Ion Mincu s-a născut la 20 decembrie 1852, în Focșani și a decedat la 6 decembrie 1912, în București. A fost un arhitect, inginer, profesor și deputat român.
- Studii
Studiile secundare le-a efectuat la Liceul „Unirea” din Focșani, între anii 1863 și 1871. Din 1864 este bursier la Școala Națională de Arte Frumoase din București, înființată în acel an. În anul 1871 se înscrie la Școala de Poduri, Șosele și Mine din București, pe care a absolvit-o în 1875, obținând diploma de inginer. Între 1877–1884 studiază la Școala Națională de Arte Frumoase din Paris, avându-i ca profesori pe Remy de Louanges și J. Gaudet, și obține diploma de arhitect. În 1883 a primit premiul Societății centrale a arhitecților francezi.
- Activitate
Ion Mincu s-a căsătorit în aprilie 1887, pe când avea 35 de ani, cu Eliza Dăscălescu, care era cu 11 ani mai tânără. Cei doi au avut două fiice.
Întors în țară, între 1892-1897, are o activitate didactică și își aduce aportul la înființarea Școlii de arhitectură a Societății Arhitecților Români. Între 1898-1912 este profesor la atelierul de proiecte al Școlii Naționale de Arhitectură, iar apoi la Școala Superioară de Arhitectură din București. Ion Mincu a fost deputat în Parlamentul României între 1895-1899. Între 1903-1912 a fost președintele Societății Arhitecților Români.
Arhitectul Ion Mincu este o figură marcantă a arhitecturii româneşti, promotor al stilului românesc în arhitectură, cunoscut şi ca arhitectură neo-românească. Ion Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiţionale din România. A fost o personalitate multivalentă, pe lângă profesia de arhitect, care l-a consacrat, fiind şi inginer, profesor şi deputat român. În formarea unei personalităţi de rangul lui Ion Mincu un rol deosebit de important l-a avut şi familia sa, din care s-au ridicat şi alte nume cunoscute, precum scriitorul Duiliu Zamfirescu, născut tot pe aceste meleaguri.
Mincu a contribuit la înfiinţarea Şcolii de arhitectură a Societăţii Arhitecţilor Români (1892-1897), unde a fost profesor la atelierul de proiecte; la fel, la Şcoala Naţională de Arhitectură şi, apoi, la Şcoala Superioară de Arhitectură (1898-1912) din Bucureşti. Preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români (1903-1912). A fost deputat în Parlamentul României între 1895 şi 1899. Arhitectul Mincu este considerat unul din pionierii arhitecturii moderne din România, creator şi susţinător al Şcolii naţionale de arhitectură şi, în general, al învăţământului românesc de specialitate, al organizării profesionale a arhitecţilor din ţara noastră; a promovat un stil arhitectonic românesc, bazat pe valorificarea tradiţiilor naţionale. Dintre aceste opere trebuie menţionate: Casa dr. Vitzu (1884) de pe bd. Magheru din Bucureşti, Casa Lahovary, de pe str. Ion Movilă din Bucureşti (1886), având decoraţiuni inspirate din modelele tradiţionale, Bufetul de la Şoseaua Kiseleff (1889-1892), având ornamente ceramice, stâlpi din lemn prelucraţi etc; Vila Robescu de la Sinaia, unde s-au folosit ornamente specifice culelor româneşti din Oltenia (1897); Casa Nicolae Petraşcu din Piaţa Romană (1904), Şcoala Centrală de fete (Bucureşti, 1890).
Mincu s-a preocupat şi de arhitectura bisericească, el realizând, între 1890 şi 1895, decoraţiunile interioare ale Catedralei din Constanţa, unele cavouri din Cimitirul Belu din Bucureşti (1900-1904) şi restaurarea bisericii Stavropoleos din Bucureşti (1904-1910), completată cu o galerie-muzeu în aer liber cu rol de Lapidarium. Dovedind o temeinică cunoaştere a elementelor clasice şi romantice ale artei româneşti, Mincu a realizat, ca o sinteză a acestora, mai multe imobile caracterizate totodată şi prin eclectism: Casa Monteoru (1887-1888, astăzi sediul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti); Casa Vernescu (1887-1889), pe Calea Victoriei din Bucureşti; precum şi decoraţiunile interioare ale Palatului de Justiţie din capitală (1890-1895, conceput de arh. A. Ballu). Arhitectul Mincu a conceput mai puţine clădiri monumentale care atestă, însă, viziunea exotică, orientalizată a autorului, ca un fel de tribut plătit modei timpului; Mincu a fost acum, influenţat de stilul sever al arhitecturii europene de la 1900, totuşi lucrările lui posedă un rar întâlnit caracter de distincţie. Pot fi enumerate: fostul Palat administrativ din Galaţi (1905-1906), fostul Palat al Băncii Comerţului din Craiova, început în 1906 şi finalizat în 1916, proiectele Palatului Primăriei şi ale Şcolii de Război din Bucureşti.