Arthur Vaitoianu s-a nascut pe 14 aprilie 1864, in Ismail si a murit pe 17 iunie 1956. Acesta a fost general de armata, fiul unui german, Weithoffer Văitoianu, care funcţionase ca şef de staţie telegrafică sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Tânărul Văitoianu a îmbrăţişat, de la început, cariera militară.
- Studii
În 1884, termină Şcoala Militară de la Adjud, iar doi ani mai târziu termină Şcoala de Artilerie şi Geniu din Bucureşti. După terminarea studiilor, devine profesor la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti. Acesta a avansat rapid în ierarhia militară, în 1915 ajungând la gradul de general de brigadă. Din această poziţie, Văitoianu a participat direct la Războiul pentru Întregirea Neamului. În campania din toamna anului 1916 a comandat Divizia 10 infanterie, dar superioritatea tehnică şi numerică a inamicului a determinat armata română să se retragă pas cu pas.
- Activitate
După reorganizarea trupelor, Văitoianu este înaintat la gradul de general de brigadă şi va comanda Armata a II-a Transilvania în perioada 6 decembrie 1917 – 14 iunie 1918. La un moment dat va ajunge la conducerea Armatei a IV-a după terminarea Primului Război Mondial. După reintrarea României în război de partea Antantei, regele Ferdinand I îl înaintează la gradul de general de armată, iar Guvernul Brătianu îl trimite consilier în Basarabia.
În 1919, Arthur Văitoianu demisionează din armată şi va îmbrăţişa o carieră politică, fiind membru al Partidului Naţional Liberal. Într-o perioadă grea pentru ţara noastră, când guvernul de la Bucureşti primea ultimatumuri pentru semnarea Tratatului de Pace cu Austria de la Saint Germain, Văitoianu este desemnat să formeze Consiliul de miniştri pe 27 septembrie 1919. Primul ministru a avut aceeaşi atitudine ca predecesorul său, Ion I. C. Brătianu, refuzând semnarea acestui tratat şi tergiversând procedurile.
În motivarea sa, generalul afirma drepturile românilor la unitate naţională, subliniind că modalitatea în care este tratată România „nu corespunde nici spiritului în care s-a făcut alianţa, nici declaraţiilor solemne ale tuturor aliaţilor de a fi luptat pentru libertate în lume, pentru libertatea şi egalitatea tuturor naţionalităţilor mari şi mici”. Cabinetul lui Arthur Văitoianu a rămas în istorie ca fiind organizatorul primelor alegeri din România pe baza votului universal, pe 2 – 4 noiembrie 1919 pentru Adunarea Deputaţilor şi 7 – 9 noiembrie pentru Senat.
Deşi avea o vârstă foarte înaintată, regimul comunist nu l-a cruţat, iar în 1947 este arestat şi întemniţat la Sighet alături de majoritatea politicienilor din perioada interbelică. Generalul Arthur Văitoianu s-a stins din viaţă în Bucureşti, pe 17 iunie 1956, la vârsta de 92 de ani.