Sursa: Primăria Municipiului Caracal
Ideea înfiinţării unui muzeu a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când vestigiile romane de la Romula au intrat în circuitul preocupărilor unor arheologi de seamă ai vremii. În lucrarea lui Alexandru Odobescu „Antichităţile judeţului Romanaţi“ publicată în anul 1877, se vorbea despre nenumăratele vestigii ale trecutului descoperite în judeţul Romanaţi şi definea „caracterul anticar al unuia din judeţele cele mai interesante ale ţării“.
Multe piese de valoare descoperite pe teritoriul judeţului au intrat în colecţii particulare, s-au pierdut, ori au luat drumul străinătăţii. Pentru salvarea valorilor istorice care se descopereau uneori şi întâmplător, se impunea înfiinţarea unui muzeu la Caracal. Arheologii doreau să organizeze un muzeu de arheologie aici, care să cuprindă numeroasele materiale ce se descopereau atât la Romula, cât şi pe întreg cuprinsul judeţului Romanaţi. Dar împrejurările neprielnice au făcut ca această idee să nu aibă un final.
Mai târziu, în anul 1900, magistratul caracalean Ion Hagiescu-Mirişte, intelectual cu pregătire multilaterală şi mare iubitor al artelor plastice, a cumpărat o casă pe strada Crinului şi a amenajat-o în vederea expunerii tablourilor şi lucrărilor de sculptură. Dorea ca operele de artă achiziţionate să fie vizionate de oameni şi prin aceasta să ajute la formarea educaţiei lor estetice.
În anul 1904 lăsa prin testament toată averea sa „judeţului Romanaţi, cu obligaţiunea ca din venitul ei […] să întreţină la studiul sculpturii, în ţară, apoi la Roma şi Paris, atâţia studenţi, cât venitul averii ar permite“.
După 12 ani, la 13 septembrie 1916, Ion Hagiescu-Mirişte adaugă la testament un codicil, în care sunt exprimate unele gânduri în ceea ce priveşte viitorul colecţiei sale care se mărise an de an şi necesita înfiinţarea unui muzeu. După moartea lui, soţia urma să dea prefecturii judeţului Romanaţi colecţia de artă, iar „judeţul să fie dator, în aşa împrejurare, să păstreze pentru totdeauna această colecţie spre a servi ca muzeu“.
În toamna anului 1944, un grup de elevi şi profesori de la liceul „Ioniţă Asan“, s-au constituit într-o societate culturală cu numele de „Haralamb Lecca“, care aşa cum se arată în „Actul constitutiv“ din 1 noiembrie 1944, avea ca scop principal „înfiinţarea unui muzeu arheologic“. Dar condiţiile favorabile înfiinţării unui muzeu în Caracal, apar abia în toamna anului 1949, împlinindu-se astfel visul multor generaţii de intelectuali.
La 26 septembrie 1949 a luat fiinţă Muzeul Romanaţiului, muzeu organizat într-o clădire din centrul oraşului, construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în care spaţiul de expunere cuprindea două săli, pentru cele două secţii pe care le avea: istorie şi artă plastică. Secţia de istorie avea expuse 65 de obiecte, care constituiau nucleul muzeului. Secţia de artă plastică a preluat 27 de tablouri semnate de N. Dărăscu, C.D. Stahi, O. Obedeanu, N. Grimani, Ambrosini şi alţii, din ce mai rămăsese din colecţia lui Hagiescu-Mirişte.
În martie 1950, muzeul a fost mutat într-o clădire, momument istoric de arhitectură, construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ultimul propietar fiind din neamul Jienilor, Niculin Jianu. Titulatura de început a instituţiei – „Muzeul Romanaţiului“, a avut o existenţă efemeră. După un an, în septembrie 1950 când se desfinţează judeţul Romanaţi, îşi schimbă denumirea în „muzeu raional“, apoi din 1968 în „muzeu orăşenesc“, denumire ce a purtat-o până la 30 aprilie 1990, când în urma unui memoriu înaintat Direcţiei muzeelor şi colecţiilor din cadrul Ministerului culturii, se revine la titulatura iniţială.
Muzeul Romanaţiului este organizat pe modelul unui muzeu zonal, reprezentând zona fostului judeţ Romanaţi, cu toată istoria lui plină de evenimente, care au lăsat urme mai mult sau mai puţin vizibile şi care trebuie să fie cunoscute şi de către urmaşi. Astăzi muzeul, cu sediul pe strada Iancu Jianu nr. 24, în casa lui Iancu N. Dobruneanu, nepot al lui Iancu Jianu, este organizat pe patru secţiuni:
- secţia de arheologie-istorie;
- secţia memorială „Iancu Jianu“;
- secţia de artă plastică;
- secţia de etnografie.
Secţia de arheologie-istorie are un patrimoniu de peste 20.000 de piese de mare valoare, unele cu o vechime de peste 6.000 de ani, expuse în opt săli având o suprafaţă de peste 400 metri pătraţi. Piesa de rezistenţă este sarcofagul lui Aelius Iulius Iulianus, cu dimensiunile de 2,30 x 1,08 x 1,54 m, lucrat din calcar de Vraţa, cu frumoase ornamente sculpturale, atât pe capac cât şi pe cutie, ce a fost ridicat de soţia sa Valeria Gaemellina împreună cu copiii, şi descoperit lângă Romula, în necropola de la Hotărani în anul 1952. Se consideră că ar fi datat la începutul secolului al III-lea. Din inscripţia în versuri stoice aflăm că acesta a trăit la Romula timp de 40 de ani, îndeplinind cu cinste funcţiile de edil şi chestor.
Expoziţia permanentă a secţiei de arheologie-istorie, constituită pe criteriul tematico-cronologic, în spiritul periodizării istoriografiei româneşti, prezintă valoroase mărturii ce atestă o bogată viaţă materială şi spirituală a locuitorilor acestor meleaguri, din cele mai vechi timpuri până în 1944.
Fiecare din cele opt săli ale muzeului are o tematică bine definită şi bogat ilustrată cu imagini, documente, hărţi şi texte de mare valoare, obiecte din diferite materiale şi epoci, costume, uniforme şi arme, opere de artă, toate legate de istoria, viaţa social-economică şi cultura fostului judeţ Romanaţi, traversând perioadele de evoluţie a acestei zone, din paleolitic până în epoca modernă. Sunt semnificative obiectele din paleolitic (unele din piatră, oase de mamut, unelte din os, vase de ceramică) descoperite la Vlădila, Caracal, Fărcaşele, Hotărani şi Grădinile.
Epoca daco-romană este bogat reprezentată prin vestigiile descoperite la Romula-Malva (satul Reşca din apropierea Caracalului). Obiectele descoperite aici cum ar fi: căniţe, pahare, oale, amfore, geme, opaiţe, sarcofage, praguri de porţi, inscripţii pe piatră şi cărămidă, statuete, etc., demonstrează vitalitatea aşezării în această epocă.
Muzeul posedă o mare colecţie de opaiţe de diferite tipuri, cu un braţ, cu două sau trei braţe şi exemplare extrem de rare cu cinci sau şapte braţe.Tot între rarităţi se situează şi opaiţul care reprezintă un cap de bătrân.
O atenţie deosebită s-a acordat colecţionării de geme şi camee provenite de la Romula. Gemele sunt lucrate din jaspis sau onyx şi au gravate pe faţa lor chipuri de zeităţi, scene din mitologie sau figuri de animale.
În colecţia secţiei muzeului Romanaţiului se află 510 obiecte de inventar, din care peste 460 de tablouri realizate de pictori români şi străini, numeroase sculpturi, picturi pe lemn şi icoane vechi, goblenuri.“