Liviu Constantinescu s-a nascut pe 26 noiembrie 1914, in Ighișdorful român, comitatul Sibiu si a murit pe 29 noiembrie 1997, in Saint-Louis, Alsacia. Acesta a fost un geofizician român, profesor universitar, membru al Academiei Române. Este considerat, împreună cu Sabba S. Ștefănescu, drept fondator al școlii române de geofizică.
- Familie
Acesta a fost al doilea dintre cei cinci copii ai preotului Romul Constantinescu, care a descins dintr-o familie care a dat șase generații de preoți în Ighișul Vechi, și ai soției sale Ana, născută Dancășiu, originară din Rășinari. În anul 1939 s- a căsătorit cu Sofia Stoicoviciu, originară din Sighișoara, absolventă a Facultății de Litere și Filozofie a Universității din București, iar împreună au avut un fiu, Dan Horia Constantinescu, care a devenit un fizician apreciat, atât în țară cât și în Germania, fiind însurat cu Ruxandra Sireteanu-Constantinescu.
- Studii
A urmat școala primară la Rășinari și liceul Principele Nicolae din Sighișoara, iar bacalaureatul l-a luat la Blaj în anul 1932. Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Științe din București, Secția de Fizică și a fost licențiat în științe fizico-chimice în anul 1935. S-a înscris la doctorat și a lucrat ca asistent universitar în Laboratorul de Acustică și Optică al Facultății de Științe. Doctoratul l-a făcut sub îndrumarea profesorului Eugen Bădărău și a elaborat teza de doctorat Potențiale distruptive în vapori de hidrocarburi, devenind doctor în științe fizice al Universității din București în anul 1941.
După susținerea tezei de doctorat, în anul 1941, Liviu Constantinescu a fost trimis pe frontul de Est, dar a scăpat de încercuirea de la cotul Donului datorită unei permisii norocoase.
- Activitate
Începând cu anul 1942, Liviu Constantinescu, asistent al profesorului Bădărău, își schimbă domeniul de preocupări științifice, aplecându-se asupra geofizicii, iar în urma recomandării profesorului Șerban Țițeica devine primul director al Observatorului Geofizic Surlari, numit astăzi Observatorul Geomagnetic Național Surlari „Liviu Constantinescu”, poziție pe care a ocupat-o din anul 1943 până în anul 1958.
După reforma învățământului, a fost succesiv conferențiar, profesor, profesor șef de catedră între anii 1949 și 1975, la Catedra de Geofizică ce a funcționat întâi la Institutul de Mine, apoi la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie și în fine la Universitatea din București. Liviu Constantinescu a predat cursuri de geomagnetism și prospecțiuni magnetice, gravimetrie și prospecțiuni gravimetrice, seismologie și radiometrie. A fost ales prorector al Institutului de Petrol, Gaze și Geologie în anul 1970, funcție pe care a deținut-o doar un an. După mutarea Facultății de Geologie Tehnică la Universitatea din București, în anul 1973, a fost profesor, iar după pensionarea sa prematură, din anul 1975, cauzată de refuzul de a se înscrie în partidul comunist, a activat ca profesor consultant.
În paralel, începând cu anul 1949, a fost cercetător, șef de secție din anul 1952 și director adjunct științific între anii 1959 și 1970 în unități de cercetare ale Academiei: întâi la Institutul de Fizică, apoi la Institutul de Geologie, Geofizică și Geografie, în fine la Centrul de Cercetări Geofizice.
În anul 1957, împreună cu academicianul Gheorghe Demetrescu, a reprezentat România la Adunarea Generală a Uniunii Internaționale de Geodezie și Geofizică (UIGG), desfășurată la Toronto, unde a promovat Observatorul Geofizic de la Surlari, introducându-l în rețeaua internațională a observatoarelor geomagnetice, iar discuțiile avute cu seismologii Beno Gutenberg și Charles Francis Richter l-au determinat să se aplece asupra cercetării de seismologie centrate pe studiul cutremurelor din Vrancea.
În anul 1961 a luat ființă, sub conducerea lui Sabba Ștefănescu, Centrul de Cercetări Geofizice al Academiei, iar Liviu Constantinescu a condus Secția de Geofizică Aplicată și ulterior și pe cea de Seismologie. În acest context, în colaborare cu geofizicianul Radu Botezatu, a realizat un studiu teoretic al anomaliilor câmpurilor potențiale, folosind metoda continuării analitice în semispațiul inferior, rezultând formule care au permis un calcul aproximativ al mareelor terestre. Cu același colaborator a investigat aplicabilitatea prospecțiunii gravimetrice la detectarea anticlinalelor petrolifere din regiunea pericarpatică și a studiat aproximarea și aplicațiile gradientului vertical al gravitației terestre.
Din anul 1962 s-a aplecat asupra studiilor de seismicitate a României, în colaborare cu geofizicianul Dumitru Enescu, elaborând un model care descrie producerea cutremurelor intermediare de la curbura Carpaților Orientali. De asemenea, au analizat relațiile energie-magnitudine-intensitate pentru cutremurele din Vrancea, stabilind parametrii regimului seismic al zonei respective. În anul 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei la Secția de Geologie, Geofizică și Geografie, iar din anul 1967 a fost membru în Biroul și Comitetul Executiv al IUGG până în anul 1975, fiind vicepreședinte al UIGG între anii 1969 și 1971. Din anul 1970 a fost membru în Consiliul de conducere al Centrului Seismologic Internațional până în anul 1974 și în consiliul de conducere al Societății Geofizice Europene până în anul 1975, devenind vicepreședinte al Comisiei Seismologice Europene în anul 1972 până în anul 1976.
A fost membru al grupului de studiu privind „Metode seismice pentru monitorizarea exploziilor subterane” de la Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI) (1968-1970); membru (și președinte prin rotație) al comitetului de coordonare al proiectului PNUD/UNESCO pentru studiul seismicității regiunii balcanice (1970-1977).
În anul 1974 a scris lucrarea „Mesaje ale Pământului în descifrări actuale”, lucrare care s-a dorit a fi poarta către o suită de cărți de popularizare a științelor geonomice, intitulată „Noi și Pământul”, dar acest proiect nu s-a realizat din cauza blocării politice a activității profesorului. În anul 1980 a publicat, în colaborare cu geofizicianul Vasile Mârza, un catalog de referință al seismelor resimțite pe teritoriul României timp de un mileniu (984-1979).
Universitar cu o vastă cultură științifică și umanistă, Liviu Constantinescu a fost un talentat pedagog. De-a lungul a 25 de ani, a predat cursuri de geomagnetism și prospecțiuni magnetice, gravimetrie și prospecțiuni gravimetrice, seismologie, radiometrie, distingându-se prin calitatea și actualitatea informației, dar și prin claritatea și eleganța expunerii. A fost editor și coautor al unui manual de „Prospecțiuni geofizice” (Editura Tehnică, București, 1964-1965). A redactat capitolul „Terra” pentru „Enciclopedia del Novecento” (Istituto della Enciclopedia Italiana, Roma, 1975-1990)
Liviu Constantinescu a murit la 29 noiembrie 1997, în Saint-Louis, Departamentul Haut-Rhin din Alsacia.