Destinul generalului Gheorghe Athanasescu este unul dintre acele trasee de viață care se confundă cu istoria României moderne. Militar de elită, diplomat, apropiat al Casei Regale și participant la unele dintre cele mai importante evenimente ale primei jumătăți a secolului XX, Athanasescu a traversat trei regimuri politice, două războaie mondiale și prăbușirea unei lumi pe care o slujise cu loialitate întreaga viață. De la școlile militare ale Europei până la anturajul reginei Maria și la conducerea unor mari unități ale armatei române, existența sa ilustrează destinul unei generații care a construit România Mare și a asistat, neputincioasă, la destrămarea ei sub presiunea totalitarismului.
Născut în anul 1880, Gheorghe Athanasescu a ales de timpuriu cariera armelor. A făcut parte din elita militară formată la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o perioadă în care armata română își căuta modele și inspirație în marile școli militare ale Europei. Primul pas l-a făcut la Școala Fiilor de Militari din Craiova, pe care a absolvit-o în 1898. Tânărul cadet se remarcă prin seriozitate și rezultate excelente, ceea ce îi permite să-și continue pregătirea într-unul dintre cele mai prestigioase medii militare ale vremii. Ajunge la Berlin, unde urmează cursurile Școlii de Război și se formează în cadrul Regimentului de Husari „Landgraf Friedrich II”. La 5 februarie 1900 primește gradul de sublocotenent, intrând oficial în corpul ofițerilor români.
Experiența germană îi va influența întreaga carieră. Va păstra toată viața respectul pentru disciplina, organizarea și rigoarea armatei prusace, fără a-și pierde însă atașamentul profund față de România. În anul 1904 este avansat la gradul de locotenent, iar un an mai târziu se căsătorește la Bacău cu Maria Belloianu. Viața de familie avea să îi ofere stabilitatea necesară unei cariere militare aflate în continuă ascensiune.
Nu se mulțumește însă doar cu experiența practică. În 1908 absolvă Școala Superioară de Război din București, instituția care pregătea viitorii strategi și comandanți ai armatei române. Dubla formare, germană și românească, îl transformă într-unul dintre cei mai bine pregătiți ofițeri ai generației sale.Interesele sale depășeau domeniul strict militar. În 1914 devine membru al Societatea Regală Română de Geografie, semn al preocupărilor sale intelectuale și al interesului pentru studiul teritoriului și al geopoliticii.
Anii Primului Război Mondial îl aduc în apropierea familiei regale. Între 1915 și 1918 îndeplinește funcțiile de ofițer de ordonanță și apoi de adjutant regal al principelui moștenitor Carol al II-lea. Într-o perioadă marcată de război, refugiu și mari încercări naționale, Athanasescu ajunge să cunoască îndeaproape mecanismele puterii și personalitățile care conduceau statul român. Dar adevărata sa consacrare militară vine după încheierea Marelui Război.
În anul 1919, România este obligată să intervină împotriva regimului bolșevic instaurat la Budapesta de Béla Kun. În timpul acestei campanii, Gheorghe Athanasescu conduce Regimentul 11 Roșiori, una dintre cele mai prestigioase unități de cavalerie ale armatei române. Curajul și capacitatea sa de comandă sunt remarcate în mod oficial. În anul 1920 este decorat cu Ordinul Steaua României cu spade, pentru „destoinicia și bravura deosebită cu care a condus Regimentul 11 Roșiori în luptele din iulie-august 1919 contra armatei ungurești”. Această campanie îi consolidează reputația și îi deschide drumul către cele mai înalte funcții militare și diplomatice.
În martie 1924 primește Legiunea de Onoare în grad de ofițer, una dintre cele mai prestigioase distincții acordate de statul francez. Recunoașterea venea nu doar pentru activitatea sa militară, ci și pentru contribuția la consolidarea relațiilor internaționale ale României. Între 1924 și 1926 este numit atașat militar al României în Germania. Era o funcție de mare responsabilitate într-o Europă aflată încă sub efectele Primului Război Mondial și ale tratatelor de pace. Athanasescu reprezenta armata română într-unul dintre cele mai importante centre militare ale continentului.
În anul 1926 este înaintat la gradul de colonel și numit adjutant regal al Maria a României, una dintre cele mai admirate personalități ale epocii. O însoțește în celebrul său turneu din Statele Unite și Canada, organizat la invitația magnatului american Samuel Hill. Pentru România, vizita reprezenta o extraordinară operațiune de imagine, iar Athanasescu se află printre oamenii de încredere ai reginei. Ascensiunea sa continuă rapid. În 1928 devine general de brigadă, iar un an mai târziu primește gradul de comandor al Ordinului Steaua României.
În perioada aprilie-iunie 1930 conduce Casa Militară Regală, iar după revenirea pe tron a lui Carol al II-lea rămâne unul dintre apropiații suveranului, ocupând funcția de adjutant onorific și reprezentant militar al acestuia în relațiile cu Germania. Anii ’30 îl găsesc la apogeul carierei. Conduce Divizia 11 Infanterie, apoi este numit comandant de corp de armată și, în 1938, inspector de armată, una dintre cele mai importante poziții din structura militară a țării. În mai 1941 primește gradul de general de corp de armată, încununând o carieră militară desfășurată pe parcursul a peste patru decenii.
După retragerea din activitatea militară, destinul său ia o direcție neașteptată. Între 1941 și 1948 este administrator delegat al Societatea Tramvaielor București, contribuind la gestionarea uneia dintre cele mai importante instituții de utilitate publică din Capitală. Instaurarea regimului comunist schimbă însă radical viața fostului general. În 1949 este evacuat din propria locuință din București. Proprietățile sale, inclusiv casa și terenurile agricole din comuna Ion Creangă, județul Neamț, sunt confiscate de stat. Ca mulți alți foști ofițeri superiori și apropiați ai Casei Regale, devine o victimă a represiunii comuniste. Umilințele continuă. În anul 1960, autoritățile îi anulează dreptul la pensie, lăsându-l fără principalul mijloc de existență. Abia în decembrie 1964, după ani de intervenții și demersuri, drepturile îi sunt restituite.
Ultimii ani ai vieții îi petrece în discreție, departe de fastul Curții Regale și de marile responsabilități pe care le avusese odinioară. Se stinge în anul 1967, după ce asistase la dispariția lumii pentru care luptase și pe care o servise cu credință.