Sursa: Călător prin România
Monumentul natural se află într-un ţinut al cărui subsol este foarte bogat în sare. Blocurile saline sunt vizibile şi la suprafaţă, iar în urma eroziunii acestui mineral uşor solubil s-a format aici şi o zonă carstică. Zidul Uriaşilor, aflat spre izvoarele râului Câlnău, este un strat de roci dure, în compoziţia cărora intră scoicile unei mări preistorice formate în regiune cu 11 milioane de ani în urmă, numită Paratethys, potrivit monografiei comunei Valea Salciei. Roca bine şlefuită face ca Zidul Uriaşilor să pară a fi construit de om. Este un rest calcaros rămas dintr-o masă mai mare ce a dispărut. Având aproximativ un metru lăţime, lungimea zidului variază, în general, între şase şi şapte metri, cu porţiuni ce au înălţimea maximă de 20 de metri. Pare că se termină după aproape 40 de metri, dar îşi face din nou apariţia la o distanţă de 500 de metri. Un prim mister legat de aceste formaţiuni rezidă din faptul că Zidul Uriaşilor este situat într-o pădure seculară unde eroziunea de orice fel este foarte puţin favorizată. O altă controversă este generată de faptul că în această zonă a Subcarpaţilor de curbură caracteristice sunt marnele şi gresiile, în niciun caz calcarul. Este argumentul care îi face pe oamenii locului să creadă că zidul este o urmă a îndeletnicirii strămoşilor lor în prelucrarea pietrei şi că piatra a fost adusă din altă parte.
Pentru a găsi explicaţii legate de apariţia zidului, oamenii zonei au răspândit diferite legende. Se spune că zidul a fost ridicat de fiul cel mic al Babei Vrâncioaia, pe pământurile primite de la Ştefan cel Mare sau că acest zid, ce datează de peste un mileniu, este o variantă românească a Marelui Zid Chinezesc. Legenda de la care porneşte şi numele formaţiunii geologice din Valea Salciei spune că acest zid a fost ridicat de fiinţele mitice care trăiau în această regiune cu milenii în urmă, uriaşii, care aveau înfăţişări ciudate şi puteri nemăsurate. Au vrut să-l înfrunte pe Dumnezeu, mutând albia Râmnicului pe Slănic.
Poveştile spun că aceşti giganţi au pus rămăşag că vor face mutarea până când va cânta cocoşul de ziuă şi au început să care stânci şi să umfle apele. Uriaşii aproape reuşiseră să ridice acel perete când, deodată, s-au rupt barajele şi s-au înecat cu toţii. De atunci, acestor stânci le-a rămas numele Zidul Uriaşilor, învăluind întreaga regiune în mister.