Sursa: Primăria Orașului Sângeorz-Băi
Reprezenta în anul 1927 o îmbinare a stilului românesc cu elemente arhitecturale eclectice și ceoclasice, interpretate în cheia stilului românesc, fiind la vremea aceea o construcție impunătoare ridicată pe parter plus etaj, cu mansardă și foișor, dar și o terasă deschisă spre partea sudică. Foișorul era acoperit cu tablă, iar restul cu țiglă.
Mai aproape de zilele noastre rămăsese fără nicio întrebuințare. Trecerea anilor a curs nemiloasă, astfel că splendida construcție a intrat într-un proces de degradare vizibilă, în ciuda încadrării sale în categoria Monumentelor culturale de tip B (monumente istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural zonal).
În prezent, Vila 1 a primit numele de Centru Cultural “Laurențiu Oanea” în urma reabilitării prin fonduri europene și face parte din complexul de clădiri vechi realizate în urmă cu 75 de ani, destinate cazării pesoanelor aflate în vacanțe sau la tratament. Astăzi aceasta este o clădire de patrimoniu restaurată, reprezentând un muzeu al apelor minerale, un spațiu destinat atelierelor de meșteșugărit și altele.