Palatul Cotroceni – Administrația Prezidențială

COD LMI: B-II-a-A-19152
Content
Gallery
Reviews

Sursa: Muzeul Național Cotroceni

Istoria ansamblului Cotroceni începe în urmă cu aproximativ 350 de ani, atunci când Șerban Cantacuzino, cel care avea să fie domn al Țării Românești (1678-1688), primește în 1660, de la domnitorul Gheorghe Ghica (1659-1660), ca mulţumire pentru serviciile aduse, pământurile din zona Cotrocenilor. În următorii ani, prin cumpărări succesive, adaugă proprietăţii sale, în 1679, şi zona „din deal“, pe care va construi mănăstirea.

Acuzat de către domnitorul Gheorghe Duca (1674-1678), că unelteşte să obţină domnia cu ajutorul vechilor şi solidelor relaţii pe care le avea la Istanbul, Şerban Cantacuzino s-a ascuns vreme de trei zile pe moşia sa de la Cotroceni. Pentru că a scăpat cu viaţă, viitorul domn a hotărât să ridice un sfânt lăcaş, pentru a mulţumi protecţiei divine. Astfel, Mănăstirea Cotroceni construită sub directa supraveghere a domnitorului între 1679-1681, şi care cuprindea biserica, casele domneşti, egumeneşti, chiliile călugărilor şi alte anexe, va rămâne cea mai importantă ctitorie a sa. Mănăstirea Cotroceni avea dublu hram: „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Serghie şi Vach”.

De-a lungul celor aproape două secole de existenţă, mănăstirea Cotroceni a trecut şi prin momente dificile, a fost afectată de cutremure), de incendii, a fost ocupată de soldați în timpul conflictelor austro-ruso-turce desfășurate pe teritoriul românesc  şi supusă rechizițiilor.

În contextul acţiunilor revoluţionare din 1821, ajuns în Bucureşti în luna martie, datorită poziţiei sale strategice, Tudor Vladimirescu şi-a stabilit sediul administraţiei în clădirile acestei mănăstiri. În timpul evenimentelor revoluționare din anul 1848, mănăstirea Cotroceni a fost ocupată de comisarul turc Fuad Efendi şi de trupele sale, care i-au arestat pe membrii delegaţiei române venite să negocieze, pe cei mai importanţi trimiţându-i în exil.

În perioada domniei lui Barbu Dimitrie Știrbei (1849-1853; 1854-1856), ansamblul este renovat, modernizat și conectat la București prin construirea unei șosele care facilita accesul către centrul orașului. Tot în perioada respectivă, ansamblul de la Cotroceni devine reşedinţa de vară oficială a domnitorilor ţării.

Casele domneşti își mențin funcționalitatea și în perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) care, după Unirea Principatelor Române, cere să se dea o nouă înfãţişare acestora, fiind reamenajate interioarele cu mobilier şi obiecte ambientale în stilurile la modă, unele provenite din manufacturi occidentale, în special de la Paris, corespunzătoare unei reşedinţe moderne.

Datorită soției acestuia, Elena Cuza, reședința de la Cotroceni capătă o nouă valență, aceea de susţinere şi implicare a „Doamnei ţării“, în munca de binefacere şi octortire a copiilor orfani.

Venirea domnitorului Carol I pe tronul României (1866 -1914) determină noi schimbări în cadrul ansamblului Cotroceni. Acesta dispune refacerea și reamenajarea palatului domnesc pentru a putea fi locuit de el şi soţia sa, principesa Elisabeta, pe perioada verii.

După căsătoria moştenitorului tronului, principele Ferdinand cu principesa Maria de Edinburgh şi Saxa-Coburg şi Gotha în decembrie 1893, regele Carol I a luat hotărârea ca fostul palat domnesc să fie demolat şi să se înceapă ridicarea unui alt palat princiar. Planurile edificiului au fost realizate de către arhitectul francez Paul Gottereau, care a prevăzut ridicarea unei clădiri în stil eclectic francez, cu încăperi ale căror decoruri erau inspirate din stilurile Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea, Ludovic al XVI-lea.

Devenit reşedinţă permanentă a cuplului princiar şi apoi regal Ferdinand şi Maria, începând din 1896 şi până la moartea reginei în 1938, Palatul Cotroceni cunoaşte o evoluţie arhitecturală diversă, de la Art Nouveau la Neoromânesc, stiluri apreciate şi dezvoltate la dorinţa tinerei principese, viitoare regină. Neobișnuită cu stilul sobru pe care îl găsește în interioarelele palatului, principesa Maria își impune preferințele estetice și începe crearea saloanelor sale de basm, într-o manieră inedită, care contrastau cu rigiditatea și conservatorismul regelui Carol I.

Treptat, cu ajutorul arhitectului Grigore Cerchez, viitoarea regină va face modificări semnificative asupra spațiilor. Intervențiile vor viza extinderea și remodelarea aripii nordice a palatului, precum și introducerea unui stil de arhitectură care o fascina, cel neoromânesc.

În paralel cu extinderea, a început şi amenajarea parcului Palatului Cotroceni, pasiunea comună a celor doi suverani pentru flori conducând la apariția unor grădini cu caracter privat de excepție.

În 1949, instaurarea regimului comunist determină pierderea funcționalității de reședință regală, Palatul Cotroceni fiind transformat în Palat al Pionierilor. Astfel, devine un punct de atracție prin activitățile educaționale desfășurate, fără a se cunoaște, într-un mod voit, impus de noul regim, povestea regilor care locuiseră aici. Tot în perioada comunistă, în 1984, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, va fi demolat simbolul istoriei Cotrocenilor, biserica ctitorită de voievodul Şerban Cantacuzino.

După cutremurul din 1977, palatul a intrat într-un amplu proces de reconstrucție sub coordonarea arhitectului Nicolae Vlădescu, cel care a respectat stilurile arhitecturale utilizate de arhitecţii Gottereau și Cerchez. Tot atunci, a fost construit și un nou corp pentru decorarea căruia au fost preluate elemente ale corpului reprezentat de către palatul regal, însă, s-a făcut apel și la moştenirea architecturală a vechilor provincii româneşti.

În prezent, corpul nou construit începând din anii ՛80 este sediul Administrației Prezidențiale, iar corpul reprezentând palatul regal a fost transformat, în 1991, în Muzeul Național Cotroceni, cu scopul de recuperare pentru memoria colectivă a unui trecut cu o deosebită semnificație pentru istoria și cultura românească, denaturat și, într-un anumit sens, ocultat în perioada comunistă.

Începând din anul 2003, biserica Cotroceni a fost reconstruită, în mai multe etape, pe vechile fundaţii, parte din elementele de pietrărie sculptată, coloanele şi frescele recuperate după demolare fiind introduse în noua construcţie. Au fost amplasate pe vechile poziţii pietrele de mormânt ale lui Şerban Cantacuzino şi ale rudelor sale. Gest reparator, dar şi mărturie a asumării unor noi valori, reconstruirea bisericii de la Cotroceni pe vechile sale temelii reîntregeşte un ansamblu a cărui componentă principală fusese cândva.

Muzeul Naţional Cotroceni reprezintă un martor fundamental al celor trei secole de istorie ale ansamblului, între zidurile căruia s-au succedat personalităţi istorice care au decis destinul României și care i-au creat identitatea.

Lasă un comentariu