Sursa: Primăria Pietroasele
Ruinele cetății de la Gruiu Darii reprezintă ceva unicat pentru Curbura Carpaților, fiind singura cetate cu origini dacice, cu zid de piatră. Vestigiile arheologice și cercetările realizate aici au probat teoria conform căreia așezarea este cu mult mai veche decât s-ar putea crede.
Cercetările arheologice au scos la iveală urme de locuire ale culturii Starcevo-Criș, cu o vechime de aproximativ 7600 de ani. Dat fiind faptul că exista o structură bine realizată a așezării și un punct de plecare, dacii au trebuit doar să refacă anumite porțiuni, să întărească așezarea și să o facă perfectă pentru locuit. Pentru epoca dacică târzie, la Gruiul Darii s-au descoperit complexe de tip moviliță, de regulă cu ring de piatră și uneori cu vetre. Au fost identificate mai multe vetre și materiale pentru întreținerea focului, care au fost încadrate în context pur spiritual.
Pe latura de vest și nord a așezării, a existat o fortificație cu zid gros de doi metri. Tot informațiile arheologice ne arată că a avut scopul de a susține viața și dezvoltarea economică, așezarea capătă un rol religios, fiind transformată într-un centru de cult. Cetatea de rit a fost descoperită în campania arheologică din 2007, atunci când au fost scoase la lumină ziduri de apărare, vetre de piatră și lut, bijuterii, arme, vase de lut pentru ofrandele zeilor și chiar pereți pentru locuințe.
Din acest punct dacii comunicau foarte bine cu cetățile din Dobrogea, dar și cu cele din Munții Buzăului. Nimic nu prevestea ce avea să se întâmple în anii următori, atunci când au sosit romanii. Astfel, distrugerea cetății și a locului sacru coincide cu ridicarea castrului de la poalele dealului, prin anii 101-102, cu ocazia primului război Daco-Roman. Importanța locului, separat de rolul religios, este dat și de cariera de piatră din apropiere unde, în 1837, doi țărani au descoperit celebrul tezaur Cloșca cu puii de aur. Existența acelei cariere de piatră poate duce cu gândul că dezvoltarea economică a așezării a fost puternic favorizată.
Totodată, existența unui șanț care traversează așezarea poate însemna implementarea canalizării de către romani, lucru care arată că, după cucerirea și distrugerea locului de cult și construirea la baza dealului a castrului, romanii au continuat să folosească așezarea. Acest lucru nu poate fi verificat arheologic, ci este doar o presupunere a noastră.
Săpăturile și mai recente de pe acest șantier au dus la descoperirea unui biberon din Epoca de Piatră, cel mai vechi din lume, cu o vechime aproximativă de 5500 ani. Datarea obiectului a fost făcută cu Carbon 14, la un laborator din Germania. În opinia specialiștilor, existența acelui biberon este o dovadă clară că maternitatea era tratată cu toată atenția. Dacă întâmpinau probleme de alăptare, femeile îşi hrăneau copiii cu lapte muls şi pus în astfel de vase. Biberonul are formă sferică şi un orificiu central, prin care se turna conţinutul. Prin alte două orficii laterale se scugea laptele. Vasul de tip biberon ar fi putut fi folosit şi pentru păstrarea unor substanţe preţioase, uleiuri, esenţe, vopseluri.