Nicolae Filimon

Nicolae Filimon s-a născut la 6 septembrie 1819, în București și a decedat la 19 martie 1865. A fost un prozator român, faimos pentru că l-a creat pe Dinu Păturică, eroul primului roman realist românesc, un arivist din stirpea lui Julien Sorel.

  • Activitate

De asemenea, autor de nuvele romantice și realist-satirice și primul critic muzical român. A scris un jurnal de călătorii pe Dunăre, și prin Occident, în Ungaria, Austria și Italia. Cea mai importantă operă a sa este romanul “Ciocoii vechi și noi, apărută în 1863. Romanul este o frescă a societății românești la începutul secolului XIX.

A fost inițiat în francmasonerie când se afla la studii în Franța.

Cronologic, cele mai importante repere din viața sa sunt:

  • 6 septembrie 1819 – Nașterea la București, drept penultimul copil al preotului Mihai Filimon, paroh la Biserica Enei (construită în 1611- demolată în 1977), și al Mariei
  • 1821 – Revoluția lui Tudor, eveniment evocat în romanul Ciocoii vechi și noi
  • 1829, 13 aprilie – Cântăreț la biserica Enei; tot acolo îl găsim și în anii 1841, 1842 și 1846
  • 1830, 22 iulie – Moare Mihai Filimon, tatăl scriitorului
  • 1831/1853 – Conform spuselor lui Ion Ghica, este corist în trupa Hanrietei Karl și flautist la teatrul lui Papanicola; aceștia sunt anii în care își desăvârșește cunoștințele în domeniul teatrului și al muzicii, fiind unul dintre primii noștri cronicari muzicali și teatrali. Ghica îi face acestuia un portret, într-o perioadă când intrase în cercul cântăreților de biserică (Anton Pann, Marin Serghiescu Naționalu): „un copilandru nalt, rumen, sprintenel, cu plete de țârcovnic”
  • 1848 – Revoluția burghezo-democratică
  • 1852 – Epitrop al bisericii Enei, funcție pe care o va avea până la moarte
  • 4 decembrie – „Conțopist” la Departamentul Credinței
  • 1856, 26 februarie – În cadrul aceluiași departament, este ridicat la rangul de pitar
  • 1857, 5 decembrie – Debutează în publicistică la ziarul Naționalul cu foiletoane și cronici muzicale: Paralelism între fosta direcțiune și cea de astăzi; Teatrul italian. Lucrezia Borgia; Teatru italian. Ernani
  • 1858 – Călătorește în apusul Europei; evenimentul îi servește pentru scrierea operei Excursiuni în Germania meridională
  • 1858, 23 noiembrie – Publică în Naționalul nuvela Mateo Cipriani sub titlul „Mănăstirea domenicanilor după colina Fiesole”, inclusă în volumul Excursiuni în Germania meridională
  • 1859, ianuarie – În același ziar, apare nuvela O baroneasă de poronceală, inclusă în volumul amintit
  • 1859, 17 septembrie – Numit secretar al Comisiei Documentale
  • 1859 – Moare Maria Filimon, mama scriitorului
  • 1860, ianuarie – martie – Naționalul publică fragmentele Trei luni în streinătate, apărute apoi în volumul Excursiuni în Germania meridională
  • 1860, ianuarie – martie – În Revista Carpaților apare nuvela Friederich Staaps sau Atentatul de la Schoënbrunn în contra vieții lui Napoleon
  • 1860, ianuarie – martie – Revista Carpaților reeditează nuvela Mateo Cipriani
  • 1860, octombrie – Naționalul publică nuvela Ascanio și Eleonora
  • 1860, decembrie – Își încheie activitatea de cronicar dramatic și muzical la „Naționalul” cu o cronică intitulată „Teatrul din București”. Il Barbiere di Sevilla, melodramă comică cu două acte, poezia de C… muzica de maestrul Rossini. Activitatea de cronicar muzical și dramatic (1857-1860) îl va ajuta să redacteze ceea ce înseamnă document de epocă în capitolele de mai târziu ale romanului „Ciocoii vechi și noi”: Muzica și coregrafia în timpul lui Caragea; Teatrul în Țara Românească și Italiana în Algir
  • 1861 – „Revista Carpaților” publică nuvela „Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala”
  • 1861 – Apare volumul „Mateo Cipriani, Bergamo și Slujnicarii”.
  • 1861, aprilie – Cronicar dramatic și muzical la „Independența”, odată cu cronica la „Maddalena”, operetă semiserie într-un act, poezia tradusă din limba franceză de G. Curatolu, muzica originală de A. T. Zisso.
  • 1861, noiembrie – Începe o colaborare la revista „Țăranul român” a lui Ion Ionescu de la Brad, cu o cronică la piesa „Prăpastiele Bucureștilor, vodevil în 5 acte de d. Millo”.
  • 1862, ianuarie – Apare în „Țăranul român” basmul „Roman Năzdrăvan”, pentru ca la sfârșitul anului să i se publice și „Omul de piatră” și „Omul de flori cu barba de mătasă” sau „Povestea lui Făt-Frumos”
  • 1862, mai – Numit șef al secției bunurilor la Arhivele Statului
  • 1862 – Revista română a lui Al. I. Odobescu publică în mai multe numere romanul Ciocoii vechi și noi sau Ce naște din pisică șoareci mănâncă
  • 1863 – Romanul apare în volum
  • 1864, octombrie – Epitrop al bisericii Enei. După o oarecare absență, își reia activitatea de cronicar dramatic la „Buciumul”, revista lui Cezar Bolliac
  • 1865, ianuarie – Publică în „Dâmbovița” ultimul său articol intitulat Răspuns la critica făcută de P.G. Nițescu revistei noastre muzicale din Monitorul nr. 285
  • 19 martie 1865 – Moare răpus de ftizie.

Pentru viața și opera scriitorului, portretul pe care i-l face Ion Ghica într-una din Scrisorile sale are o însemnătate deosebită: „Acei care l-au cunoscut pierdeau un amic sincer, leal, îndatoritor, totdeauna vesel și voios, totdeauna mulțămit cu puținul ce câștiga prin munca și talentul său; caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea; modest până a roși când auzea laude pentru scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare talent. Literatura a pierdut în el pe unul din luceferii săi”.