Sursa: Călător prin România
Cimitirul Bellu este denumirea populara a unuia dintre cele mai mari cimitire din Romania. Este cunoscut ca fiind locul in care isi dorm somnul de veci actori, cantareti, militari, poeti si oameni cu sange albastru, care reprezentau intelectualitatea perioadei antebelice, interbelice si postbelice. Cimitirul se intinde pe 28 ha.
Până la jumătatea secolului al XIX-lea bucureștenii își îngropau morții în curțile bisericilor. Existau câteva cimitire în afara orașului, unde erau înmormântați săracii, oamenii de rând sau cei morți în urma molimelor. Deoarece oamenii de seama ai tarii noastre nu mai aveau loc in curtile bisericilor si pentru ca nu se potrivea inmormantarea lor in afara orasului, autoritatile de la acea vreme au luat in considerare construirea unui cimitir in interiorul orasului.
Pe 5 iulie 1841, inginerul topografic Alexandru Palladi elaboreaza un document in care este consfintita tranzactia dintre Baronul Bellu si Mitropolitul Neofit al Țării Românești prin care Bellu cedează Mitropolitului moșia sa formată din curtea boierească cu grădini, livezile de fân și grădina de portocali, viile și heleșteul, în total 15 hectare.
Construcția efectivă a cimitirului debuteaza in anul 1855 atunci cand incepe amenajarea campului si se finalizeaza in 1859 atunci cand este elaborat si primul regulament pentru inmormantari. Primii concesionari sunt C.A. Rosetti si Cezar Bolliac. In anul 1860 este finalizata si trecerea ramasitelor din cimitirele parohiale in noul cimitir creat. Astfel, cimitirul adaposteste ramasite ale personalitatilor din 1859-1860.
In anul 1877 apare un nou regulament care stabileste dimensiunile gropii. Astfel, groapa trebuie sa aiba 2m adancime, distanta de maxim 0.5 m intre locuri, iar in functie de situatia materiala a celor care achizitionau locuri de veci aici, puteau fi ridicate mausolee si cavouri. Cimitirul era amplasat la 200 m fata de ultima constructie din oras din motive sanitare. Incepand cu anul 1877 se interzic ingradirile din lemn si se permit doar cele cu soclu de caramida si metalice.
Arhitectul Alexandru Orăscu întocmește planurile pentru ridicarea capelei pe locul unde fusese cândva biserica lui Bellu cel Bătrân (1799-1853), tatăl baronului. Interiorul era realizat de pictorul Constantin Lecca. Vechea capela este daramata fiind o ruina prin anii 1890 si se ridica una noua (cea de azi) dupa modelul celei din Karlsbad / Karlovy Vary, la sugestia primarului Em. Protopopescu-Pake, avand architect pe Paul Petricu si pictor pe Mihail Popp. Ulterior, capela o sa fie repictata de Dimitrie Belisarie si Arthur Verona.