Gheorghe Petrașcu (nascut Gheorghe Petrovici) s-a nascut pe 1 decembrie 1872, la Tecuci, si a murit pe 1 mai 1949, la București. Acesta a fost un pictor și academician român, fondator al unui curent artistic, caracterizat printr-un colorit grav, concentrat și prin forța de evocare a obiectelor și priveliștilor, prinse în mediul lor imediat.
- Familia
S-a născut în orașul Tecuci din România, într-o familie cu tradiții culturale. Părinții săi erau mici proprietari din ținutul Fălciu, Costache Petrovici-Rusciucliu și soția acestuia Elena, născută Bițu-Dumitriu. L-a avut ca frate pe diplomatul, scriitorul și criticul literar și de artă Nicolae Petrașcu.
- Educația
Gheorghe Petrașcu arată de tânăr înclinații artistice, făcând primele studii la Universitatea Națională de Arte București, unde l-a avut ca profesor pe Theodor Nicolau, care era uimit de desenele pe care le realiza Petrascu, pentru temele de zoologie si botanica. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, primește o bursă pentru a se perfecționa în străinătate. După un scurt timp petrecut la München, pleacă la Paris, unde se înscrie la Academia Julian și lucrează în atelierul lui Bouguereau (1899-1902). De la prima sa expoziție personală la Ateneul Român (1900), este remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea și Alexandru Vlahuță, care îi cumpără câte o lucrare.
Gheorghe Petrașcu a povestit în timp ce era la studii la Paris că a urmat în paralel cu Școala de Belle-Arte din București, un program de pregătire pe cont propriu cu Nicolae Grigorescu. Într-un interviu pe care Petrașcu l-a dat în revista Rampa a afirmat că școala bucureșteană avea doi profesori pe Mirea și Grigorescu.
Astăzi se știe faptul că Nicolae Grigorescu nu a fost niciodata professor la Belle-Arte. Vasile Florea a considerat că artistul a făcut această afirmație deoarece el se considera cu adevărat un discipol al maestrului de la Câmpina. Realitatea spune că Petrașcu îl vizita foarte des pe Grigorescu, începând din anul 1894-1895, la locuința acestuia, deasupra farmaciei Altân din strada Polonă, colț cu Batiștei. La prima vizită, pictorul a fost însoțit de Ipolit Strâmbulescu și adeseori, după aceea, îl ajutau împreună pe maestru la vernisarea tablourilor pentru pregătirea unor expoziții.
Gheorghe Petrașcu a urmat cursurile Academiei Julian, dar fără prea mare determinare. După cum se știe, a lucrat ca Ștefan Luchian în atelierul lui William-Adolphe Bouguereau. A mai avut profesori pe Benjamin-Constant, Jean-Paul Laurens și Gabriel Ferrier. Artistul nu a prea avut ce învăța de la acești reprezentanți ai artei oficiale pariziene, mai ales de la Bouguereau care era un campion al academismului. În toate evocările pe care Petrașcu le-a făcut, trecea foarte repede peste anii de formare plastică. A afirmat că mergea mai mult la cursurile de desen și prin expozițiile și muzeele din Rue Laffite unde putea vedea lucrările expuse de către impresioniști.
- Activitatea
Cu o pasiune nestăvilită, pictează peisaje, atât în țară (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung-Muscel), cât și în Franța (Vitré, Saint-Malo), Spania (Podul San Martin din Toledo) și mai ales în Italia (Veneția, Chioggia, Napoli). În peisajele sale, lumina nu șterge contururile ca la impresioniști, dimpotrivă, arhitecturile rectilinii se impun printr-o impresie de soliditate. Din acest punct de vedere, peisajele venețiene demonstrează cel mai bine anticonformismul lui Petrașcu. Artistul rezistă interpretărilor tradiționale, în care peisajul orașului pe lagună nu era decât un pretext pentru a analiza interferența vibrațiilor luminoase, în eternă schimbare pe apă, pe zidurile colorate și în aerul pur.
Pentru Petrașcu, Veneția posedă o noblețe dramatică, o măreție tragică și fastuoasă, „cu străluciri de vechi relicve, ce evocă istoria vechilor palate, cu poezia lor gravă și fascinantă”. Într-o dezlănțuire a tonurilor dure, Petrașcu realizează o masă de culori tumultuoase, printr-o juxtapunere insolită a roșului stins, cu tonalități de albastru, cenușiu și brun. Această suprapunere succesivă dă pastei lui Petrașcu o structură aproape sculpturală, rugozitățile culorii influențează regimul de umbre și lumină ca accentele unui relief. Portretele – în special cele pictate în perioada 1923-1927 – produc o impresie de austeritate majestuoasă. Autoportretul din „Muzeul Zambaccian” pare a descinde din Renașterea italiană, de o gravitate solemnă dar și cu o notă de senzualitate.
Gheorghe Petrașcu a avut numeroase expoziții personale, între 1903 și 1923 la Ateneul Român, apoi la „Căminul Artei” (1926-1930), culminând cu cele două retrospective de la „Sala Dalles” din anii 1936 și 1940. A participat la Bienala din Veneția (1924, 1938 și 1940); primește „Marele Premiu” al „Expoziției Internaționale” din Barcelona (1929) și al celei din Paris (1937).