Crematoriul ,,Cenușa” – Șerban Vodă

COD LMI: B-II-a-A-21028
Content
Gallery
Reviews

Sursa: Călător prin România

Crematoriul Cenușa din București este situat pe o colină din Parcul Tineretului și este un loc încărcat de simbolistică. Construit în proximitatea locului care anterior se chema Valea Plângerii, asfaltul care inconjoară construcția, privit din satelit, are forma unei lacrimi.

În anul 1923, pe 7 martie avea să fie înființată Societatea ,,Cenușa’’, care va juca un rol important în planurile viitoarei clădiri. Cu sprijinul Primăriei Capitalei, Societatea ,,Cenușa’’ demarează construcția în anul 1925, după planurile lui Duiliu Marcu. Sursa de inspirație pentru impunătoarea construcție a fost Cavoul Cantacuzino din Cimitirul Șerban Vodă ,,Bellu’’, care l-a avut ca arhitect pe Ion Mincu.

Asupra clădirii și-au pus amprenta mai mulți arhitecți. Munca lui Duiliu Marcu este continuată de arhitectul C. Popescu, care a amplificat anumite elemente ale construcției, motiv pentru care impozanta clădire a fost finalizată la roșu în anul 1927. Nu se știe care este motivul exact pentru care statul nu a mai avut răbdare să fie finalizată clădirea, însă în anul 1928, pe 25 ianuarie crematoriul ,,Cenușa’’ este inaugurat. Prima incinerare avea să aibă loc exact în ziua inaugurării, la ora 17. Prima persoană incinerată a fost Profira Fieraru în vârstă de 40 de ani căreia comuniștii i-au atribuit mai târziu meseria de casnică. La inaugurarea crematoriului, Biserica Ortodoxă a respins vehement orice asistență religioasă pentru cei care urmau să fie incinerați. Drept urmare, slujbele clasice de inmormântare erau transmise pe plăci de gramofon.

Lucrările au fost reluate ulterior în anul 1931, sub conducerea arhitectului Ioan D. Trajanescu și au fost finalizate abia în anul 1934.

Din punct de vedere arhitectural, clădirea se încadrează în stilul eclectic, însă are foarte multe elemente de inspirație bizantină, siriană și egipteană. Cupola crematoriului face trimitere la cupola Hagiei Sofia din Istanbul.

Coborând spre frontspiciu, deasupra ușii se regășește ochiul atoatevăzător, iar ușa este decorată cu frunze de salcâm, simbol al speranței. De-o parte și de alta a ușii se regăsesc două basoreliefuri realizate de către Ioan Iordănescu între 1930 și 1934.

Pentru a avea acces spre ușa de intrare, este necesar să fie urcate niște trepte care sunt flancate de două sculpturi – Durerea și Nădejdea. Amplasamentul acestora nu este deloc întâmplător. Cortegiul funerar vine spre Crematoriu încărcat de durere sufletească pentru pierderea persoanei dragi. În același timp, aceștia trag nădejde că se vor regăsi în viața de apoi.

Pătrunzând în impunătoarea clădire, prima interacțiune este cu sala în care se ținea slujba de pomenire, iar apoi defunctul era așezat, în sicriu, pe un cadru special (prevăzut cu lift) care avea să-l ducă în zona cuptoarelor pentru a fi incinerat.

În zona aceasta există două vitralii frumos lucrate și o zonă de balcon interior, de unde cortegiul funerar poate asista la slujba defunctului.

În acest moment, atât parterul, cât și zona de balcon au fost decorate cu urne ale persoanelor care au fost incinerate. De asemenea, pe pereții interiori ai crematoriului pot fi văzute plăci care fac trimitere la evenimente importante, triste din istoria României – Operațiunea ,,Trandafirul”.

Crematoriul are două niveluri în subteran. La nivelul de sub sala principală se regăsesc cele două cuptoare. Locul pare a fi încremenit în timp de la ultima incinerare (anul 2002, luna mai). Podeaua șubrezită nu permite traversarea decât prin anumite locuri. De la ghidul care ne-a însoțit am aflat că acolo exitau ateliere pentru sicrie, precum și un atelier de reparații. Ambele au rămas neatinse din anul 2002.

Chiar pe anumiți pereți pot fi observate postere din perioada comunistă, care arătau lucrătorilor care erau bunele-practici la locul de muncă.

Ultimul nivel din subteran, conform ghidului, aparține sălii sistemului hidraulic al liftului. Acest nivel nu poate fi vizitat, motiv pentru care nu știm ce se află acolo.

Conform unei statistici neoficiale, de la deschiderea crematoriului și până în prezent, au avut loc 60.000 de incinerări. Din cauza faptului că această construcție era situată în centrul orașului și pentru că nu existau fonduri pentru a îmbunătății filtrele furnalului, crematoriul a fost închis.

Printre personalitățile de seamă care au fost incinerate se numără Ana Pauker, Stefan Voitec, Grigore Antipa, Garabet Ibrăileanu, Constantin Stere și mulți alții. Se presupune că Mareșalul Antonescu a fost incinerat aici.

În 2008, Academia Română dorea să propună Președinției, Parlamentului și Guvernului să înființeze Panteonul Național al României, o „instituție monumentală” destinată personalităților din viața cultural-știintifică a țării. Locul ales, Dealul Piscului, ar fi implicat dărâmarea crematoriului „Cenușa”. Din fericire, clădirea a scăpat întreagă însă este afectată puternic de trecerea timpului. Din păcate, încă nu există fonduri pentru această clădire care ar putea genera sume foarte mari prin turism.

Lasă un comentariu