Sursa: Călător prin România
Monumentul eroilor de la Oarja a fost ridicat în anul 1921 de către N. Kaghiorghis din Pitești, în amintirea eroilor care s-au jertfit la Oarja, în timpul Primului Război Mondial, în campania din octombrie-decembrie 1916.
Monumentul are un postament din trei trepte de piatră retrase, ridicate pe un mic pavaj din beton. Soclul monumentului, tot din piatră, este format din două corpuri de piramidă regulată delimitate de o profilatură evazată. Pe primul corp prismatic sunt atașate, pe toate cele 4 fețe, plăci de marmură. In anul 1945 au fost adaugate plăci de marmură pe care sunt trecuți eroii care au căzut în cel de-al Doilea Război Mondial. Cele două războaie sunt delimitate de două frunze de laur și însemne militare. Una dintre inscripții are legătură cu eroii Primului Război Mondial:
,, Fraților citind aici amintițivă de noi și spuneți urmașilor că ne-am dat viața în acest Mare Răsboiu pentru ÎNTREGIREA NEAMULUI ROMÂNESC’’
În continuare, delimitat de un brâu torsadă din marmură adaugată, sunt enumerați toți eroii căzuți în luptă în primul război mondial, la fel ca și pe celelalte fețe laterale ale aceluiași corp prismatic. Deasupra acestuia este o nouă parte evazată, pe partea principală a monumentului este un fronton ce cuprinde o stea cu 5 colțuri. Deasupra se află un mic postament din 3 trepte în retragere, evazate, desupra cărora se înalță o cruce din piatră pe care sunt înscrise cunoscutele HS NI KA (Iisus Hristos biruie/învinge!).
Cea mai vie relatare a situației militare de la Oarja poate fi întâlnită în memoriile militare ale lui Ștefan Zeletin ,,Retragerea – Povestea unui dezastru’’. Conform relatărilor acestuia, parte însemnată a conducătorilor armatei erau vânduți inamicilor. La Oarja a fost pentru prima dată când soldații noștri au înțeles că lupta nu se dădea cu inamicul invadator, ci cu românul trădător.
Li s-a dat ordin să ia poziția de tragere la ieșirea din sat spre Cireș, în câmp deschis, cu armele îndreptate spre pădure. La ora 11 primesc informația că din față avea să se retragă un batalion românesc și li s-a ordonat să nu cumva să tragă asupra acestora. Din păcate, în loc de batalionul românesc în retragere avea să fie un corp foarte bine informat și foarte bine înarmat de inamici, care au trecut de liniile românești foarte ușor, fără să li se opună rezistență, conform ordinului. Ajunși lângă soldații noștri, armata inamică a deschis focul. A fost, poate, cea mai mare trădare și cel mai mare dezastru înregistrat de Armata Română în acea campanie. Aveau să moară zeci de mii de soldați, mulți aveau să fie luați prizonieri și doar câțiva au reușit să fugă spre Cireș și apoi spre Nucet.
Rămâne celebru monologul maiorului care conducea acest corp de soldați, printre singurii maiori care nu erau vânduți inamicului. După fuga soldaților români și regruparea undeva între Cireș și Nucet acesta avea să le zică soldaților, în gemete de durere:
,, Vă mulțumesc că fugiți și vă lăsați țara în mâinile nemților.Vă mulțumesc de felul în care răsplătiți îngrijirea mea de tată! Vă mulțumesc…” (nu mai putu continua, vocea fiindu-i înecată de lacrimi și sughițuri).