Ladislau Bányai (17 noiembrie 1907, Baia de Criș – 4 mai 1981, București) a fost un istoric maghiar de renume, membru corespondent al Academiei Române și deputat în Marea Adunare Națională. Între anii 1952–1956 a condus, din postura de rector, prestigioasa Universitate Bolyai din Cluj, una dintre cele mai importante instituții academice maghiare din Transilvania.
Născut în pitoreasca Baia de Criș, într-o familie cu rădăcini ce îmbină influențe germane și secuiești, tânărul Bányai a pornit de timpuriu pe un drum plin de transformări. După studii strălucite, în 1927–1928 pleacă la specializări la Paris și Grenoble, unde atmosfera intelectuală occidentală îi schimbă profund perspectiva, orientându-l de la tradiționalismul catolic spre idei progresiste.
În 1933, intră în contact cu mișcarea comunistă clandestină și începe să publice sub pseudonim în reviste precum Falvak Népe, Brassói Lapok și Korunk. Tot atunci este arestat la Brașov pentru deținere de materiale propagandistice, însă procesul intentat la Miercurea Ciuc se încheie cu achitare.
Un an mai târziu se stabilește la Cluj, oraș cosmopolit și efervescent cultural. Aici o cunoaște pe profesoara de franceză Margit Gerő, care îi devine soție și parteneră în activitățile politice. În 1934 este acceptat oficial în Partidul Comunist și ajunge, ulterior, secretar al Uniunii Muncitorilor Maghiari (MADOSZ).
După instaurarea dictaturii regale din 1938 și interzicerea partidelor politice, Bányai devine redactor-șef al publicației Erdélyi Magyar Szó. Tot atunci își lansează primul volum, Maghiarii în bazinul Dunării. O mie de ani de mărturii, o pledoarie vizionară pentru solidaritatea dintre popoarele din Carpați în fața ascensiunii nazismului.
Anii 1944 aduc tensiuni politice: este acuzat de „abateri naționaliste” și îndepărtat din fruntea comisiei de propagandă. Totuși, în scurt timp primește însărcinarea de a coordona la Cluj negocierile pentru unificarea organizațiilor maghiare din nordul și sudul Transilvaniei – un moment important pentru comunitatea maghiară după reintegrarea Transilvaniei de Nord în România.
În 1952, Bányai susține autodizolvarea MADOSZ, considerând că „problema națională în România a fost rezolvată prin dezvoltarea socialistă”. În același an este numit rector al Universității Bolyai, consolidându-și rolul în viața academică și politică a Transilvaniei.