Nicolae Dimitrie Xenopol s-a nascut la 11 septembrie 1858 la Iasi si a murit pe 5 decembrie 1917 in Tokyo, Japonia. Acesta a fost un critic literar, eseist, om de cultură, diplomat, politician și ministru român, ambasador al României în Japonia.
- Familie
Frații Xenopol aveau origini străine: tatăl lor, cunoscut la nivel local ca Dimitrie (și probabil născut Xenopoulos), era un protestant britanic și grec care s-a stabilit în portul Galați și s-a convertit la ortodoxism. Potrivit unor surse diferite, printre care memorialistul junimist Iacob Negruzzi el poate fi greco-evreu. Dimitrie a deschis calea pentru cariera politică, literară și diplomatică a fiului său: el a fost dragoman pentru misiunea prusacă în Moldova, tutore al copiilor familiei Rosetti, manager de pensiune și gardian de închisoare. Mama lui Xenopol, născută Vasiliu, avea origini greco-române. Nicolae s-a născut în capitala Moldovei, Iași, și a fost unul din cei șase copii ai lui Dimitrie: avea doi frați (Alexandru și Filip, viitorul arhitect) și trei surori. A absolvit învățământul secundar la Iași. În 1877, a fost afiliat la Junimea, o societate literară conservatoare fondată de Maiorescu, Petre P. Carp, Iacob Negruzzi și alți bărbați moldoveni de litere. Membrii clubului au răspuns la căutarea sa pentru afirmare și i-au acordat bani pentru a studia în străinătate.
- Studii
După ce a absolvit Universitatea din Paris, și-a luat diploma de doctor în drept la Universitatea din Liège. În timpul studenției Xenopol s-a întâlnit și s-a împrietenit cu alți tineri studenți români, inclusiv cu viitorul dramaturg și director de teatru Alexandru Davila. Cum subvenția primită nu-i acoperea toate nevoile, a lucrat în cea mai mare parte a facultății și, pentru un timp, a renunțat, încercând să se angajeze în Forțele Terestre Române sau concentrându-se pe scrierea romanului său, „Brazi și putregai”.
- Activitate
Xenopol și-a făcut debutul ca romancier cu lucrarea umoristică „Păsurile unui american în România”, serializată de Junimea în revista Convorbiri Literare la sfârșitul anului 1879 până la mijlocul anului 1880. În 1882, N. Xenopol s-a îndepărtat de Junimea și, după cum au observat junimiștii, s-a apropiat de protejatul lui Maiorescu, Ion Luca Caragiale, pentru a i se alătura în politica anti-conservatoare. Xenopol a cerut ca romanele lui Slavici să fie studiate de alți scriitori și apoi să fie folosite pentru a crea o literatură urbană, complet modernă. Stâlpul poeticii junimiste, Mihai Eminescu, a răspuns la acest argument cu un articol virulent, care a identificat teoriile lui Xenopol cu cosmopolitismul și înstrăinarea.
În scurt timp, Xenopol a fost afiliat la Partidul Național Liberal (PNL), în timp ce Junimea devenise o fracțiune interioară a grupului conservator. Pentru o vreme, în 1884, a fost șef al Bibliotecii Publice din București. În 1885, prim-ministrul liberal Ion Brătianu l-a numit pe Xenopol secretarul său personal. De asemenea, Xenopol l-a întâmpinat pe economistul belgian Émile Louis Victor de Laveleye, aranjându-i o întâlnire cu C. A. Rosetti. Această perioadă a marcat începutul unui alt conflict deschis între Xenopol și junimiști: primul a preluat funcția de editor la oficiosul liberal „Voința Națională” și a început să publice eseuri denunțând înapoierea ideologiei junimiste. În octombrie 1886, Xenopol s-a situat alături de adversarii marxisti ai Junimii și a permis liderului marxist Constantin Dobrogeanu-Gherea să publice articole anti-Maiorescu în „Voința Națională”. El a colectat astfel de articole, adăugându-le pe ale sale, în broșura „Contrazicerile d-lui T. Maiorescu”. În anul 1885, Xenopol a dirijat campania antisemită împotriva Alianței Israelite Universale, cu articole nesemnate caresr fi putut sau nu fi scrise de Caragiale.
Activitățile lui N. Xenopol au atins și alte domenii. El și compozitorul bucovinean Ciprian Porumbescu, au scris o corală, „Erna”, publicată de societatea muzicală Armonia în 1885. În același an, a ținut o conferință la Ateneul Român din București. Conferința sa, publicată ca broșură în cursul anului, a fost o satiră a politicii românești și a purtat titlul „Hatârul”.
Xenopol a fost interesat de deschiderea de noi piețe pentru produsele românești, dar a favorizat interesele economice ale Franței față de cele ale Germaniei. În mai 1913, Xenopol a vizitat Regatul Italiei încercând să sporească cota investițiilor italiene în România (conform propriilor sale estimări, Italia era al cincilea exportator în România). În ultimele zile ale anului 1913, Maiorescu a înaintat demisia guvernului, deschizând calea pentru o nouă administrație națională liberală; el a fost ultimul premier conservator.
La 13 septembrie 1917 regele Ferdinand I al României semnează decretul de numire a lui Nicolae Xenopol ca ministru plenipotențiar la Tokyo. A fost primul ambasador al României la Tokio și momentul a reprezentat stabilirea relaților diplomatice dintre cele două țări. Pleacă spre Japonia din Iași prin Rusia, la sfârșitul lunii septembrie, însoțit de soția Felicia și de un secretar particular. Ajuns în capitala Țării Soarelui Răsare la 28 octombrie, se stabilește la Hotel Imperial. La scurt timp după depunerea scrisorilor de acreditare în fața împăratului Yosishito (19 noiembrie) recidivează o boală mai veche de rinichi și Xenopol moare la 18 decembrie, în ciuda eforturilor medicilor japonezi. A fost înhumat în sectorul rezervat înalților deminitari japonezi în cimitirul Aoyama din Tokyo. În 1920, în timpul vizitei în Japonia, principele Carol a depus o coroană de flori la mormântul său. La solicitarea ministrului de externe Take Ionescu, este deshumat și repatriat. La 18 mai 1921 este reînhumat la Cimitirul Bellu din București.