Corneliu Ion Dragalina

Corneliu Ion Dragalina s-a nascut pe 8 decembrie 1887 si a murit pe 11 iulie 1949. Acesta a fost un mare general al Armatei Romane.

  • Familia

Numele de familie real era Drăgălina, dar deoarece în limbile germană şi maghiară nu există litera „ă”, viitorul general a fost înscris în documentele şcolare drept „Dragalina”.

Alexandru Dragalina, tatăl viitorului general, fost ofiţer în armata austro-ungară, a trecut munţii în România în anul 1859, stabilindu-se cu familia la Râmnicu Vâlcea, unde a profesat ca inginer geodez. Deşi avea familia stabilită în România, mama lui Ion Dragalina a dorit să-l nască pe acesta la Caransebeş, în casa părintească. În toamna anului 1869, familia Dragalina a revenit la Caransebeş.

  • Educație

La 1 decembrie 1887 a demisionat din armata austro-ungară şi a emigrat în România. La 10 decembrie 1887, Ion Dragalina a fost încadrat la Regimentul 21 Dorobanţi, cu gradul de sublocotenent. La 1 februarie 1888 a fost avansat la gradul de locotenent şi mutat la Regimentul 2 Infanterie de linie.

În cei trei ani petrecuţi la acest regiment s-a făcut remarcat prin calităţile sale, comandantul regimentului consemnând în foaia calificativă:

„Ofiţer foarte conştiincios în îndeplinirea îndatoririlor sale. Lucrează cu inteligenţă; foarte folositor corpului. Timp de 3 luni a fost ataşat pe lângă serviciul de stat-major al diviziei, unde a fost întrebuinţat la redactarea planurilor în lucrările de manevră, însărcinare de care s-a achitat cu multă pricepere şi familiaritate în asemenea lucrări speciale. Conduită şi ţinută foarte bune. Cunoaşte foarte bine regulamentele şi le aplică cu discernământ. În rezumat un foarte bun ofiţer, care, pentru calităţile sale, deşi nou în grad, merită a înainta la alegere”.

La 1 august 1891 a fost transferat la Regimentul 1 Infanterie de linie din Craiova, unde nu a activat decât câteva luni, până în decembrie 1891, când a fost mutat la Regimentul II „Romanaţi” nr. 19 din Caracal. În perioada petrecută la acest regiment a condus succesiv mai multe companii de miliţieni, formate din rezervişti din satele din judeţul Romanaţi. Perioada petrecută la comanda acestor subunităţi de rezervişti i-a dat prilejul lui Ion Dragalina de a cunoaşte realităţile aspre ale vieţii ţăranului român. Drept urmare, pe parcursul carierei militare, Ion Dragalina s-a făcut remarcat prin atitudinea înţelegătoare şi protectoare faţă de simplii soldaţi proveniţi din mediul rural.

La 10 mai 1899 a fost avansat la gradul de maior (a fost primul pe lista celor reuşiţi la examen) şi transferat la Regimentul VII „Racova” nr. 21 din Vaslui. În răstimpul petrecut la acest regiment, maiorul Ion Dragalina, absolvent al Şcolii de ingineri geodezi din Viena, a executat, în timpul liber, lucrări de topografie pentru trasarea hotarelor proprietăţilor agricole. Se pare că motivul acestei îndeletniciri civile era completarea veniturilor numeroasei familii a generalului, care avea 6 copii, 2 băieţi şi 4 fete. De subliniat faptul că fiii lui Ion Dragalina au urmat tradiţia familiei îmbrăţişând cariera armelor, dupa cum urmeaza:

  1. Generalul de corp de armată Corneliu Dragalina (1887-1949) a comandat Corpul 6 Armată în Campania din Est, fiind decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a II-a pentru contribuţia la victoria asupra trupelor sovietice în bătălia de la Harkov din 1942.
  2. Comandorul Virgil Alexandru Dragalina (1880-1980) a luptat în Războiul de Întregire, fiind decorat cu Legiunea de Onoare şi Ordinul britanic „Victoria”, iar ulterior a condus Serviciul Maritim Român.
  3. Virgil Alexandru Dragalina a fost şi un scriitor foarte talentat. Lucrarea Viaţa tatălui meu, generalul Ion Dragalina, pe lângă caracterul biografic, conţine şi o descriere expresivă a societăţii româneşti, în special a mediului cazon, cu luminile şi umbrele acesteia, din perioada 1890-1914.

În aprilie 1904, maiorul Ion Dragalina a fost numit ajutor de comandant la Batalionul 9 Vânători din Ploieşti. După un an de zile, la 1 aprilie 1905 i s-a încredinţat comanda Batalionului 7 Vânători din Cernavodă, după ce refuzase posibilitatea de a se transfera la un batalion de vânători din Bucureşti. Aici a depus o muncă asiduă pentru ridicarea capacităţii de luptă a unităţii, dar şi pentru asigurarea unor condiţii decente de trai pentru militarii încazarmaţi.

La 1 aprilie 1908 a fost numit comandant al Şcolii militare de infanterie din Bucureşti. În perioada petrecută la comanda şcolii, Ion Dragalina a trebuit să facă faţă problemelor generate de creştea numărului de cursanţi din cauza înfiinţării sau includerii în cadrul şcolii a mai multor structuri didactice. Acest fapt care, prin măsurile luate de conducerea şcolii, nu a impietat asupra actului de învăţământ sau a condiţiilor de trai ale elevilor. Pe timpul verii, Ion Dragalina a organizat mai multe excursii la care participau elevii şi profesorii, prilej pentru strângerea legăturilor sufleteşti şi crearea unui spirit de camaraderie. În timpul excursiilor, elevii trebuiau să rezolve diverse teme cu profil militar. Pe traseu erau vizitate obiective istorice şi culturale, fapt care contribuia la educaţia elevilor.

În noiembrie 1915 a fost avansat la gradul de general de brigadă. În cursul anului 1915, în calitate de comandant al Grupului „Predeal”, a condus lucrările de fortificaţii de pe Valea Prahovei. La 1 iulie 1916 a fost numit comandant al Diviziei 1 Infanterie.

După intrarea României în război, Divizia 1 Infanterie a fost angrenată în luptele de la dealul Alion, din zona Orşovei. La 20 august 1916, generalul Ion Dragalina a primit ordinul Armatei 1 prin care se stabilea misiunea de luptă a Diviziei 1, care trebuia „să asigure flancul stâng şi mai ales spatele armatei şi comunicaţiile Armatei 1” pe linia Dunării, de la localitatea Cetate până la Orşova. În acest scop la 21 august 1916 este ocupată insula Ada Kaleh, iar la 22 august este eliberată Orşova.

După o perioadă de relativă acalmie, la 18 septembrie 1916, trupele austro-ungare trec la ofensivă reuşind să ocupe jumătate din oraşul Orşova, dar în final, după lupte grele, sunt respinse. Contraofensiva Diviziei 1 Infanterie a dus, în final, la consolidarea dispozitivului defensiv al divizei în zona Orşova şi valea inferioară a râului Cerna.

La 10 octombrie 1916, Armata a 9-a a generalului Erich von Falkenhayn a declanşat o ofensivă generală pe frontul Armatei 1 române. În condiţiile în care se prefigura pericolul ca inamicul să străpungă apărarea românească din Valea Jiului, generalul Ion Dragalina, care se remarcase prin calităţile sale de comandant militar, este numit, la 11 octombrie 1916, la conducerea Armatei 1, înlocuindu-l pe generalul Ioan Culcer. Acesta fusese demis de la conducerea armatei, deoarece având în vedere disproporţia dintre forţele austro-germane şi cele române, propusese retragerea din Oltenia şi constituirea unei linii de apărare puternice pe malul de răsărit al Oltului. Numirea generalului Ion Dragalina în fruntea Armatei 1 a dus la creşterea moralului trupelor.

În Ordinul de Zi nr. 35 din 11 octombrie 1916, noul comandant al Armatei 1 le cerea ostaşilor săi, de la general la soldat:

„apărarea cu viaţa a sfântului pământ strămoşesc, a ogorului şi a cinstei numelui de român.”

După consultarea cu ofiţerii din statul-major al Armatei 1, generalul Ion Dragalina a ajuns la concluzia că, deşi trupele române erau copleşite de superioritatea numerică şi tehnică a inamicului, trebuiau menţinute cu orice preţ aliniamentele de apărare din Valea Jiului, deoarece o confruntare militară în câmp deschis cu un inamic mult superior din punct de vedere al efectivelor şi dotării ar fi dus la o înfrângere aproape sigură a armatei române.

Totodată, generalul Ion Dragalina a conceput o contraofensivă a Armatei 1, care trebuia declanşată în data de 14 octombrie. Pentru a cunoaşte cât mai exact situaţia de pe câmpul de luptă, dar şi pentru a întări moralul militarilor români angrenaţi în încleştări crâncene cu inamicul, la 12 octombrie 1916, generalul Ion Dragalina s-a deplasat de la Craiova, unde se afla comandamentul Armatei 1, la Horezu, la Comandamentul Grupului „Jiu”. Acest eşalon era constituit în principal din unităţile Diviziei 11 Infanterie, care, în cadrul ofensivei proiectate, aveau misiunea de a ataca frontal trupele inamice, concomitent cu atacurile pe ambele flancuri ale altor unităţi ale Armatei 1. De aici, generalul Dragalina a mers la Bumbeşti şi la mânăstirea Lainici, în prima linie a frontului. Pe traseu s-a oprit deseori pentru a sta de vorbă cu soldaţii şi ofiţerii, pentru a da indicaţii asupra modului de acţiune a trupelor pentru oprirea înaintării inamicului, precum şi a măsurilor necesare pentru pregătirea contraofensivei.

Pe când se afla la Lainici şi discuta cu comandantul sectorului despre măsurile necesare pentru păstrarea aliniamentului atins, generalul a fost informat că inamicul a interceptat comunicaţiile de la sud de localitate, pe care le ţinea sub foc de pe înălţimi. Se profila riscul de a fi luat prizonier.

Pentru a evita această dezonoare a decis să rişte şi a pornit spre Bumbeşti cu automobilul. Pe drum, aproximativ la jumătatea drumului dintre Lainici şi Bumbeşti, apropiindu-se de punctul interceptat de inamic, generalul Ion Dragalina a ordonat şoferului să mărească viteza. Unul dintre însoţitori, colonelul Toma Dumitrescu i-a propus să facă schimb de locuri pentru a fi mai ferit de turul inamicului, dar generalul l-a refuzat, spunând:

„îmi păstrez locul de onoare şi în pericol”.

În timp ce maşina gonea prin ploaia de gloanţe, generalul Ion Dragalina a fost rănit la umăr şi la braţul drept, ceilalţi militari din maşină scăpând nevătămaţi. Grav rănit, generalul a fost dus la Târgu Jiu şi, ulterior, la spitalul militar din Craiova. Deşi aflat într-o situaţie critică, generalul i-a ordonat şefului său de stat-major să-l ţină la curent cu situaţia de pe front.

În seara zilei de 13 octombrie 1916, aflat în stare gravă, a ajuns la Bucureşti, la spitalul militar de la Palatul Regal de la Cotroceni. Aici i s-a amputat braţul drept. Deşi grav bolnav, generalul Ion Dragalina a urmărit cu încordare desfăşurarea luptelor din Valea Jiului. Celor care-l vizitau le spunea:

„mai am un braţ pe care-l pun la dispoziţia ţării”.

În timp ce se afla pe patul de suferinţă a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a „pentru repetate acte de vitejie şi destoinicie de care a dat dovadă în conducerea trupelor”

.Timp de câteva zile de la operaţie, starea de sănătate a generalului părea să se îmbunătăţească, dar la 20 octombrie s-a declanşat septicemia. Cu toate eforturile medicilor pentru a-l salva, la 24 octombrie 1916, după patru zile de suferinţă, generalul Ion Dragalina a închis ochii pentru totdeauna. Era, după David Praporgescu, al doilea general român căzut pe câmpul de onoare.