Partenie Clinceni

Episcopul Partenie Clinceni a văzut lumina zilei la 10 octombrie 1847, în satul Clinceni, judeţul Ilfov.

  • Familie

Era fiul preotului Nicolae Stancu şi a primit, în apele botezului, numele de Petre. Încă de mic a fost atras de ştiinţă şi de carte. De la tatăl său a învăţat alfabetul chirilic, ştiind a citi fluent încă dinainte de a merge la şcoală, unde l-a avut ca învăţător pe fratele său mai mare, Alexandru.

  • Studii

A urmat seminarul central din București, pe care l-a absolvit în 1868, după care a fost hirotonit diacon la biserica Mihai Vodă din București. Între 1870-1872 a fost student al Facultății de Litere din București, iar între 1873-1877, ca urmare a primirii unei burse, al Facultății de Teologie din Atena, obținând o diplomă în teologie. În 1877 s-a călugărit (după moartea soției, cu care se căsătorise) și a apoi a fost hirotonit preot de chiar mitropolitul Calinic Miclescu. Anul următor a devenit protosinghel și a fost trimis în Germania, la Leipzig, ca superior al capelei române din oraș. Între 1880-1885 a fost superior al capelei române din Paris. Întors în țară, a fost hirotonit arhiereu în 1886, în același an fiind ales episcop al Dunării de Jos.

  • Activitate

La Dunărea de Jos a susţinut o intensă activitate liturgică, misionară, pastorală, edilitară. Cuvântarea pe care a susţinut-o în ziua alegerii sale ca Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, în ziua de 8 februarie 1902, se constituie într-o admirabilă sinteză, care rămâne ca un document ce atestă roadele lucrării sale, în cei 15 ani de păstorire la Dunărea de Jos. Despre starea duhovnicească şi proiectele cu care a venit la Galaţi spune: Smerenia mea, încă tânăr atunci, m-am dus la păstoria mea cu toată râvna şi căldura de inimă ce trebuie să aibă un  păstor duhovnicesc care este gata să-şi pună sufletul său pentru oile sale. Încă de la început s-a implicat în cunoaşterea zonei şi a oamenilor de aici, dorind a le cunoaşte trebuinţele duhovniceşti şi aspiraţiile lor. De aceea, prima măsură pe care a luat-o a fost, cum însuşi zice, de a reda mai în grabă pe preoţii Bisericii, datoriilor lor preoţeşti, iar pe creştini, credinţei creştineşti şi dragostei către neam”.

Îndeosebi, energia sa pastorală a investit-o prin strategii misionare, ctitoriceşti şi administrative, în zona Dobrogei, alipită la România nu numai ca un trofeu strălucit al vitejiei armatei noastre pe malurile Dunărei şi câmpiile Bulgariei, nu numai ca despăgubire a jertfelor ce ţara a făcut în război, cari cu generozitate l-au vărsat în Războiul pentru Independenţă din 1877, ci ea a fost încredinţată înţelepciunii noastre, când judecata rece a Areopagului Europei a hotărât despre soarta ei”.

Păstorirea sa în Dobrogea s-a concretizat prin ctitorirea a mai mult de 100 de biserici, în tot acest teritoriu, înălţate acolo „cu obolul creştinilor şi cu sfaturile mele, unele ca să înlocuiască bisericile cele învelite cu paie şi trestie; altele ca să dezbrace haina cea veche şi să îmbrace pe cea nouă şi strălucitoare, iar altele, ca să se înalţe falnic în mijlocul satelor din nou înfiinţate în Dobrogea”.

Păstorirea sa la Dunărea de Jos a lăsat această moştenire spirituală de mare valoare, atât pentru timpul de după 1877, în contextul re-românizării Dobrogei, dar şi pentru perioadele grele ale războaielor mondiale şi apoi pentru cea a epocii comuniste care aveau să urmeze, în tot acest timp poporul beneficiind de roadele ctitoriceşti ale Episcopului Partenie. Când a plecat ca mitropolit la Iaşi, privind la lucrarea sa, zicea: „Acum toaca bate pretutindeni, clopotele sună, poporul merge în cete, în haine de sărbătoare la biserică. Preotul binecuvintează, dascălul cântă, cuvântul lui Dumnezeu se  predică la neamuri şi Dumnezeu Se preamăreşte între noi şi prin noi, în limba noastră naţională”.

Învestirea ca Mitropolit s-a făcut în ziua de 14 februarie, la Palatul Regal, de către însuşi Regele Carol I şi Mitropolitul Primat. A urmat ceremonialul bisericesc de la Mitropolie. Succedând în tron mitropolitului Iosif Naniescu, părintele său duhovnicesc, păstoreşte la Iaşi puţin timp, trecând la cele veşnice în ziua de 19 ianuarie 1908. Despre trecerea sa în veşnicie, oficiosul Bisericii Ortodoxe Române notează doar un scurt necrolog: „Cu părere de rău anunţăm încetarea din viaţă a ÎPS Partenie Clinceni, fost mitropolit al Moldovei şi Sucevei. ÎPS Sa a încetat din viaţă după o scurtă suferinţă, marţi, 19 ianuarie  ora 4 p.m. şi a fost înmormântat la Cimitirul Belu, joi, 21 ianuarie. ÎPS Sa moare în vârstă de 62 de ani”.