Sursa:Călător prin România si Muzeuetnocturna.ro
Ideea de etnografie în Dobrogea este relativ recentă, datînd din anii ’60, iniţiativa elaborării sale fiind legată de efortul unor colective din muzee, cum ar fi, Muzeul Satului, Muzeul de Artă Populară Bucureşti, Muzeul Brukental Sibiu, animate de dorinţa întregirii hărţii etnografice a ţării cu singura pată albă existentă în spaţiul lor expoziţional, respectiv Dobrogea. Astfel, colectivul condus de Gheorghe Focşa (Muzeul Satului Bucureşti), după campanii de cercetare privind arhitectura dobrogeană, a reuşit să transfere două gospodării specifice zonei (Ostrov si Jurilovca) precum şi elemente de tehnică populară (mori de vînt de la Sarichioi, Enisala, Valea Nucarilor – Tulcea).
Au urmat alte campanii care au vizat alcătuirea inventarului specific fiecărei gospodării (textile, vase de uz gospodăresc, de ceremonial, piese de port popular, etc.). În acelaşi timp cercetătorii etnografi sibieni s-au arătat interesaţi de instalaţiile tehnice ţăraneşti şi au transferat de pe pământul dobrogean, diverse tipuri de mori de vânt, unele cu etaj si balcon, din nordul Dobrogei – Enisala, Dunavat, Frecaţei, altele cu aripi din pînză, din sudul Dobrogei – Curcani, şi o fîntîna cu vîrtej pe tracţiune animală – Chirnogeni, piese unice prin individualitate, pentru România. Pe de altă parte colectivul Muzeului de Artă Populară Bucuresti, condus de Tancred Banăţeanu a reuşit să completeze cercetarea etnografică cu achiziţionarea unor obiecte de creaţie populară aparţinînd populaţiei româneşti dar şi etniilor Dobrogei.
Aceste eforturi au constituit încercări care au completat varietatea zonală a colecţiilor muzeelor respective dar evident nu au fost suficient de semnificative pentru ilustrarea unicităţii si varietăţii tuturor genurilor creaţiei populare corespunzatoare spaţiului dintre Dunăre şi mare. O notă aparte prin contribuţia teoretică a adus-o cercetarea desfăşurată sub îndrumarea profesorului Paul Petrescu, în studiile căruia sunt făcute dese referiri la Dobrogea. Dar cel care a dorit să fie prezent la Constanţa cu o expoziţie temporară de artă populară – în calitate de muzeu central – a fost Muzeul de Artă Populară Bucureşti, în anul 1971, moment pe care-l considerăm semnificativ, cu atît mai mult cu cît, expoziţia a fost deschisă la parterul actualului sediu al instituţiei noastre. Şi astfel ideea de etnografie a început să convingă, încît forurile locale au alocat primele fonduri, iniţial firave, pentru constituirea unei colecţii de artă populară dobrogeană în cadrul muzeului de Artă Constanţa.
Din acest moment se poate socoti că cercetarea etnografică a devenit o preocupare permanentă la Constanţa. Primele achiziţii, datînd din anii 1971-1972 erau făcute în afara unor criterii ştiinţifice de rigoare, întîmplător şi în grabă, urmărind achiziţionarea a tot ce se considera aparţinînd trecutului (preluarea colecţiei a însemnat în fapt, doar 270 de piese, mai toate aparţinînd turco-tătarilor). Implicarea propriu-zisa în cercetarea etnografica a Dobrogei s-a realizat în vara anului 1973, moment în care luînd contact cu lumea satului am deprins metode concrete de lucru, criteriile de selecţie fiind relevate direct de contactul cu materialul etnografic depistat.
Pornind de la contextul socio-istoric dobrogean, cercetarea a ţinut cont, atît de criteriul geografic cît si de cel istoric, ca şi de mobilitatea organică a unor grupuri de populaţii. Astfel subzonele de nord si de sud, prin specificul fiecăreia, au oferit posibilitatea stabilirii unor prime contacte cu un material etnografic variat, diferit conform evantaiului etnic întîlnit, dar şi unitar în constanţă la populaţia românească. Pe de alta parte, limesul dunărean s-a dovedit un izvor nesecat pentru investigarea, cercetarea si, în consecinţă, achiziţionarea unor dovezi de cultură materială pe firul continuităţii neîntrerupte a vieţii poporului român pe pamîntul Dobrogei.
În ceea ce priveşte cercetarea în satele din centrul Dobrogei, aceasta s-a axat pe realitatea existentă, cu pregnanţă turco-tatară alături de care trăiesc românii, veniti aici în diferite etape istorice din alte provincii romînesti. Românii stabiliti în Dobrogea, provenind din alte zone ale tarii cu o bogata traditie, păstrînd parte din specificul patrimoniului spiritual si material, se adaptau noilor condiţii, astfel încît treptat s-au individualizat dincolo de unele aspecte aparţinînd fenomenului de aculturaţie. În consecintă anii 1973-1980 au fost cei în care s-au alcătuit colecţiile de artă populară din Dobrogea, ce au constituit nucleul de patrimoniu al viitorului muzeu, iar în anul 1975 oraşul nostru a benefeciat de deschiderea unei prime expoziţii de Artă Populară din Dobrogea cu obiecte din patrimoniul propriu.