Sursa: Primăria Orașului Corabia și Călător prin România
Monumentul Independenței de la Siliștioara a fost construit în anul 1985, la inițiativa Sfatului Popular Corabia. Este opera unui colectiv de sculptori condus de Mircea Ștefănescu. Monumentul a fost inaugurat în prezența lui Nicolae Ceaușescu – președintele de atunci al României.
Din punct de vedere arhitectural, este înalt de 15 m şi este compus dintr-un soclu prismatic pe laturile căruia sunt reprezentate în basorelief scene ce evocă trecerea Dunării de către Armata Română în Războiul de Independenţă din anul 1877. Deasupra soclului, turnat în bronz, se înalţă un grup statuar care înfăţişează, într-o compoziţie ascendentă, un grup de luptători, înaintând sub faldurile drapelului patriei.