Fostul Sediu al Băncii Naționale a României – Municipiul Tulcea

COD LMI: TL-II-m-B-05971
Content
Gallery
Reviews

Sursa: ICEMTL.ro

Fostul Sediu al Băncii Naționale a României adăpostește, în prezent, sediul Muzeului de Etnografie și Artă Populară. Acesta este unul dintre edificiile publice emblematice pentru Tulcea, constituind, împreună cu alte construcții, exemple valoroase ale arhitecturii de forme naționale.

Construcția are la bază un proiect elaborat în 1924 și a fost ridicată în perioada interbelica (1924-1927), deci, la finele epocii de manifestare a curentului național în arhitectura României. Imobilul are o compoziție echilibrată generată și de poziționarea într-o intersecție, dar și de funcționalitatea inițială. Acest edificiu public poate fi considerat un exemplar reușit al arhitecturii moderne, edificate pe valorile celei tradiționale, ce a marcat prima parte a secolului al XX-lea.

Patrimoniul Muzeului de Etnografie și Artă Populară reflectă, prin diversitatea colecțiilor, un model cultural unic generat de conviețuirea etnică dintre români și celelalte populații. Cele aproximativ 8600 de piese alcătuiesc un fond etnografic inestimabil decodificabil în cadrul colecțiilor de artă populară și port popular, etnografie, patrimoniu industrial și foto-document. Principalele colectii sunt: Colectia de stergare, colectia de vase de metal, colectia de covoare, colectia de arta populara aromaneasca.

Lasă un comentariu