Grigore Constantin Moisil s-a nascut pe 10 ianuarie 1906, la Tulcea, si a murit in 21 mai 1973, in Ottawa, Ontario, Canada. Acesta a fost un matematician român, considerat părintele informaticii românești în urma inventării circuitelor electronice tristabile, și datorită contribuțiilor sale în pregătirea profesională a primilor informaticieni din România.
- Familie
Străbunicul său, Grigore Moisil (1814-1891), a fost paroh la Năsăud și vicar episcopal greco-catolic pentru ținutul Rodnei, unul din întemeietorii primului liceu românesc din Năsăud. Tatăl său, Constantin Moisil (1867-1958), a fost profesor de istorie, arheolog, numismat, directorul Cabinetului Numismatic al Academiei și membru de onoare al Academiei Române. Mama sa, Elena (1863-1949) a fost institutoare la Tulcea, apoi directoarea școlii „Maidanul Dulapului”, azi Școala Nr. 74 „Ienăchiță Văcărescu” din București. Sora sa, Florica Moisil, a fost mama profesoarei Zoe Petre, decan al Facultății de Istorie a Universității din București, iar fratele său, George C. Moisil (1917-1989) a fost profesor la Catedra de fizică a Institutului/Universității Politehnic(e) București. A fost căsătorit cu Viorica Moisil, sora artistului plastic Lena Constante.
- Studii
Urmează școala primară la București, iar studii liceale la Vaslui (Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu) și București (liceul Spiru Haret) între anii 1916-1922. În anul 1923 intră ca student la Facultatea de Matematică la Universitatea din București. Părinții săi sunt însa de părere ca o persoană cu aptitudinile lui matematice trebuie neapărat să devină inginer. În anul 1924 intră ca student la Politehnică, secția construcții, desi o chemare mai puternică îl menține legat de Facultatea de Matematică, unde îi are ca profesori pe Dimitrie Pompeiu, mentorul său, Gheorghe Țițeica, Traian Lalescu, Anton Davidoglu. Așa se face că Grigore C. Moisil a fost în același timp student al Politehnicii și al Universității din București. Interesul pentru matematică devine prioritar astfel că în anul 1929 părăsește Politehnica, deși trecuse deja toate examenele din primii trei ani și se afla student în anul IV. Dar în același an își susține teza de doctorat în matematică Mecanica analitică a sistemelor continue, în fața unei comisii conduse de Gheorghe Țițeica și având ca membri pe Dimitrie Pompeiu și pe Anton Davidoglu. Această teză este publicată, tot în 1929, la editura Gauthier-Villars din Paris și va fi apreciată de savanții Vito Volterra, Tullio Levi-Civita, Paul Lévy.
În 1930 pleacă la Paris, unde studiază la Sorbona cu mari matematicieni și participă intens la viața științifică cu note remarcate de profesori. În anul 1931 susține examenul de docență, cu lucrarea Sur une classe de systèmes d’équations aux dérivées partielles de la Physique mathématique. Pleacă la Roma cu o bursă de studii Rockefeller, și studiază între 1931 și 1932 cu matematicianul Vito Volterra.
- Activitate
În 1932 se reîntoarce în țară, unde devine profesor provizoriu la Universitatea din Iași în 1932, apoi Conferențiar universitar în 1935, și Profesor universitar în 1939. Locuiește timp de 10 ani în Iași, legat în mod deosebit de profesorul Alexandru Myller și de biblioteca creată de acesta. Ține primul curs de algebră modernă din România, „Logica și teoria demonstrației”, la Universitatea din Iași. În paralel începe un șir de lucrări despre logicile matematicianului polonez Jan Łukasiewicz. Cercetările sale de logică au stat la baza unei puternice școli de matematică în țară și peste hotare (Argentina, Iugoslavia, Cehoslovacia, Ungaria). În perioada ieșeană realizează o operă fecundă cu idei inovatoare în care se întrezărește concepția lui despre matematică și tehnica lui personală de mânuire a instrumentului matematic, făcând apropieri între idei foarte îndepărtate, utilizând noțiuni din domenii complet deosebite.
În perioada ieșeană de asemenea publică lucrări în domeniile mecanicii, analizei matematice, geometriei, algebrei și logicii matematice. A extins în spațiul cu mai multe dimensiuni derivata areolară a lui Pompeiu și a studiat funcțiile monogene de o variabilă hipercomplexă, cu aplicații la mecanică. A introdus algebre numite de el Łukasiewicz trivalente și polivalente (numite astăzi algebre Łukasiewicz-Moisil) și le-a întrebuințat în logica și în studiul circuitelor de comutație. A elaborat metode noi de analiză și sinteză a automatelor finite și a avut contribuții valoroase în domeniul teoriei algebrice a mecanismelor automate.
Între 1946-1948 este numit ambasador al României la Ankara. În perioada în care a fost staționat în Turcia, a ținut o serie de prelegeri matematice la Universitatea din Istanbul și la Universitatea Tehnica din Istanbul. În 1948, revine la Universitatea din București.
Moisil a sprijinit realizarea primelor calculatoare românești, contribuind la instalarea primului calculator de construcție românească în 1957 la Institutul de Fizică Atomică. În aceeași perioadă Moisil a avut și inițiativa importantă de a crea un Centru de Calcul la Universitatea din București. Astfel, Universitatea din București a devenit una dintre primele zece universități din lume care aveau un centru de calcul.
Viața sa dedicată matematicii și informaticii l-a consacrat ca un extraordinar om de știință și profesor. Era înzestrat cu un deosebit simț al umorului. Există multe vorbe de duh și anecdote cu Moisil. Multe se găsesc în cărțile pe care le-a scris, sau în cele care s-au scris despre el.
În aprilie 1973, profesorul Grigore Moisil a plecat însoțit de soția lui, Viorica Moisil, într-o călătorie de o lună și jumătate în Canada și Statele Unite ale Americii, pentru a ține un șir de conferințe. A fost invitat, ca în alte dăți, la universități de renume pentru a vorbi despre subiectul său preferat: logică matematică. În timpul acestei călătorii, pe 21 mai 1973, după ce vizitase o expoziție de artă eschimosă la Ottawa, a decedat subit, la 67 de ani.
In 1996, societatea internationala a inginerilor in electronica IEEE i-a acordat distincția rară de Computer Pioneer Award (post-mortem).