Gheorghe G. Bezviconi s-a născut pe 14 aprilie 1910, în Edineț, Moldova și a murit pe 30 aprilie 1966, la București. Acesta a fost un important istoric, genealogist și heraldist român. A fost membru corespondent al Academiei Române și al unor institute de istorie din Franța și Belgia, membru onorific al „Societății publiciștilor și scriitorilor străini” din Bulgaria. A fost membru fondator al Societății Scriitorilor din Basarabia, membru al Comitetului de Conducere și reprezentantul ei la București. A fost fiul lui Gavril Bezviconi, inspector general al navigației fluviale din Basarabia și al Sofiei Pigulovski.
- Educație
Gheorghe Bezviconi debutează la 14 ani în presa de limbă franceză iar la 17 ani publică primul articol în presa de limbă rusă. Deși a fost un autodidact a demonstrat în nenumărate rânduri că știe istorie, cunoaște perfect amănunte care ar face onoare oricărui licențiat universitar. La București audiază cursurile de istorie ale lui Nicolae Iorga.
- Activitate
La Chișinău duce o activitate publicistică bogată ca redactor dar și ca editor. În 1936 devine membru corespondent al Academiei Române iar în 1937 pleacă din Basarabia și se stabilește la București. În 1938 este angajat la Institutul pentru Studiul Istoriei Universale. În 1940 Nicolae Iorga propune pentru premiere volumul I al lucrării Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru.
După 1944, în anii dictaturii comuniste este persecutat. În urma eliberării din funcția de la Institutul pentru Studiul Istoriei Universale, după o tentativă de sinucidere se angajează paznic la Cimitirul Bellu din București. Continuă să adune materiale istorice în conditiile cele mai vitrege. Pentru el istoria era un modus vivendi, în orice postură, paznic sau cercetător știintific, era același cercetător al trecutului. Nu accepta să se discute despre istorie de pe poziții slab argumentate. De aceea avea multi dușmani iar în plus rușii îl suspectau de românofilie iar românii de rusofilie.
Din păcate, România avea să piardă o importantă personalitate în 1966, atunci când Bezviconi moare de ciroză. După moartea acestuia, păstrătoarea testamentară a colecției devine Tatiana Bezviconi, care are grijă să o păstreze și să nu fie împărțită între fonduri și colecții noi. Materialele sale le semna Bezviconi, Gh. Bezviconîi sau cu pseudonimele Gh. Bohuș, Alexis Gurji, Gh. Moldovan, Nicolae Pândaru sau Nicolae Strajă.
Gheorghe Bezviconi a primit medalii și titluri care ar onora pe orice mare istoric:
- Medalia de Aur a institutului francez de istorie și heraldică (1935);
- Medalia de Onoare Vermeil a Societății Academice Arts-Sciences-Lettres (1963);
- Crucea Ligii Republicane Franceze a Binelui Public cl. III. (1936);
- Premiul Hanul Ancuței (1938);
- Pemiul Năsturel al Academiei Române (1948);
- Academician post-mortem al Academiei Internaționale din Pontzen – Neapole (1974).