Alexandru Flechtenmacher a fost unul dintre marii ctitori ai muzicii românești moderne, un artist care a pus note pe sentimentele unei națiuni aflate în plină devenire și care a transformat scena românească într-un spațiu al identității culturale. Născut la Iași, pe 23 decembrie 1823, și stins din viață la București, la 28 ianuarie 1898, Flechtenmacher a fost compozitor, violonist, dirijor, profesor și unul dintre oamenii care au contribuit decisiv la nașterea muzicii românești culte. Astăzi, numele său este legat pentru totdeauna de melodia care a devenit simbolul unității naționale: „Hora Unirii”.
Destinul său artistic a început într-o familie cu rădăcini europene. Tatăl său, Christian Flechtenmacher, era un jurist sas stabilit în Moldova, iar mediul intelectual în care a crescut i-a oferit acces la o educație aleasă și la universul culturii occidentale. Încă din copilărie și-a descoperit talentul muzical, studiind vioara la Iași cu profesori renumiți ai vremii. Dorința de perfecționare îl poartă apoi la Viena, unul dintre marile centre muzicale ale Europei, unde studiază cu maeștri precum Joseph Böhm și Joseph Mayseder. Mai târziu își continuă formarea la Paris, orașul care dicta atunci moda artistică a continentului și unde intră în contact cu cele mai noi curente muzicale ale epocii.
Întors în țară, Alexandru Flechtenmacher devine una dintre cele mai active și influente personalități ale vieții muzicale românești. A fost concertist, prim-violonist, dirijor și profesor, activând pe scenele celor mai importante teatre din Iași, București și Craiova. Energia sa creatoare părea inepuizabilă. A dirijat orchestre, a format generații de muzicieni și a participat la construcția instituțiilor care aveau să definească muzica românească modernă.
În anul 1848 avea să intre definitiv în istorie printr-o premieră absolută. La Teatrul Național din Iași este prezentată opereta „Baba Hârca”, pe textul lui Matei Millo, considerată prima operetă românească. Publicul este fascinat de spectacol, iar Matei Millo, interpretând rolul principal în travesti, oferă unul dintre momentele memorabile ale teatrului românesc. Astfel, Flechtenmacher nu doar compunea muzică, ci deschidea drumuri noi pentru întreaga cultură românească.
Dacă „Baba Hârca” i-a adus notorietatea artistică, „Hora Unirii” i-a adus nemurirea. Pe versurile patriotice ale lui Vasile Alecsandri, compozitorul creează melodia care avea să însoțească unul dintre cele mai importante idealuri ale românilor: unirea. Simplitatea și forța cântecului au făcut ca acesta să fie cântat de generații întregi și să devină, până astăzi, unul dintre simbolurile cele mai puternice ale solidarității naționale.
Pe lângă activitatea componistică, Flechtenmacher a fost și un constructor de instituții culturale. A condus Conservatorul de Muzică și Declamațiune din București între 1864 și 1869, instituție care avea să evolueze ulterior în actuala Universitate Națională de Muzică din București. A predat vioară, pian, violoncel și armonie, formând numeroși elevi și contribuind la profesionalizarea învățământului muzical românesc.
Activitatea sa s-a extins și în domeniul cercetării și valorificării folclorului. A cules melodii populare, le-a prelucrat și le-a integrat în creațiile sale, convins fiind că identitatea muzicală a unui popor se naște din propriile rădăcini. Într-o epocă în care cultura românească își căuta vocea distinctă, Flechtenmacher a înțeles că tradiția populară trebuie să stea la baza construcției unei muzici naționale autentice.
De-a lungul vieții, a fost prezent peste tot unde muzica românească avea nevoie de el: în sălile de concert, la pupitrul dirijoral, în sălile de clasă sau în culisele teatrelor. A contribuit la înființarea Societății Filarmonice din Craiova, a dirijat spectacole de operă și teatru muzical și a creat primele vodeviluri și cuplete inspirate din dramaturgia lui Vasile Alecsandri.
Când Alexandru Flechtenmacher s-a stins, în ianuarie 1898, România pierdea unul dintre pionierii culturii sale moderne. Moștenirea sa însă a rămas vie. Ori de câte ori răsună acordurile „Horei Unirii”, vocea sa artistică continuă să vorbească peste generații. A fost nu doar un muzician talentat, ci și unul dintre oamenii care au înțeles că muzica poate uni suflete, poate crea identitate și poate deveni, uneori, istorie.