Nicolae Iorga s-a născut la 5 iunie 1871, în Botoșanii Moldovei, și a plecat dintre cei vii la 27 noiembrie 1940, pe un drum întunecat de lângă Strejnic, victimă a uneia dintre cele mai tragice crime politice din istoria României. Între aceste două date s-a desfășurat însă o existență atât de vastă, încât pare imposibil de cuprins într-o singură viață. Istoric, scriitor, profesor, academician, parlamentar, ministru, prim-ministru, gazetar, dramaturg și creator de instituții culturale, Nicolae Iorga a fost una dintre acele personalități rare care nu aparțin doar unei generații, ci unei întregi epoci.
S-a născut într-o familie cu rădăcini adânci și povești complicate. Tatăl său, avocatul Nicu Iorga, provenea dintr-un neam de negustori moldoveni ridicați la rang boieresc, iar mama sa, Zulnia Arghiropol, descindea din familii cu legături în aristocrația Moldovei și în vechiul spațiu bizantin. De-a lungul vieții, Iorga avea să fie întrebat adesea despre originile sale. Unii îi atribuiau rădăcini grecești, alții aromâne. El însuși prefera să vorbească mai puțin despre etnie și mai mult despre moștenirea culturală și morală primită de la strămoși.
Copilăria i-a fost marcată de o tragedie timpurie. Tatăl său moare când Nicolae avea doar câțiva ani, lăsând familia într-o situație dificilă. Poate tocmai această pierdere l-a maturizat înainte de vreme. Încă din primii ani de școală, profesorii observă că au în față un copil ieșit din comun. La doar nouă ani își învață colegii istoria României, iar lectura devine pentru el o a doua natură. Citea cu o foame intelectuală aproape imposibil de satisfăcut, devorând cronici, romane, tratate și reviste străine. La Colegiul Laurian din Botoșani și mai târziu la Iași, talentul său devine evident pentru toată lumea. Învață limbi străine cu o ușurință uluitoare, scrie articole de presă încă din adolescență și își completează veniturile oferind meditații. Spirit neliniștit și independent, intră deseori în conflict cu profesorii și regulamentele școlare, fiind suspendat de mai multe ori. Nimic nu-i putea însă opri ascensiunea. La șaptesprezece ani era deja considerat unul dintre cei mai străluciți tineri intelectuali ai generației sale.
Urmează Facultatea de Litere din Iași și termină studiile într-un ritm care îi lasă fără cuvinte pe profesori. Obține rezultate excepționale și primește o bursă care îi deschide porțile marilor centre universitare europene. Italia, Franța, Germania și Anglia devin adevărate laboratoare ale formării sale intelectuale. Cercetează arhive, învață noi limbi, publică în reviste academice prestigioase și își susține doctorate care îi aduc recunoașterea savanților europeni. În doar câțiva ani, tânărul din Botoșani ajunge să fie privit ca unul dintre cei mai promițători istorici ai continentului.
Întors în țară, începe o activitate aproape supraomenească. Scrie neîncetat, predă, cercetează și călătorește. Pentru Iorga, istoria nu era o simplă disciplină academică, ci o armă de construcție națională. El credea că un popor care își cunoaște trecutul poate să-și construiască viitorul. Din această convingere s-au născut monumentalele sale lucrări despre Evul Mediu românesc, despre Bizanț, despre relațiile românilor cu Europa și despre marile figuri ale trecutului.
De-a lungul vieții a fost admirat, contestat, iubit și detestat în egală măsură. A fost un spirit vulcanic, imposibil de ignorat. A luptat pentru cauza românilor din Transilvania, a susținut intrarea României în Primul Război Mondial pentru realizarea unității naționale și a trăit bucuria Marii Uniri din 1918 ca pe împlinirea unei misiuni istorice. În anii maturității devine una dintre cele mai influente personalități ale țării. Este ales academician, parlamentar, ministru și chiar prim-ministru al României. Întemeiază Institutul de Studii Sud-Est Europene, creează Universitatea Populară de la Vălenii de Munte și formează generații întregi de intelectuali. Pentru mulți dintre contemporani, Iorga părea inepuizabil. Scria, conferenția și cerceta cu o energie care sfida limitele omenești.
Dar destinul avea să-i pregătească un final tragic. În atmosfera violentă și tulbure a anului 1940, devenise una dintre țintele predilecte ale extremismului legionar. În seara de 27 noiembrie este răpit și asasinat lângă Strejnic. Gloanțele care i-au curmat viața nu au reușit însă să-i reducă la tăcere opera. Moartea sa a provocat un șoc internațional. Universități și academii din întreaga lume au coborât drapelele în bernă. Marele istoric francez Henri Focillon l-a numit „una dintre personalitățile legendare plantate pentru eternitate în pământul unei țări și în istoria inteligenței umane”. Era poate cea mai potrivită definiție pentru omul care a reușit să transforme istoria într-un destin și destinul într-o lecție pentru o întreagă națiune.