Grigore Cerchez (sau Cherchez, Cerkez) s-a nascut pe 5 octombrie 1850, in Oșești,Vaslui si a murit pe 14 mai 1927, in București. Acesta a fost un inginer civil, profesor și arhitect român. A fost primar interimar al Bucureștiului în perioada aprilie – mai 1886 și 1 august 1886 – 21 noiembrie 1886.
- Activitate
A fost unul dintre adepții și susținătorii curentului istorist, de inspirare din trecut, concretizat în special în clădiri de factură neobrâncovenească, dar și neogotică în arhitectură. A urmat cursurile de la École Centrale des Arts et Manufactures de la Paris iar în perioada 1876-1879 a ocupat la București funcția de inginer șef al orașului.
Debutul „epocii frumoase” în București va aduce și o transformare semnificativă a orașului, care cunoaște importante modificări urbanistice și edilitare, în ton cu evoluția socială, modificări care l-au îndreptățit să poarte titulatura consacrată de „Micul Paris”. Astfel, din 1873, anul absolvirii studiilor în „Orașul Luminilor”, îl găsim pe inginerul – arhitect Grigore Cerchez (1850-1927) angajat în Ministerul Lucrărilor Publice, iar din anul 1875 în poziția de inginer-șef al Capitalei.
De numele lui Cerchez sunt legate, în acea perioadă, planurile de canalizare a zonei „Grădina Icoanei”. Tot de numele său, sunt legate, în perioada 1880-1883, planurile de canalizare a râului Dâmbovița, dar și planurile de sistematizare a orașului, realizate cu acest prilej. Timp de o jumătate de secol, de la catedra Facultății de Arhitectură sau de la cea a Politehnicii, din pozițiile administrative pe care le-a ocupat sau ca autor al unor clădiri de referință, Grigore Cerchez marchează fundamental evoluția arhitecturii românești.
Prima perioadă a carierei sale este profund influențată de studiile în străinătate. Este momentul în care realizează lucrări în stil neoclasic, eclectic și neogotic. Din acele timpuri, mai putem admira și astăzi Casa Sihleanu (ridicată în anul 1889 în Strada Simu Atanasie, numărul 1, în spatele Ateneului Român), acum transformată în cafenea. Tot din acea perioadă datează și casa din Strada Nicolae Iorga, numărul 12, care a fost ridicată în anul 1882. Imobilul a fost construit la cererea istoricului Mihail Șuțu.
În anii săi de început, Grigore Cerchez lucrează și la fațadele Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. După anul 1906, se observă o diversificare stilistică în munca lui Grigore Cerchez, acesta incluzând în creația sa elemente emblematice ale stilului național.
Între anii 1906-1910 construiește casa Emil N. Lahovary, din Strada Gina Patrichi, numărul 10, clădire în stil neogotic francez, care are un corp principal și două corpuri laterale ce delimitează o curte de onoare în maniera renașterii franceze. Fațada și acoperișul mansardat sunt bogat ornamentate, prezentând detalii geometrice și vegetale. Beneficiarul acestui „hotel particulier” a fost omul politic Emil Lahovary (1855 -1930), iar în prima parte a secolului al XX-lea a fost sediul Legației Americane la București.
Între 1905-1912, împreună cu arhitectul Alex. Clavel, va realiza planurile și va conduce lucrările de modificare a imobilului din Calea Victoriei 196, imobil aflat vis a vis de clădirea Muzeului „George Enescu”. Lucrarea a fost cerută de juristul Constantin G.Dissescu – profesor universitar, autor al primului curs românesc de Drept constituțional și ministru al Justiției, pentru o scurtă perioadă de timp.
Prin contribuția lui Grigore Cerchez, dar și prin cea a profesorului Oprescu, Bucureștiul beneficiază astăzi de un institut al artei care funcționează într-o clădire de patrimoniu.