Gică Petrescu s-a născut la 2 aprilie 1915, la București și a decedat la 18 iunie 2006. A fost un cântăreț și compozitor român de muzică ușoară și populară. De-a lungul a șapte decenii de activitate și-a construit un repertoriu remarcabil prin bogăție și diversitate.
- Familie
Tatăl lui, de meserie funcționar poștal, urmase studii superioare la Geneva (Elveția); mama își petrecuse tinerețea la Paris (Franța) și era, după mărturisirea de mai târziu a cântărețului, o bună cunoscătoare a pianului. Locuința familiei Petrescu se afla pe Calea Victoriei, la numărul 190, într-o clădire cu trei etaje.
Mama l-a învățat de mic limba franceză și l-a inițiat în lumea muzicii, mai întâi interpretând la pianul din casă „piese scurte, melodioase (…), ritmuri mozartiene” și apoi, în primii ani de școală, dându-i lecții de pian. În casă exista un gramofon la care tatăl asculta uneori muzică ușoară.
- Studii
În 1931 este elev la Liceul „Gheorghe Șincai” cântă într-un ansamblu școlar, la chitară și vocal. La 15 ani urcă pentru prima dată pe scenă. La o serbare este descoperit de compozitorul Ion Vasilescu, care l-a dus la Radio, unde a cântat cu reputatul pianist și dirijor Iulian Ghindă. În urma unei suferințe discrete, mama sa moare, lăsându-l fără cel mai bun prieten.
Gică Petrescu face doi ani la Drept, dar părăsește studiile juridice în favoarea muzicii. „Decât să ajungi un avocățel mediocru, mai bine apucă-te serios de muzică. Un strop de talent, n-o să-l înveți la seminar, în nici o facultate. Cultivă-l și folosește-te de el!” – îl sfătuiește tatăl său.
- Activitate
Primul „contract de diseur” l-a avut la grădina restaurant Princiar de pe șoseaua Kiseleff, unde a cântat cu maestrul Fănică Luca. Atunci avea un repertoriu de 60 de cântece, tangouri și romanțe.
În 1933 este angajat oficial ca solist vocal, la localul de lux occidental Galeries Lafayette cântând cu Orchestra James Kok. Patronul, dl. Schwartz, îi confecționează două costume elegante pentru zi (alb) și seară (bleumarin). Avea 18 ani și cu mult curaj atacă eșalonul de aur al idolilor de atunci ai scenelor din localurile de muzică, răsfățații de public și de presă: Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol.
În 1936 tatăl său, Dumitru Petrescu, este imobilizat la pat de paralizie. Gică rămâne unica sursă financiară. Are 21 de ani. Apt de serviciu militar, este recrutat la Regimentul I – Vânători de gardă, decazarmat. Figurează în programele de Radio.
În 1937 numele Gică Petrescu se impune tot mai mult. Afișele elegantului Cazinou de la Sinaia îl anunță cu litere uriașe, ca solist în celebra Orchestră de jazz a lui Dinu Șerbănescu. Supus unui examen sever, este admis sub pseudonimul George Petrimi.
Înregistrează pe plăci de patefon pentru casele de discuri Columbia, Odeon, His Master’s Voice, producători celebri în epocă. Întâlnirea cu marele muzician Dinu Șerbănescu e decisivă profesional. Descoperă că romanța este limba sa maternă. După câțiva ani revine la numele Gică Petrescu.
În 1934 în România ia ființă Casa de discuri și fabrica Electrecord. Din 1938, Gică Petrescu va colabora decenii la rând, înregistrând cântece de muzică ușoară, romanțe, cântece populare și cântece de petrecere.
În 1939 este invitat în Germania, într-un turneu de înregistrări. Se cânta și se dansa pe ritmuri de tango, rumba, foxtrot și charleston. Șlagărele la modă, pe discuri Odeon, Columbia, Parlophon, Cristal, His Master’s Voice, Electrecord, erau pe buzele tuturor, iar textele publicate în broșuri se vindeau o dată cu discul. Gică Petrescu a fost succesorul Mariei Tănase la estrada restaurantului „Neptun” din Piața Buzești, unde cânta cu orchestra violonistului și dirijorului Victor Predescu.
În perioada 1940-1944 cântă pe scenele teatrelor Gioconda și Savoy. O dată cu începerea războiului, este mutat la regimentul IV Moto din Străulești. Aleargă zilnic între regiment, Radio pentru Ora răniților, concertele cu Dinu Șerbănescu, estrada unui restaurant, scena Teatrului de Revistă și spectacolele cu răniți.
Este anunțat uneori cu grad militar „fruntașul Gică Petrescu” alături de Antonescu Trestian, Silly Popescu, Nae Roman, Titi Botez și marele Constantin Tănase. Își afirmă calitățile de actor pe scena Teatrului Comic (în clădirea actualului TESS) alături de H. Nicolaide și o pleiadă întreagă de compozitori, textieri și cântăreți. Un turneu de 70 de zile prin țară cu spectacole „Frate cu dracul”, „Luna știe, dar nu spune” (cu aluzii politice) îi sporesc popularitatea în țară. Cântă în zeci de concerte ale formației Jean Ionescu, prezentate de marele comic Nae Roman și alături de pianistul Gaston Ursu. Este angajat de Ion Vasilescu la „Alhambra” și apoi la „Gioconda”, unde lansează zeci de cântece, care s-au bucurat de mare popularitate până în ziua de azi.
În 1946, la barul-gradină „Arizona”, s-a introdus ultima noutate tehnică, microfonul. Într-o seară vine ca oaspete marele violonist Yehudi Menuhin. Gică Petrescu i-a cântat șansonete, șlagăre americane, dar… l-a entuziasmat și emoționat cu cântecele La margine de București, Suflet candriu de papugiu și Costică, Costică. Menuhin l-a bisat îndelung, așa că acesta i-a cântat de trei ori pe Costică. În același an intră în atenția autorităților, deoarece poliția îl reclama la Ministerul Culturii pentru ca repertoriul său conține cântece occidentale. În 1953 cu ocazia „Festivalului Internațional al Tineretului” de la București, la Teatrul Savoy, are loc „Concertul popoarelor”. Gică Petrescu cântă, cu mare succes piese în câteva limbi străine, multe din repertoriul Yves Montand.
În 1956-1959 „Concertul popoarelor” trece Nistrul, într-un lung turneu în Uniunea Sovietică, cu Ion Dacian, Trio Grigoriu, Florian Dorian etc. Rămâne credincios Teatrului de revista „Constantin Tănase” la sălile Savoy și Victoriei 174, alături de Dorina Drăghici, Nicu Stoenescu, marele comic Mircea Crișan, Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu.
În 1965-1967 acesta are cel mai important turneu – doua luni în Franța la Paris (1965), pe scena celebrului music-hall „Olympia”, alături de Stela Popescu și Mircea Crișan. Urmează turnee în Israel, alături de Florin Piersic, Doina Badea, spectacole luate în asalt de numerosul public provenit din România. Lansează noi șlagăre pe scena „Festivalului de Muzică Ușoara de la Mamaia”, timp de mai multe ediții. În perioada anilor 1966-1971 înregistrează la Electrecord șlagărele care l-au făcut celebru (ex: Căsuța noastră, Of, of, of măi șprițule, Dă-i cu șprițul pân’ la ziuă, Uite-așa aș vrea să mor sau Du-mă acasă măi tramvai).
În 1982-1987 participă la „Festivalul Crizantema de aur”, de la Târgoviște. Realizatoarea TV Florentina Satmari îi propune un recital. Alături de trupa lui George Carabulea, la 74 de ani, Gică dă măsura talentului, dovedind o excepțională știință a artei interpretative muzicale și actoricești. Recitalul rămâne una dintre cele mai valoroase secvențe din Arhiva TVR.
La Teatrul Constantin Tănase, are loc în premieră premiera Nimic despre elefanți. Acest spectacol a fost scris special pentru doi protagoniști: Gică Petrescu (în prag de 70 de ani) și Nicu Constantin. Spectacolul s-a jucat doi ani consecutiv cu casa închisă. Gică alături de Nicu Constantin a interpretat cuplete pline de haz și melodii cunoscute românești. Aceasta va rămâne o demonstrație unicat de vitalitate, har, profesionalism și respect pentru public.
În 1993-1995 apare cartea biografică Viața și cântecele lui Gică Petrescu, scrisă de compozitorul și muzicologul George Sbârcea zis și Claude Romano, având ca bază de documentare caietele și albumele, afișele și fotografiile strânse cu devoțiune de tatăl artistului.
La 84 de ani, semnează un contract de înregistrare a 3 CD-uri cu cele mai dragi melodii cântate în toată cariera sa. Orchestrații noi, înregistrări noi într-un studiou digital. Și-a uimit colaboratorii cu seriozitatea și vitalitatea lui, devenite proverbiale. Neavând nevoie de repetiții, a strâns multe piese dintr-o bucată, preocupat ca vocea să fie bine. CD-urile s-au vândut ca pâinea caldă, în zeci de mii de exemplare, fiecare.
În 2003, pe 5 mai primește la Palatul Cotroceni „Steaua României în grad de cavaler”, distincție înmânată de Ion Iliescu, președintele în exercițiu al României. În 2004-2005 apare tot mai rar în public. Bolnav, se auto-izolează într-o singurătate în care admite doar 4-5 prieteni foarte apropiați. Îi lipsesc scena și respirația vie a publicului. Presa de scandal îi pândește ușa și ferestrele apartamentului.
În 2006, Marius Tucă îi dedică în Jurnalul Național (februarie) o Ediție de colecție, realizată de Dana Andronie. Un admirabil demers jurnalistic de substanță, care conturează, în premieră, viața și cariera celui mai mare cântăreț român din toate timpurile, cu mărturii la cald ale prietenilor și colaboratorilor, fotografii, afișe. Semnează: compozitorii, textierii, cântăreții, realizatorii TV și radio, artiștii de revistă, oameni politici, admiratori, vecini de bloc, oameni simpli din piețe și magazine, melomani de toate vârstele. Alte patru ediții speciale îi vor fi dedicate în anii următori alături de doua CD-uri Best of.
A fost timp de 34 de ani căsătorit cu scriitoarea Cezarina Moldoveanu. După moartea soției sale, în august 1989, Gică Petrescu a refuzat mult timp să susțină spectacole.
Duminică 18 iunie 2006, ora 18:00, în cadrul galei „Premiile muzicale Radio România Actualități” a fost programat și un premiu special („Cântecul e viața mea”), dedicat lui Gică Petrescu. Cântărețul a murit chiar în dimineața aceleiași zile.