagine de film și TV, regie de film, regie de teatru. A contribuit la formarea a zeci de generații de actori, regizori de teatru, de film și operatori de film și de televiziune. A avut colaborări didactice și la Universitatea de Muzică „Ciprian Porumbescu”, secția regie de operă. Din anul 2005, lărgindu-și sfera preocupărilor, Szabi Cseh derulează programul social GLADIATOR pentru copii săraci, destinat prevenirii și combaterii delincvenței juvenile. Din 2008, derulează programul-metodă pentru copii cu handicap psihic și fizic sever. Ambele programe sunt bazate pe metodologii originale create de el, cu rezultate impresionante. Szabolcs Cseh este autorul a numeroase invenții care au dus la dezvoltarea tehnicii și metodologiilor din domeniul cascadoriei, nu doar în România, ci la nivel internațional. Exemple:

  1. trambulina elastică, utilizată prima oară în redarea efectului de zbor al personajului în urma unei explozii (1967)
  2. trăgătoarea, folosită pentru prima oară în lume, în căderile cu calul, făcându-le mai spectaculoase și mai sigure atât pentru cascador, cât și pentru cal (1970)
  3. țarcul pentru aglomerarea cailor în filmarea secvențelor de luptă călare, covorul mișcător pentru căderile simultane ale cailor (1970)
  4. bătuta, dispozitiv de aruncare a oamenilor, cailor etc. din poziții statice (1972)
  5. utilizarea cablurilor, pentru prima oară în România, în redarea cât mai spectaculoasă a efectelor de împușcături, explozii, lovituri (1974)

Printre casacadoriile executate de Szabi Cseh se numără unele deosebit de spectaculoase, mai ales pentru epoca în care au fost realizate, și nerepetate de altcineva până în prezent. Exemple:

  1. În anul 1966, în filmul “Dacii”, a promovat pentru prima dată în România căzăturile de la înălțime și căzăturile cu calul.
  2. În anul 1971, în filmul “Mihai Viteazul”, depășește recordul mondial executând o cădere de la 13 m fără protecție la aterizare.
  3. În 1976, execută o cădere de la 37 metri cu spatele în jos, la furnalul de la Copșa Mică.
  4. În 1984, realizează o săritură de 80 metri cu mașina în Marea Nordului.
  5. În anul 1985, face o săritură cu un microbuz deasupra unui lac, scufundat la 20 m, la Magdeburg. În timpul zborului, a declanșat explozia microbuzului încărcat cu trotil.
  6. Printre cascadele cele mai cunoscute se numără o serie de cascade-unicat aparținând personajului Buză de Iepure din filmele cu Mărgelatu (1980-1986). Câteva din acestea sunt considerate premiere sau recorduri mondiale: săritură cu calul prin geam, cădere cu calul din cabrare, prin rostogolirea pe spate a calului și călărețului, pe versant muntos pe o înălțime de 70 m.

În anul 1985 revista vest-germană “Bunte Illustrierte” l-a desemnat cel mai bun cascador din Europa.

  • Finalul vieții

Szabi Cseh a aflat în vara anului 2012 că suferă de mielom multiplu și o tumoare la coloana vertebrală, o formă de cancer rară care îi măcina sistemul osos și îi provoca dureri cumplite. Din cauza unor complicații suferite pe fondul bolii, Szabi Cseh a fost nevoit în vara anului 2013 să se interneze la Spitalul Fundeni, unde a rămas până la deces.