Monumentul Eroilor din Sărata Monteoru – Sărata Monteoru

Content
Gallery
Reviews

Sursa: Călător prin România

Monumentul eroilor din Sărata Monteoru a fost ridicat in anul 1933, pe locul donat de catre mostenitorii lui Grigore C. Monteoru, din fondurile oferite de catre Societatea Cooperatista ,,Munca” si Primaria comunei Monteoru (deoarece Sărata Monteoru era o comuna la acea vreme), la ordinul Mariei Sale Regele Carol al II-lea.

Inscriptia de pe monument este sapata in soclu si reaminteste eroii care au murit pentru patrie, nascuti in aceasta statiune. Dintre acestia, sunt amintiti 31 de eroi ucisi in timpul Primului Razboi Mondial si alti 30 de oameni, care s-au jertfit in Al Doilea Razboi Mondial.

Monumentul are un soclu masiv, de piatra, care sustine statuia din bronz a unui ostas aflat in actiune, cu mainile pe arma, exprimand darzenie si vointa de a apara cu orice pret pamantul stramosesc calcat de dusman. La realizarea monumentului au participat doua personalitati importante. In primul rand, soclul a fost realizat de catre Cristea Gheorghe Radulescu din Buzau. In ceea ce priveste statuia, aceasta a fost realizata de catre Ion Jalea, celebrul sculptor care a participat la Marele Razboi, si-a pierdut o mana si a continuat sa sculpteze asa pana la finalul vietii.

Lasă un comentariu