Sursa: Călător prin România
În anul 1933, în incinta cimitirului militar din comuna Prunaru, în cinstea eroilor din Regimentul 2 Roşiori s-a ridicat un monument comemorativ reprezentat de o statuie de bronz care înfăţişează un vultur cu aripile întinse și care are la baza sa un osuar.
Localitatea Prunaru este locul în care cavaleria română a arătat eroismul și bărbăția de care ostașul român a dat mereu dovadă, într-o încleștare sinucigașă cu dușmanul care era mult mai bine pregătit, mult mai bine echipat și mai numeros. Șarja de la Prunaru, evenimentul care avea să pună mica localitate pe hartă, are în centrul ei Regimentul 2 Cavalerie Roșiori.
Șarja de la Prunaru a avut loc pe 28 noiembrie 1916 și a fost o parte importantă a celebrei operațiuni ,,Bătălia pentru București”. Puterile Centrale, care au intrat pe teritoriul nostru, urmăreau blocarea completă a armatei române între Dunăre și Carpați, cucerirea capitalei și scoaterea României din război. Prunaru a fost zona în care forțele dușmane aliate au înconjurat oastea română.
Infanteria germană și turcă avansase pe direcția Zimnicea-Drăgănești, Vlașca-București, iar infanteria bulgară pe direcția Zimnicea-Giurgiu, ocupând orașul Giurgiu. Divizia 18 infanterie română a încercat să țină piept dușmanilor de-alungul văii râului Teleorman. Nemții au ocupat satul Prunaru în după amiaza zilei de 27 noiembrie și amenințau cu încercuirea diviziei române, singura care le mai stătea în calea cuceririi Bucureștiului.
Pentru a evita încercuirea, comandantul Diviziei 18 Infanterie, generalul Alexandru Refendaru a decis atacarea dușmanilor în zona Dragănești-Vlașca cu Brigada 43 mixtă și Regimentul 2 Roșiori. În zorii zilei de 28 noiembrie s-au purtat lupte crâncene la marginea localității Prunaru, în urma cărora Brigada 43 a fost învăluită de dușmani. Soarta oștenilor români blocați de nemți a ajuns astfel la mâna celor 300 de membrii ai Regimentului 2 Cavalerie Roșiori, care au fost nevoiți să intre într-o misiune sinucigașă pentru a deschide drumul de retragere al diviziei care urma să apere Bucureștiul.
Regimentul 2 Cavalerie Roșiori s-a ridicat în șa, a scos săbiile de luptă și a pornit la atac, năpustindu-se asupra inamicului, într-o scenă similară cu șarja de la Robănești. Puterea inamicului era net superioară, iar pozițiile ocupate erau strategice și foarte greu de străpuns, motiv pentru care le-a permis să tragă puternic în Regimentul 2 Cavalerie Roșiori, care a fost efectiv secerat. În fuga nebună spre inamic, soldații căzuți și-au folosit caii pe post de scut.
Deși situația soldaților români a fost una extrem de dificilă, cu eroism și sacrificiu, cavaleria a reușit să străpungă liniile inamice și să creeze o breșă de care avea nevoie armata română pentru a se retrage. Scena a fost descrisă de mulți istorici. Unul dintre aceștia a fost Constantin Kirițescu, cel care a surprins multe evenimente din războiul românilor:
”După garduri, din mărăcinişuri, de pe ferestrele caselor şi podurilor, duşmanul a ascuns zeci de mitraliere. A aruncat o grindină de gloanţe asupra falnicului regiment. Cai şi călăreţi cad grămadă unii peste alţii. Două sute de oameni rămân pe câmpul de luptă, formând impreună cu cadavrele cailor, mormane de carne sângerândă. Printre ei, toţi ofiţerii regimentului în cap cu bravul lor comandant.”
Cei 300 de eroi au pierit aproape în totalitate în cursul acelei zilei. Graţie sacrificiului lor, Divizia 18 infanterie a reuşit să spargă încercuirea nemţilor şi să se retragă spre Bucureşti, apărând Capitala.