Tribunalul Constanța – Municipiul Constanța

Content
Gallery
Reviews

Sursa: Doina Păuleanu

Palatul regal a fost ridicat în perioada 1904-1906, pe o râpă, denumită Belvedere, iar în apropiere era gara veche a Constanţei. Desi s-a vrut o constructie resedinta de vara, cu un cost relativ redus comparativ cu alte proprietati regale, fundatiile au costat mai mult decat era prevazut, dat fiind terenul nesigur de sub viitoarea cladire. Initiativa constructiei a apartinut prefectului Scarlat Varnav care se gandeste la cuplul regal care avea sa utilizeze casa pentru recreere pe timpul verii. Coordonarea lucrărilor şi intervenţiile în planimetria reşedinţei regale îi  aparţin lui Daniel Renard, arhitectul care a proiectat şi Cazinoul.

Palatul regal este realizat intr-un stil eclectic, reprezintand stilul în care se construiau reşedinţele oficiale, casele care aveau un rol administrativ. Dar Daniel Renard aduce elemente Art-Nouveau: câteva turnuleţe, balconaşe, care imprimă un caracter mai personal. Clădirea are spaţiu verde atent îngrijit în faţă, multe camere şi scări de serviciu în spate.

La Palatul Regal erau organizare banchete fastuoase, unul dintre ele fiind organizat pe data de 3 mai 1911. În acea zi, vaporul ,,Împăratul Traian’’ a vestit prin semnale de sirenă sosirea trenului regal la Constanţa. După ce regele a trecut trupele în revistă, principesele Maria şi Elisabeta au fost întâmpinate de un grup de doamne din elita constănţeană. La Palat, se aflau mii de ţărani în costume naţionale, care au intonat Imnul Regal. Seara, întreg oraşul a fost luminat feeric. La Palatul Regal a avut loc un fastuos banchet, la care au participat miniştri şi oficialităţi locale.

Imediat după ce şi-a pierdut caracterul funcţional, de reşedinţă regală, a fost cumpărată de Ministerul Justiţiei, după război, prin anii 1921-1922. Pentru o perioadă de timp a fost Curte de Apel. În prezent, această clădire funcţionează drept Tribunal.

Lasă un comentariu