Sursa: Călător prin România
Frumosul monument se află în Piața Operei din București, la intersecția dintre Splaiul Independenței și Bulevardul Eroilor Sanitari, în imediata apropiere a Operei Naționale.
Monumentul Eroilor Sanitari a fost ridicat în anul 1932, în timpul mandatului de primar al Bucureștiului al lui Dem. I. Dobrescu. Acesta este opera celebrului sculptor italian Raffaello Romanelli si a fost ridicat în memoria medicilor, a sanitarilor, a surorilor voluntare, care au salvat viețile soldaților români și inamici din Primul Război Mondial, chiar cu prețul vieții lor.
Statuia are un soclu de marmură, format din trepte înalte suprapuse. Pe al treilea nivel prezintă un brâu de altoreliefuri cu scene din activitatea sanitarilor, pe câmpul de luptă sau în sălile spitalelor de campanie – brancardieri pe câmpul de luptă adună răniți; un grup de chirurgi militari operând; un sanitar care dă unui soldat rănit să bea apă; o soră de caritate pansează un rănit; un spital de campanie.
Pe latura principală se poate observa ca și personaj principal o femeie în uniformă de soră medicală și putem specula că este însăși Regina Maria. Ba mai mult, prezența unor membrii ai Familiei Regale pe monument, poate fi o dovadă a faptului că Regina Maria este și ea prezentă. Tot în cadrul statuii îl putem identifica pe Prințul Nicolae al României în uniforma sa de cadet și pe Principesa Elisabeta a României îmbrăcată în soră medicală.
În ansamblul altoreliefului este prezentată o scenă din anul 1917 – una dintre cele mai grele perioade din cadrul Primului Război Mondial – când suportul moral al Familiei Regale și munca în vizitele în spitalele de campanie ale Reginei Maria și ale copiilor ei au fost esențiale pentru menținerea moralului în acele zile grele. Nu putem să nu ne întrebăm cum de a scăpat basorelieful neatins de comuniști, dat fiind faptul că infățișează membrii ai Casei Regale, mult detestați de către regim. Un răspuns poate fi acela că, din teama de a nu fi dărâmate de comuniști, oamenii nu îndrăzneau să speculeze posibile nume pentru personajele de pe statuie. De asemenea, nici Raffaello Romanelli nu a specificat, pe un suport scris, că personajele de pe statuie ar fi fost membrii Casei Regale. Oficialii comuniști, crezând că este o scenă generală de război, au lăsat statuia așa cum a fost concepută.
De pe a treia treaptă a postamentului pornesc 4 coloane care susțin un platou din aceeași marmură alb-gălbuie, platou purtător al unui grup statuar, de bronz, cu 3 personaje: un erou căzut, gol, copleșit de suferință, un personaj feminin simbolic, purtând o sabie și o cunună, și un ostaș sanitar care așteapta să primească pe frunte însemnul gloriei cucerite în luptă.
Pe fațada principală a piedestalului, pe o placă din travertin, este inscripționat cu litere în relief:
„EROILOR SANITARI – 1916-1920”