George Bacovia, născut George Andone Vasiliu la 16 septembrie 1881, în Bacău, și plecat dintre noi la 22 mai 1957, la București, a fost poetul care a transformat melancolia, ploaia, singurătatea și cenușiul existenței în artă pură. Considerat astăzi cel mai important reprezentant al simbolismului românesc și unul dintre marii inovatori ai poeziei moderne, Bacovia a creat un univers literar inconfundabil, în care orașele par cufundate în ceață, clopotele bat funebru, iar sufletul omenesc se zbate între neliniște și resemnare. Dacă la început critica l-a privit ca pe un poet minor, timpul avea să-i așeze opera acolo unde îi era locul: în galeria marilor clasici ai literaturii române.
S-a născut în casa negustorului Dimitrie Vasiliu și a soției sale, Zoe, pe o stradă din Bacău care avea să-i poarte mai târziu numele. Copilăria lui a fost marcată de sensibilitate și imaginație, iar una dintre întâmplările care l-au urmărit întreaga viață s-a petrecut pe când avea doar șase ani, când, din neatenția paracliserului, a rămas încuiat o noapte întreagă în turnul Bisericii Precista. Umbra acelei experiențe avea să răzbată peste ani în versurile poemului Amurg violet. De mic a învățat limba germană, a studiat muzica și a descoperit fascinația desenului, semne timpurii ale unei sensibilități artistice ieșite din comun.
Anii de școală i-au adus atât satisfacții, cât și răni sufletești. Elev al Școlii Primare Domnești și apoi al Gimnaziului Ferdinand din Bacău, Bacovia s-a remarcat prin talentul său artistic. A câștigat premiul întâi pe țară la concursul „Tinerimii Române” pentru desen artistic după natură, cânta la vioară, dirija orchestra școlii și compunea melodii pe versuri proprii sau inspirate de Eminescu și Ștefan Petică. În spatele acestor succese se ascundea însă un adolescent sensibil, apăsat de atmosfera rece și rigidă a liceului, experiență care avea să se transforme mai târziu în celebrul poem Liceu.
Drumul său către literatură nu a fost unul liniar. A încercat pentru scurt timp viața militară la Școala Militară din Iași, dar disciplina cazonă i-a devenit repede insuportabilă. A abandonat, alegând în schimb lumea visării și a poeziei. În acei ani începea să contureze poemul care avea să-i definească destinul literar: Plumb. A urmat studii de drept la București și Iași, obținând în cele din urmă diploma și înscriindu-se în Baroul din Bacău, fără a practica însă vreodată avocatura. Chemarea sa era alta.
În cercurile literare ale începutului de secol, Bacovia s-a apropiat de Alexandru Macedonski, iar lectura poemului Plumb în salonul acestuia a produs o impresie puternică. Poezia sa aducea o voce nouă, diferită de tot ceea ce se scrisese până atunci. Era o lume a plumbului, a toamnelor nesfârșite, a ploii monotone și a singurătății urbane. În 1916 apare volumul Plumb, cartea care avea să schimbe definitiv poezia românească și să-l transforme într-un reper al modernității literare.
Viața lui Bacovia a fost însă marcată permanent de fragilitate fizică și suferință. Problemele de sănătate l-au obligat să renunțe de mai multe ori la slujbele pe care le ocupa, fie ca funcționar, profesor sau contabil. A lucrat la Prefectura din Bacău, în Ministerul Muncii și în învățământ, dar boala l-a urmărit necontenit. Chiar și în aceste condiții a continuat să scrie, publicând volume importante precum Scântei galbene și Bucăți de noapte, care au consolidat universul său poetic unic.
În 1928 s-a căsătorit cu poeta Agatha Grigorescu, cea care avea să-i fie sprijin și confident până la sfârșitul vieții. Din această căsătorie s-a născut unicul lor fiu, Gabriel. Stabilit definitiv la București în 1933, Bacovia a trăit ultimii ani într-o discreție aproape legendară, departe de agitația literară, dar tot mai respectat de generațiile tinere de scriitori.
Opera sa, construită din imagini aparent simple și dintr-un vocabular auster, a reușit să surprindă cu o forță rar întâlnită anxietatea omului modern. Nimeni nu a descris mai apăsat ploaia, ceața, singurătatea și sentimentul dezolării decât poetul din Bacău. În versurile lui, orașele devin peisaje sufletești, iar plumbul nu mai este doar un metal, ci însăși greutatea existenței. Astăzi, George Bacovia este privit nu doar ca marele simbolist al literaturii române, ci ca unul dintre poeții care au deschis drumul modernismului românesc, un creator care a transformat tristețea în frumusețe și tăcerea în poezie.