Ștefan Fălcoianu s-a nascut pe 18 iunie 1835, la București, in Țara Românească si a murit pe 22 ianuarie 1905, la București. Acesta a fost un general, matematician, istoric și politician român. Membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.
- Studii
A urmat Şcoala Militară de Ofiţeri din Bucureşti (1854-1856), Şcoala de Ofiţeri de stat major din Paris, Franţa (1860-1862), Şcoala Politehnică din Paris, Franţa (1862-1864, obţinând titlul de inginer). A absolvit Școala Militară de Ofițeri din București (1856), după care, în perioada 1860-1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a trimis în Franța pentru a urma cursurile Școlii Imperiale de Aplicații de Stat Major și ale Școlii Politehnice din Paris, fiind atașat pe lângă Statul Major al Armatei Franceze.
- Activitate
Întors în țară, este numit în anul 1864 șef de cabinet al ministrului de Razboi Savel Manu. A îndeplinit numeroase alte funcții de răspundere în cadrul armatei române: profesor la Școala Militară de Ofițeri, ajutor al șefului Directiei Stabilimentelor de Artilerie, șef de stat major al Diviziei 1 Militare Teritoriale. În ianuarie 1869 este pus în neactivitate de serviciu și este numit secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice, iar în perioada 5 mai 1876 – 5 aprilie 1877 este director general al Poștelor si Telegrafului. În timpul Razboiului de Independență de la 1877, revine în rândurile armatei și îndeplinește funcția de director general al Administrației Centrale a Ministerului de Război, iar la data de 20 octombrie 1877 este numit șef al Statului Major al Armatei Române de Operații. În anul 1883 este avansat la gradul de general de brigadă.
Ca șef al Marelui Stat Major și ministru de Război (1884-1886), a avut un rol semnificativ în perfecționarea sistemului de apărare a Romaniei, în elaborarea și aplicarea Legii asupra organizării comandamentelor militare (1882), în elaborarea și aplicarea Legii asupra administrației militare (1883), înfiintarea celor patru corpuri de armată în locul diviziilor militare teritoriale (1882-1884), demararea lucrărilor pentru Cetatea Bucureștilor și a regiunii fortificate Focșani-Nămoloasa-Galati, înființarea Consiliului Superior al Armatei (1878), înființarea Comitetului Consultativ de Stat Major. Sub mandatul său s-a adoptat Decretul de organizare a Marelui Stat Major, pe baza normelor moderne, de tip prusian, și a învățămintelor din 1877-1878. Printre preocuparile sale se numără și perfecționarea instrucției și a pregătirii de luptă. Astfel, au fost revizuite, după 1879, principalele acte regulamentare destinate forțelor terestre, și anume Regulamentul de luptă al infanteriei. Opera vieții sale rămâne Școala Superioară de Război, astăzi Universitatea Naționala de Apărare, înființată la 8 august 1889, unde el însuși a oficiat.
Pe lângă cariera militară, Ştefan Fălcoianu a deţinut diferite funcţii în administraţie: şef al Comisiei Guvernamentale de trasare a frontierei româno-bulgare (1878); secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice; director general al Telegrafului şi Poştei (1876-1877); director general al Direcţiunii Princiare CFR (1880, primul director al CFR); directorul Direcţiei Regale CFR (10 octombrie 1881–6 martie 1883); directorul Direcţiei Generale CFR (6 martie-15 aprilie 1883); preşedinte al Consiliului de Administraţie CFR (21 octombrie 1895–11 decembrie 1899).
Dintre realizările remarcabile din domeniul feroviar ale lui Ştefan Fălcoianu amintim elaborarea, împreună cu Gh. Duca şi C. Olănescu, a legii pentru exploatarea căilor ferate ale statului (Legea 810/31 martie 1883); înfiinţarea Şcolii Superioare de Mişcare din Bucureşti; calea ferată Buzău-Mărăşeşti, prima linie din România realizată cu forţe proprii de ingineri şi tehnicieni români, inaugurată la 31 octombrie 1881; contribuţii la elaborarea legii pentru unificarea tuturor căilor ferate ale statului (Legea 1887/28 iunie 1882), prin aplicarea căreia fostele direcţii Bucureşti-Giurgiu, Iaşi-Ungheni, Ploieşti-Predeal devin secţii ale Direcţiunii Princiare a CFR.
În timpul mandatelor sale se înfiinţează cele patru corpuri de armată (Craiova, Bucureşti, Galaţi, Iaşi) în locul diviziilor militare teritoriale (1882-1884), încep lucrările pentru Cetatea Bucureştilor şi a regiunii fortificate Focşani-Nămoloasa-Galaţi, se înfiinţează Consiliul Superior al Armatei (1878), Comitetul Consultativ de Stat Major, comitetele consultative ale armelor şi creează funcţiile de inspectori generali de arme. Tot sub conducerea sa a fost organizat Statul Major General pe baza normelor moderne, de tip prusian, şi a învăţămintelor din 1877-1878, din 1894, Marele Stat Major devenind direcţie specială in cadrul Ministerului de Război, subordonată direct ministrului.