Sursa: Istoricul Metrorex S.A.
1 Decembrie 1918 este o stație a metroului bucureștean, care se regăsește pe magistrala M3 ,,Roșu’’. Aceasta a fost proiectată de Dinu Hariton și Dumitru Hariton, împreună cu inginerul George Bucșan. Deși ea a fost construită între 1975 și 1981, a fost deschisă circulației abia pe 20 noiembrie 2008.
Stația a primit numele de ,,1 Decembrie 1918’’ deoarece această dată are o importanță foarte mare pentru România și pentru români. În acea zi este consemnat cel mai important moment din istoria modernă a României pentru care s-au jerfit soldați, civili și intelectuali – Marea Unire.
Din punct de vedere arhitectural, stația are un design modern, care o diferențiază de stațiile clasice ale regimului comunist. Diferența substanțială este de culoare. În această stație întâlnim culori de galben și alb, frumos armonizate. Singurul element care s-a păstrat din perioada comunistă este peronul stației pe care se regăsește marmură. Peronul stației este de tip ‘’platformă-insulă’’, iar de-o parte și de alta a acestuia se regăsește materialul rulant pentru garnituri. Pe peron se pot vedea și coloanele de susținere a tavanului care, spre deosebire de alte stații unde sunt ornamentate cu gresie, marmură sau granit, în această stație sunt acoperite cu fier.