Sursa: Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Breaza
Cum Breaza devenise în perioada interbelică un sat model și era adesea vizitat de familia regală, fiind în drum spre Sinaia, s-a ridicat aici, la loc vizibil pe drumul național și chiar în capătul străzii ce venea de la gară, un interesant monument care-i evoca pe cei trei regi care își aduseseră contribuția până atunci la modernizarea României: Carol I, Ferdinand și Carol al II-lea. Construit în anul 1934, în stilul modernist al epocii, ansamblul era format din câteva blocuri de piatră ce purtau basoreliefuri cu stema țării, coroana regală, chipurile din profil ale regilor și o placă memorială cu înscrisuri – toate operele în bronz ale sculptorului Ion T. Aldea.
Din nefericire, monumentul a suferit vandalizări repetate înainte de 1989 – se spune că primele chiar în timpul guvernării legionare, când ar fi fost dat jos basorelieful cu chipurile regilor datorită faptului că era reprezentat și Carol al II-lea, cunoscut dușman al legionarilor. Astăzi puțini mai cunosc povestea blocurilor de piatră cenușii, care încă rezistă la umbra copacilor din curtea bisericii Sf. Nicolae.
Mulțumesc. O informație extrem de interesanta