Mihu Dragomir s-a nascut in data de 24 aprilie 1919, in Brăila, România si a decedat la data de 9 aprilie 1964. A fost un poet și scriitor român.
- Educația
A făcut studii la Academia Comercială din București. A fost redactor la revista “Viața Românească” și redactor-șef la “ Luceafărul”.
- Activitatea
Versurile sale evocă trecutul de luptă al poporului român, tragedia soldatului român târât în războiul antisovietic, momentul istoric al întoarcerii armelor împotriva hitleriștilor, redă cu entuziasm realitățile sociale, frumusețile propriei patrii.
Trăsătura dominantă a poeziilor sale este viziunea optimistă și patriotismul. Lirica sa, de esență romantic-revoluționară, îmbină atitudinea cetățenească militantă cu meditația filozofică. Stilul său, de resurse adesea folclorice, bogat în asociații și sugestii, cultivă cu măiestrie hiperbola. S-a afirmat și ca autor de literatură științifică-fantastică și ca traducător.
În 1952 este publicat volumul „Stelele păcii” pentru care va primi Premiul de Stat clasa a III-a iar în 1955 la editura E.S.P.L.A vede lumina tiparului „Pe struna fulgerelor”, care conține poemul „Războiul” premiat cu Premiul de Stat clasa a II-a.
Mihu Dragomir, șeful Secției de Poezie al revistei Viața Românească a fost exclus din Partidul Comunist Român pentru „activitate fascistă și antisovietică, fost informator de siguranță”.