Amza Pellea nu a fost doar un actor. A fost o stare de spirit, o voce inconfundabilă și o oglindă a sufletului românesc. Născut la 7 aprilie 1931, la Băilești, și plecat dintre noi mult prea devreme, la 12 decembrie 1983, el a reușit, într-o carieră de puțin peste două decenii, să devină unul dintre cei mai iubiți și respectați artiști pe care i-a dat România. A interpretat voievozi și țărani, eroi și oameni simpli, personaje istorice și tipologii desprinse din viața de zi cu zi, însă indiferent de rol, a lăsat întotdeauna impresia că nu joacă, ci trăiește fiecare replică.
Povestea sa începe în inima Olteniei, la Băilești, într-o familie numeroasă cu cinci copii. Tatăl său, care purta același nume, Amza Pellea, era directorul Cooperativei „Munca Noastră” din localitate, un om respectat în comunitate. În această lume simplă, a câmpurilor nesfârșite și a vorbelor spuse cu tâlc, viitorul actor și-a format acel univers interior care avea să-l inspire întreaga viață. Mai târziu, tocmai din amintirile și oamenii copilăriei sale avea să se nască cel mai îndrăgit personaj al său, legendarul Nea Mărin.
A urmat cursurile Colegiului Național „Carol I” din Craiova, unul dintre cele mai prestigioase licee ale țării, iar ulterior Școala Tehnică de Electrotehnică. Destinul său nu era însă printre cabluri și planșe tehnice. Chemarea scenei s-a dovedit mai puternică decât orice altă profesie, iar talentul său avea să se manifeste cu o forță rar întâlnită.
Debutul la Teatrul Național din Craiova a fost spectaculos. În numai trei ani de stagiatură, între 1957 și 1959, a interpretat nu mai puțin de paisprezece roluri, demonstrând o versatilitate remarcabilă. Fie că era Horatio din „Hamlet”, un personaj din teatrul lui Oscar Wilde sau un erou din dramaturgia românească, Amza Pellea reușea să ofere fiecărei apariții o autenticitate aparte.
Consacrarea avea să vină însă pe marile scene ale țării. La Teatrul de Comedie din București a construit personaje memorabile, de la Brettschneider din universul lui Brecht până la Voievodul Basarab sau Platonov al lui Cehov. Mai târziu, pe scena Teatrului Național din București, a întruchipat două figuri emblematice: Petre Dinoiu și, mai ales, Vlad Țepeș, personaj pe care l-a interpretat cu o forță dramatică ce a rămas de referință în teatrul românesc.
Dar adevărata sa legendă s-a născut și pe ecran. Într-o perioadă în care cinematografia românească producea filme istorice de mare amploare, Amza Pellea a devenit chipul unor personaje care au intrat definitiv în memoria colectivă. De la Mihai Viteazul la Decebal, el a conferit eroilor trecutului o dimensiune umană și o noblețe care au făcut ca generații întregi de români să îi privească drept modele.
Și totuși, dintre toate personajele sale, cel mai iubit nu a fost nici voievodul, nici eroul de război. A fost Nea Mărin, olteanul hâtru, sincer, încăpățânat și plin de înțelepciune populară. Prin acest personaj, Amza Pellea a surprins esența spiritului românesc: capacitatea de a face haz de necaz, de a râde chiar și atunci când viața nu este blândă. Nea Mărin nu era doar o creație artistică, ci o declarație de dragoste adresată oamenilor simpli din țara sa.
Dincolo de scenă și de film, Amza Pellea a fost un om dedicat familiei. Timp de 25 de ani a fost căsătorit cu Domnica Mihaela Policrat, iar cea mai prețioasă moștenire a sa este fiica lor, actrița Oana Pellea, una dintre cele mai importante personalități ale teatrului românesc contemporan.
Membru al celebrei „Promoții de Aur” a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat pe scenele Teatrului Național din Craiova, Teatrului Mic, Teatrului Nottara, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București, impunându-se drept unul dintre cei mai mari actori ai generației sale. A fost, de asemenea, profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, contribuind la formarea unor noi generații de artiști.
Valoarea sa a fost recunoscută și oficial. În 1971 a primit Ordinul Meritul Cultural, clasa I, iar în 1977 a obținut Premiul pentru Cel Mai Bun Actor la Festivalul Internațional de Film de la Moscova pentru rolul extraordinar al lui Manolache Preda din filmul „Osânda”, realizat de Sergiu Nicolaescu după nuvela lui Victor Ion Popa. Interpretarea sa, alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, rămâne una dintre marile performanțe ale cinematografiei românești.
Când Amza Pellea s-a stins, în decembrie 1983, România a pierdut mai mult decât un actor. A pierdut o voce, un caracter și un simbol. Puțini artiști au reușit să fie în același timp eroi ai istoriei, personaje ale comediei și reprezentanți autentici ai poporului lor. Amza Pellea a fost unul dintre aceștia. De aceea, la decenii de la dispariția sa, replicile sale sunt încă rostite, filmele sale sunt încă privite, iar zâmbetul lui Nea Mărin continuă să lumineze memoria culturală a României. El nu a interpretat România. El a fost, într-o mare măsură, România însăși.