Corneliu Dumitraș

Corneliu Dumitraș s-a nascut in anul 1938 si a murit in anul 1992. Acesta a fost un om al teatrului foarte apreciat atat de public, cat si de colegii de breasla. A fost absolvent al IATC ‘’I.L. Caragiale’’.

  • Activitate

Debuteaza in 1965, pe scena Teatrului Giulesti, cu un rol-prototip pentru seria acelor ,,tineri furiosi’’ in care personalitatea actorului avea sa erupa mereu: Billy Mincinosul de Keith Waterhouse si Willis Hall. Intr-un fel, Billy Mincinosul l-a insotit si in sufletul altor personaje: Cirin (Neincredere in foisor de Nelu Ionescu), Petre (Absenta de Iosif Naghiu), Buby (Casa care a fugit pe usa de Petru Vintila), Ion (Acesti ingeri tristi) si Oliviu (Pasarea Shakespeare).

A primit premiul Amfora pentru un rol secundar, al unui zidar din grupul mesterilor, in mesterul Manole de Lucian Blaga.

Cornel Dumitras avea harul autenticului, el stia sa descopere viata secreta a personajului, sa-i gaseasca gestul esential, stia sa fie neprevazut prin umor si sa magnetizeze printr-o confesiune tulburatoare. Natura sa actoriceasca s-a definit, de la un spectacol la altul, mereu in cautare de sine, mereu captivanta.