În literatura română există scriitori care au descris lumea și scriitori care au construit lumi. Angela Rodica Ojog-Brașoveanu a făcut parte din cea de-a doua categorie. Cu fiecare roman, a deschis uși către mistere, crime ingenios construite, personaje memorabile și intrigi care țineau cititorii treji până târziu în noapte. Pentru generații întregi de români, ea a fost regina incontestabilă a romanului polițist, femeia care a demonstrat că suspansul, inteligența și umorul pot conviețui perfect între coperțile unei cărți. Nu întâmplător avea să fie numită „Agatha Christie a României”.
Angela Rodica Ojog-Brașoveanu s-a născut la București, pe 28 august 1939, într-o familie în care cultura și spiritul civic reprezentau valori fundamentale. Mama sa, Ana Ojog, era profesoară, iar tatăl său, Victor Ojog, avocat și fost deputat liberal. Copilăria ei s-a desfășurat însă sub umbra unei epoci care nu ierta libertatea de gândire. După instaurarea regimului comunist, tatăl său a fost arestat și întemnițat în repetate rânduri din cauza convingerilor sale politice. Astfel, încă de mică, Rodica a învățat că viața poate semăna uneori cu un roman dramatic în care dreptatea și adevărul nu câștigă întotdeauna.
Primele clase le urmează la prestigioasa școală „Maison des Français”, iar apoi la Liceul „Domnița Ileana” din București. Inteligentă, cultivată și ambițioasă, alege să studieze Dreptul la Universitatea din București. Destinul îi pregătea însă una dintre primele mari încercări. Anul 1956 zguduie Europa de Est. Revoluția anticomunistă de la Budapesta aprinde speranțe și temeri deopotrivă. În România, orice urmă de solidaritate cu revolta maghiară era aspru pedepsită. Tânăra studentă este acuzată că simpatizează cu mișcarea și este exmatriculată, arestată și exclusă din mediul universitar. Pentru mulți, un asemenea moment ar fi însemnat sfârșitul visurilor. Pentru Rodica Ojog-Brașoveanu a fost doar începutul unei lupte.
Dorind să-și recapete dreptul la educație, trimite memorii și solicitări autorităților. Răspunsul primit era tipic epocii: reabilitarea urma să fie câștigată printr-un an de muncă necalificată într-o fabrică și prin demonstrarea devotamentului față de noua ordine socială. În acel moment ia o decizie care îi definește caracterul. Refuză să renunțe. Se angajează la fabrica de medicamente „Galenica”, unde muncește din greu și îndeplinește toate condițiile impuse de autorități. Devine „fruntașă în producție”, participă la activități culturale, la brigada artistică, la cor, la echipa de dansuri și la toate formele de manifestare colectivă cerute de sistem. Nu pentru că le iubea neapărat, ci pentru că știa că acesta era prețul pe care trebuia să îl plătească pentru a-și recâștiga viitorul.
Perseverența îi este răsplătită. În 1962 este admisă la Facultatea de Științe Juridice din Iași, pe care o absolvă în 1967. Devine avocat și începe să practice dreptul într-o Românie unde adevărul juridic și realitatea cotidiană nu erau întotdeauna aceleași lucruri. Poate tocmai această experiență avea să îi ofere mai târziu materialul perfect pentru romanele sale. În tribunale, în dosare și în poveștile oamenilor descoperă mecanismele ascunse ale naturii umane: ambiția, lăcomia, minciuna, pasiunea și setea de putere. Toate acestea aveau să devină ingredientele universului său literar.
Debutul vine în anul 1969, când semnează scenariul de televiziune „Crima din Cișmigiu”. Era doar o avanpremieră a ceea ce urma. Doi ani mai târziu publică primul său roman polițist, „Moartea semnează indescifrabil”. Cartea apare la insistențele celui de-al doilea soț, actorul Cosma Brașoveanu, care intuise talentul extraordinar al partenerei sale. Succesul este imediat.
Cititorii descoperă o voce nouă, elegantă și captivantă. Rodica Ojog-Brașoveanu reușește ceea ce puțini autori pot realiza: transformă romanul polițist într-un spectacol intelectual. Misterul se împletește cu umorul, observația socială și portretele memorabile ale personajelor. Curând, succesul literar devine atât de mare încât autoarea renunță la avocatură după doar șapte ani de practică și se dedică exclusiv scrisului.
A urmat una dintre cele mai impresionante cariere din literatura română contemporană. Până la sfârșitul secolului XX publică nu mai puțin de treizeci și cinci de romane, majoritatea polițiste, dar și romane istorice, scenarii, povestiri și chiar o incursiune în literatura științifico-fantastică prin volumul „Minerva se dezlănțuie”. Personajele sale intră rapid în imaginarul colectiv. Melania Lupu, bătrânica aparent inocentă, dar de o inteligență sclipitoare, devine una dintre cele mai iubite figuri din literatura română. Alături de ea, comisarul Cristescu și numeroșii detectivi, aventurieri și escroci eleganți creați de autoare alcătuiesc o lume în care cititorul se pierde cu plăcere.
Rodica Ojog-Brașoveanu avea darul rar de a transforma fiecare roman într-o conversație directă cu cititorul. Scria cu ironie fină, cu un simț remarcabil al dialogului și cu o capacitate extraordinară de a observa slăbiciunile omenești. În spatele intrigilor polițiste se ascundea întotdeauna o radiografie subtilă a societății românești. Modelele sale literare erau Edgar Wallace, Georges Simenon și Karl May, însă stilul pe care l-a construit a fost profund personal. Nu a copiat niciodată marile nume ale genului. Le-a înțeles mecanismele și le-a adaptat spiritului românesc.
Când s-a stins, la 2 septembrie 2002, Bucureștiul pierdea una dintre cele mai îndrăgite povestitoare ale sale. Dar personajele pe care le-a creat au refuzat să moară odată cu ea. Continuă să trăiască în biblioteci, pe rafturi și în memoria cititorilor care încă zâmbesc la replicile Melaniei Lupu sau încearcă să descifreze indiciile unei crime imposibile. Viața Rodicăi Ojog-Brașoveanu seamănă, într-un fel, cu unul dintre propriile sale romane. A cunoscut nedreptatea, obstacolele și răsturnările de situație. A fost exmatriculată, arestată, obligată să o ia de la capăt și pusă în fața unor alegeri dificile. Dar, asemenea eroilor săi cei mai îndrăzneți, a găsit întotdeauna o cale de a merge mai departe.