Panait Sârbu s-a nascut in anul 1914 si a murit in anul 1983. Acesta a fost un medic, professor si fondatorul unei importante scoli cu traditie in obstetrica-ginecologie.
- Activitate
Dr. Panait Sîrbu şi-a început pregătirea la Clinica de Obstetrică – Ginecologie Filantropia, condusă de profesorul Săvulescu. Între anii 1953 şi 1957, a fost medic şef secţie la Spitalul Polizu, iar din anul 1957 a condus Maternitatea Giuleşti timp de 26 de ani. În 1967 a obținut titlul de conferenţiar, iar în 1969 pe cel de profesor al Facultății de Medicină din București.
A fost fondatorul unei şcoli cu tradiţie în obstetrică-ginecologie, având realizări deosebite în redactarea și promovarea unor tehnici chirurgicale inovatoare în domeniu, în special în diagnosticul şi tratarea infertilităţii cuplului.
Pentru realizările sale profesionale, recunoscute la nivel internațional, profesorul Sîrbu a fost ales, în 1982, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Obstetrică şi Ginecologie (FIGO); a fost preşedintele Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din România, iar din 1976, membru corespondent al Academiei Franceze de Medicină, dar şi redactor şef al revistei “Obstetrică şi ginecologie”.
Profesorul dr. Panait Sîrbu rămâne o personalitate marcantă a chirurgiei ginecologice din ţara noastră. În continuare, generaţii de rezidenţi şi tineri specialişti consultă și utilizează tehnicile descrise de acesta.