Antonie Iorgovan

Antonie Iorgovan s-a nascut pe 9 august 1948, in Gornea, Sichevita (Caras-Severin) si a murit pe 04 octombrie 2007, la Viena. Acesta a fost un jurist român, profesor universitar și senator independent în legislatura 1990-1992, iar mai apoi pe listele PSD în legislaturile 2000-2004 și 2004-2008. De asemenea, între anii 1992-1996, a îndeplinit demnitatea de judecător la Curtea Constituțională a României. A fost supranumit „Părintele Cons­tituției” deoarece, fiind singurul senator independent, a îndeplinit funcția de Președinte a Adunării Constituante.

  • Educatia

După ce a absolvit studiile elementare în satul natal și două clase la Liceul Mixt Reșița, s-a înscris în anul 1964 ca elev la Liceul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe care l-a absolvit în anul 1966. Apoi, pentru încă un an, Antonia Iorgovan a fost elev la Școala militară superioară de ofițeri „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Începând din anul 1970 a fost membru al Partidului Comunist Român.

Între anii 1968-1972 a studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universității București, ale cărei cursuri le-a absolvit cu media 9,87 cu diplomă de merit, ca șef de promoție la specializarea Drept public. În anul 1979 a obținut titlul de Doctor în Drept al Universității București cu teza de doctorat Răspunderea contravențională. În anul 1982, a absolvit Seminarul „American Law and Legal Institutions” din Salzburg (Austria).

  • Activitatea

Din anul 1972, Antonie Iorgovan este încadrat drept cadru didactic la Catedra de Drept Public a Facultății de Drept de la Universitatea din București. A urcat pe rând treptele ierarhiei didactice: asistent universitar stagiar (1972-1975); asistent universitar titular la disciplinele: Drept constituțional, Drept administrativ, Drept financiar, Dreptul muncii (1975-1980); lector universitar la disciplina Drept administrativ și știința administrației (1981-1990); conferențiar universitar la disciplina Drept administrativ, numit prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 6696/1993 (1990-1993). Din anul 1993, deține funcția de profesor universitar la aceeași universitate. În anul 1998 este ales ca rector al Universității Româno-Germane din Sibiu, din cadrul Fundației Universitare pentru Integrare Europeană. A lucrat și ca profesor titular al Universității „Nicolae Titulescu” din București.

În paralel cu activitatea didactică, prof. Iorgovan a devenit din anul 1996 avocat pledant în Baroul București, fiind coordonatorul Societății civile de avocați „Prof. Iorgovan și Asociații”, cu sediul în București.

El a publicat peste 50 de studii semnificative în revistele de specialitate juridică din țară și străinătate, un număr de 5 cursuri universitare de Drept administrativ și știința administrației, respectiv de Drept constituțional și instituții politice (ultimul, Drept constituțional și instituții politice a fost publicat la Editura Galeriile „J.L.Calderon”, 1994.

Antonie Iorgovan a încetat din viață la data de 4 octombrie 2007, într-o clinică din Viena, în urma unei îndelungi suferințe, ca urmare a unui stop cardiorespirator pe fondul unui cancer de pancreas, operat recidivat, cu metastaze. A fost înmormântat în Cimitirul Belu cu onoruri militare (deoarece era cavaler al Ordinului Național „Serviciul Credincios”), slujba funerară fiind oficiată de către episcopul-vicar patriarhal Vincențiu Ploieșteanul.